Are David Bowie o melodie superba numita “Absolute Beginnersâ€. Am reascultat-o de curand si m-am pomenit intrebandu-ma asupra validitatii celebrului dicton latinesc „experientia docet”. Nu neg valoarea experientei, a trecutului in desenarea a ceea ce urmeaza. Insa in alte domenii. Nu si in cel amoros. Aici cred ca toti suntem eternii incepatori. Vesnicii repetenti.
Spunem, de multe ori, pasind care mai tantos, care mai pe burta, cand iesim dintr-o relatie, „Gata, mi-am invatat lectia, nu voi mai face niciodata x, nu voi mai spune niciodata y, nu voi ierta niciodata z”. Invatam vreodata ceva? Sau, daca da, vom mai avea ocazia sa aplicam ceea ce am deprins?
Dragostea seamana cu desenele acelea pe nisip. Suflam nisipul intr-o parte azi, se iveste o floare, parul dat dupa ureche, o glezna julita, o mica zgarietura. Daca dam cu palma peste aceste imagini, daca vine o pala de vant si ne strica desenul sau doar il schimba, va fi practic imposibil sa mai refacem peisajul anterior. Un alt fel de „dust in the wind”.
Oamenii sunt nisipuri miscatoare, geografii in schimbare perpetua. Relatiile dintre ei sunt la fel. Ce se aplica unuia in momentul t0 nu se va mai aplica nici macar aceluiasi in momentul t1. Din punct de vedere amoros. N-ati observat niciodata ca uneori ceea ce ne atrage la inceput la cineva ajunge sa ne displaca spre sfarsitul relatiei? Ce ne impinge spre el ne indeparteaza ulterior. Cum va explicati asta?
Cei care isi lipesc in frunte post-it-ul de „patit” si care actioneaza cu prudenta dezvolta, de fapt, ierta-mi fie expresia, un fel de sindrom al cainelui lovit. Si, daca cineva se apropie de ei cu dragoste, cu tandrete, il vor trata cu circumspectie. Aplica o experienta trecuta in mod gresit, din precautie, unui context care nu seamana deloc cu cel trecut. Interpreteaza semnele eronat si pretind ca acum sufla si in iaurt. Numai ca n-au iaurt in fata, ci dulceata de zmeura. Si cine ar putea pretinde ca se insala sau ca ceea ce fac este gresit? Nimeni. Nu poti prepara leacuri pentru o „inima ranita” cu vocea ratiunii.
Dar mai exista si o alta categorie. Cei care o iau mereu de la capat. Din capcana in capcana, cu membrele franjuri si inima tandari. Nebunii. Mereu in clasa I. Mereu cu acelasi entuziasm, mereu arzand la fel de tare. Cei carora nu le pasa nici de incalzirea globala, nici de fluturasul de salariu, nici de privirea celor de pe strada atata timp cat tin o inima vie in palma. Eternii indragostiti.
Au oamenii astia o speranta cat un munte in niste trupuri mici. Si mereu o iau de la capat. Convinsi ca vor razbi, convinsi ca vor invinge, chiar si „absolute begginners”, eterni analfabeti, vesnicii repetenti in ale dragostei. Voi cum stati? Ati repetat sau sunteti mandri absolventi?
