Draga mea A.,
Era luni si septembrie incepuse cald. M-am trezit la sapte jumate, dupa o noapte in care dormisem jenant de bine, pentru un tip care isi spunea ca tocmai pierduse dragostea vietii lui. Ti-am trimis, in timp ce imi beam cafeaua pe closet, obisnuitele mesaje de buna-dimineata, asortate cu tot felul de dulcegarii spontane, alinturi micro-zoologice si alte asemenea vestigii tabietale din vremurile in care aveam, impreuna, cel putin douazeci de ani si douazeci de kilograme mai putin. Si atunci m-a lovit un fel de epifanie, genul ala de revelatie care te loveste in momentele cele mai intime ale vietii. Mi-am dat seama ca esenta longevitatii unei povesti de dragoste, elementul acela aproape invizibil, dar vital indispensabil al ei, oxigenul unui cuplu, sta in doua fraze simple:
Prima e „noapte buna“. A doua e „buna dimineata“.
In ordinea asta. De cele mai multe ori, dragostea incepe cu „noapte buna“. Si, din pacate, de cele mai multe ori, se termina cu „buna dimineata“.
Sigur, prima data cand m-am gandit la asta, imi treceau prin cap acele cupluri incredibile, batranei facandu-si planuri pentru nunta de aur, depozitari discreti ai acestui secret incredibil, dragostea care dureaza o viata, cei care au reusit sa respecte cele cateva reguli marunte ale vietii. Mi-i imaginam spunandu-si noapte buna de 168.250 de ori, si apoi spunandu-si buna dimineata de 168.250 de ori.
Mi-i imaginam in paturile lor, mai intai dezbracati, transpirati, fericiti, entuziasti, curiosi, spunandu-si noapte buna asa cum numai cei carora nu le mai e frica de noapte o pot face. Si ii vedeam spunandu-si buna-dimineata asa cum numai cei carora soarele le zambeste, ca in desenele prescolarilor, stiu s-o spuna. Apoi ii vedeam spunandu-si noapte buna obositi, savurand sfarsitul unei zile grele, cu prea multa viata apasandu-le pe umeri, atenti sa nu se trezeasca, de la prea multa galagie, copiii. Si ii auzeam zicandu-si buna dimineata in fata unei cafele amare, reincarcandu-se de energie pentru inca o zi care trebuie sa treaca. Pe urma, ii vedeam spunandu-si noapte buna, de la oaresce distanta, pupandu-se scurt, ritualic, inainte de a inveli incaperea in zgomotul de fond al sforaielilor si al parturilor care, deja, au pierdut capacitatea de a mai deranja. Si ii stiam zicand buna-dimineata, printre mici ironii si tachinari, ca unii care nu mai au de ce sa ia lucrurile prea in serios. Apoi, imbracati in doua randuri de pijamale, cu fesuri pe cap si ciorapi in picioare, spunandu-si noapte buna dupa ce au luat, fiecare, cate un pumn de diverse medicamente, bune pentru a trata diverse afectiuni, reale sau inchipuite. Si, la rand, un buna dimineata la ore inuman de mici, inaintea unui alt pumn de medicamente.
Si mi-i doream norocosi. Imi doream sa-si spuna, a o suta saizeci si opta mie douasute cincizeci si una oara, noapte buna. Si sa nu mai urmeze nimic.
Pe urma, mi-am dat seama ca, atipic pentru o relatie, si eu cu Madalina incheiasem cu noapte buna. Si, daca ar fi fost sa continui paralelismul, asta era ziua in care incepea nimicul.
M-am scuturat insa de ideea asta ca de un taciune aprins. Intrasem intr-o pasa schizofrenica, gandul ca mi-as putea reclama dreptul la suta mea de mii de nopti bune si de bune dimineti ma departase de realitatea imediata. Si, firesc, mi-am indreptat gandurile spre tine.
O batranete alaturi de tine. Tu, citind ziare proaste si rezolvand integrame; eu, boscorodind prin casa, nemultumit de felul in care unele obiecte capatau personalitate proprie si incepeau sa-si schimbe pozitia, independent de vointa mea. Primindu-ne nepotii cu caldura si suferind de raceala protocolara cu care eram primiti de propriii nostri copii, in vizite bine programate. Privindu-ne unul pe celalalt pe sub ochelarii cu dioptrii jegoase si aducandu-ne aminte de tinerete.
