Cum iubeste barbatul american

Stiti imaginile acelea din filme in care barbatilor americani li se aruncau flori si femei de gat? In care ei veneau zambitori si lasau in urma tigari si pachete de guma Wrigley’s? Copiii ii iubeau, femeile il adorau. Frantuzoaicele cochete chiar si dupa un razboi extenuant, japonezele in kimonourile lor si cu pasii de vrabiuta, toate acestea suspinau dupa baietii blonzii cu ochi albastri si dantura perfect. Iar ei isi asumau cu naturalete rolul de salvatori.

Si in zilele noastre femeile din Europa, cel putin din partea aceasta a continentului, viseaza ca un baiat din acela sa intre pe usa, sa-si lase diplomatul pe canapea, si sa le salute cu un sarut dragostos si cu replica “Hi, baby! How was your day?”, zambind cu toti dintii sai cei albi si sclipiosi.

Ei, dragele mele, eu am venit sa daram acest mit. Al barbatului american, atotputernic si salvator. Barbatul american actual este o combinatie de naivitate, vis American si o specie foarte ciudata de egoism.

Este entuziast fara ca asta sa se traduca neaparat in generozitate. Pentru ca nu este obisnuit sa primeasca, nici nu va da. Atunci cand face acte de caritate, o face pentru realitati care nu-i sunt in imediata apropiere. Va dona copilului Haitian, dar nu si vecinului. Pentru ca acesta are sansa si daca n-a profitat de ea, well, too bad for him.

Atunci cand vine in Europa, barbatul americanus calculeaza totul. El crede ca va prinde sarmul vechiului continent, dar si pe cel al femeii europene (percupute ca un exotism maxim) luand cateva doze din acestea dupa un ritual bine pregatit. Ei, aici e aici.
Esti privita ca o pasare exotica si tot ce spui este “very interesting”. Nu trebuie sa faci insa greseala de a trece peste taramul generalitatilor sau a informatiilor cu iz personal. Pentru ca ei nu vor sa “go too deep”.

Amabilitatea americana e una de plastic. Poate ca nu e ceva neaparat gresit aici si asa e orice amabilitate. Ceva superficial, un instrument care te ajuta in situatiile cu grad de dificultate redus, dar mai deloc in cele in care ai mare nevoie de asta. Cineva care lucreaza in State, mi-a relatat de curand o situatie, zic eu, graitoare pentru modul lor de a privi lucrurile. Aceasta s-a dus intr-o zi la lucru foarte trista. Lucru intuit si de colegii americani. Au intrebat-o de ce este trista, ea le-a raspuns ca a murit o cunostinta.

Urmatoarea replica a fost “oh, that sucks. What are you having for lunch?”. Amica mea a invatat cu aceasta ocazie un lucru extrem de important pentru supravietuirea in mediul american. Lucrurile neplacute le pastrezi pentru tine. Nu le impartasesti.

Cea mai mare teama a homo americanus nu este impotenta, cum ati putea crede. Ci ca ii vanezi cetatenia. Ei sunt extrem de convinsi de faptul ca universul lor este cel mai bun dintre lumile posibile. Si ca, oricat ar fi ciocolata de buna in Europa, mancarea de rafinata, vinurile de imbatatoare si femeile de dezinhibate, noi toti, astia care avem parte de ele in mod constant, visam sa traim acolo. Stiu ca realitatea le-ar da poate dreptate. Dar exista si exceptii. In care ei refuza sa creada.

Barbatului american ii repugna riscul. Atunci cand pleaca in vacanta isi noteaza in agenda inclusiv numarul contactelor pe care trebuie sa le aiba cu “localnicii”. De aceea, va evita sa stea cu alti americani si va vana exoticii europeni. Care trebuie sa-i transmita in doze concentrate esenta spiritului european, oricare ar fi aceasta. Femeile trebuie sa le furnizeze o singura imagine, una care sa “fit all”. Pentru ca lui ii plac tiparele si lumea lui este simpla, clara si rationala.

“Oh! You are smoking! You must be French!”
Au o mare problema cu fumatul. Fumatul te coboara in ochii lor si sunt siguri ca nu vor ca o fumatoare sa fie mama copiilor lor decat daca renunta la acest viciu “degradant” si eventual se inchide intr-o manastire si se supune unor ritualuri de purificare. In schimb, obezitatea, desi a inceput sa fie incriminata, este totusi mult mai usor tolerata. Fumatoarea este in ochii lor combinatia intre un paria si un bolnav. Combina sentimentul de dezgust cu cel de mila. Sunteti sigure ca vreti sa aveti parte de o asa terapie?

Dictonul acela “nu exista nu pot, doar nu vreau” este ridicat de ei la rang de regula. Si ti-o vor tranti ori de cate ori au ocazia. Stangaciile, ezitarile, complexele sunt aspru sanctionate. Si iti vor oferi vitamine cu orice ocazie. Si antidepresive. Pentru ca tu, inima, corpul si spiritul tau nu sunteti decat o masinarie. Si cu uneltele potrivite totul se poate repara. Suplimentele alimentare si xanaxul vindeca orice. Depinde doar de tine sa iei din raft flaconul potrivit.

Capacitatile empatice ale lui homo americanus sunt aproape nule. Nu va sesiza mai nimic de unul singur. Trebuie, daca ai asteptari precum consolarea si intelegerea, sa-i trimiti un email. In care sa-i faci o prezentare clara, cu motive, asteptari si obiective. Si o estimare cat se poate de realista. In cazul in care n-o faci, este vina ta bineinteles. Pentru ca nu stii sa comunici, nu de alta. In lumea lui, trebuie sa spui clar si raspicat ceea ce vrei.

Ma intreb daca americanii au inteles vreodata simbolismul sau starea de spleen. Am sincere indoieli.