Doamne, toate cliseele erau la mine in cap in momentul acela. Nu fi nesimtit, Mihai, stii ca viata asta nu este a ta! Dar ce te costa sa incerci? Ai greseli de spalat fata de fata asta. Ce mai conteaza ce vrei tu? Ai avut parte de tot ce iti puteai dori. Nu e vina ei ca nu ti-ai dorit ce trebuia sa-ti fi dorit. Oricum nu mai ai viata ta. Viata ta s-a incheiat ieri. De azi, esti in trenul spre nicaieri. Si cum o s-o mai fac fericita, daca nu mai am viata? Da-i ei ce mai ai. Putinul care ti-a mai ramas e oricum mai mult decat a primit vreodata de la tine, nenorocitule. Fa-o fericita. Daca o vei face fericita, poate vei fi si tu. Alta solutie oricum nu ai.
– A., la ce ora ne vedem astazi?
– Azi nu cred ca ne vedem, Mihai. Am niste treaba. Nu te superi pe mine, nu?
Am stat toata noaptea acasa. Am citit cateva pagini dintr-o carte despre un student care invata sa-si plateasca greselile. M-am plictisit. M-am uitat prin pozele cu noi doi. M-am imbatat de unul singur, cu un entuziasm ciudat, de sinucigas. Tu nu stiai ce surpriza aveam sa-ti fac.
Marti planuisem sa fie ziua cea mare. Dar, slabit de cele cateva zile in care nu mancasem decat doua senvisuri si derutat de diferentele de temperatura de la o ora la alta, m-am dat batut in fata unui aparat de aer conditionat, in timp ce fentam programul de lucru. Mi-am petrecut dupa-amiaza si seara in pat, band fervex si recunoscandu-ma, oarecum, in gandurile studentului care invata sa-si plateasca greselile. Un optimism de nerecunoscut ma facea insa sa trec peste toate gandurile negre si sa-i multumesc deja unui Dumnezeu prea bland cu jigodiile de teapa mea. Ai trecut pe la mine si mi-ai spus, cu tristete, ca nu arat prea bine. Eram vesel si, in starea mea de semi-delir, te-am facut sa razi. Mi s-a parut ca razi asa cum rad oamenii care incearca sa stea seriosi. Mi-am spus ca e de la raceala mea rebela.
Iar miercuri, stii foarte bine ce a urmat. Ti-am spus ca vreau sa ne construim o viata impreuna. Ca vreau sa ne mutam impreuna, sa ne casatorim, sa facem copii si sa avem nepoti. Tu ai zambit, dar eu nu eram atent la zambetul tau, pentru ca ma entuziasmasem prea tare in fata propriilor mele ganduri, si mi-ai spus ca iti trebuie timp de gandire. Eu am continuat sa vorbesc si sa-ti explic, cu lux de amanunte, ce viata grozava ne astepta.
Si, joi dupa-amiaza, pe patul tau cu imprimeuri de desen animat, mi-ai spus ca ai pe altcineva.
Da, draga mea, cam asa au stat lucrurile. Nici macar n-am putut sa fiu trist. M-am simtit ca dupa o duminica in care astepti extragerea de la loto, facandu-ti planuri despre cum ai putea sa imparti milioanele, iar apoi, intr-o fractiune de secunda, caleasca se transforma in dovleac si viata ta revine la ceea ce era ea, de obicei.
Ah, mai am ceva sa-ti scriu. Inca un lucru. Dar il las pe data viitoare.
Click aici pentru a paisprezecea scrisoare.
Click aici pentru a treisprezecea scrisoare.
Click aici pentru a doisprezecea scrisoare.
Click aici pentru a unsprezecea scrisoare.
Click aici pentru a zecea scrisoare.
Click aici pentru a noua scrisoare.
Click aici pentru a opta scrisoare.
Click aici pentru a saptea scrisoare.
Click aici pentru a sasea scrisoare.
Click aici pentru a cincea scrisoare.
Click aici pentru a patra scrisoare.
Click aici pentru a treia scrisoare.
