Psihologii spun ca fiecare barbat este bigam la nivel psihic. Ce facem insa cu cei care trec granita dintre fantezie spre realitate? Cu cei care duc asa-numita viata dubla? Desi rari, din cand in cand ne parvin stiri despre cei care spun „da” de mai multe ori, in acelasi timp. Dincolo de aspectul juridic al chestiunii, vom lua azi in discutie problema emotionala.
Sa ai doua familii se pare ca este una dintre cele mai frecvente fantezii ale multor barbati. De ce doua femei? Pentru ca astfel barbatul se bucura de o dorinta alimentata, improspatata in mod continuu. Cand una este prezenta, cealalta este absenta. Fiecare dintre ele exercita acea stare de interzis, dupa care ei tanjesc. In permanenta, barbatul simte ca insala si tocmai asta constituie sarea si piperul. Unde mai pui si emotiile date de faptul ca poseda un secret, ca incalca regulile, sociale, morale, religioase, iluzia ca astfel se salveaza de un destin unic, banal, comun.
Am citit despre un barbat francez, pe nume Herve, care, vreme de 15 ani, a dus aceasta viata dubla. Intrebat despre motivatiile sale, a declarat ca viata este plictisitoare si ca, daca nu inventam in fiecare clipa ceva nou, ne sufocam. Ca toata lumea, la inceput avea una singura. Apoi i-a venit ideea sa-si mai creeze una.
De acord, situatia i-a fost favorabila. Prin natura meseriei, traia in doua orase, in Paris si in Londra. Intr-unul din ele, avea doi copii cu prima sotie. Apoi a cunoscut-o la Londra pe cea de-a doua si a mai avut alti doi copii.
Avem de-a face cu mai mult decat doua familii. Avem de-a face cu doua identitati. Ce este insa ciudat este ca, in multe aspecte, familiile semanau, gesturile erau similare. Celor doua sotii le facea aceleasi cadouri, in cele doua familii existau caini de aceeasi rasa, culmea purtau si acelasi nume. Un paralelism complet.
De ce? Conform declaratiilor sale, nu din lipsa de imaginatie. Ci din prudenta. Pentru a evita orice risc de confuzie. Pentru el, totul se reducea la modul in care isi organiza viata. De asemenea, o cerinta pentru cei ce fac un asemenea pas este sa dispuna de mijloace financiare considerabile.
Intrebat de ce nu a recurs la o schema mai sigura, adica la cea a amantei, sotul dublu a declarat ca o amanta l-ar hartui tot timpul, cerandu-i sa-si paraseasca sotia. Or, el nu-si doreste asta. Nu dorinte conflicte bazate pe rivalitate. Fiecare dintre femeile din viata lui are bucata ei de realitate, terenul pe care se stie sotie, stapana, unica.
De ce nu a fost capabil sa renunte la una dintre ele? Ei bine, aici raspunsul este vechi de cand lumea. Una este mama, alta este iubita. Prima il cunoaste din tinerete, stie toate greutatile prin care a trecut, il stie intreg parcursul si intreaga evolutie, intre ei exista un puternic sentiment de complicitate, relatia cu ea este una foarte tandra. Cea de-a doua, in schimb, l-a cunoscut cand era deja un barbat de succes, rafinat, seducator, fara alte probleme decat cele date de o munca solicitanta. La inceput, Herve a crezut ca va reveni la schema familiala clasica, a sperat ca se va putea decide langa care dintre ele doreste sa ramana. Apoi a constatat ca a devenit dependent de acest complex sistem al bigamiei. „Imi placea privirea materna a uneia, dar si cea admirativa a celeilalte”, declara el.
Sigur, au existat situatii cand a simtit fiori pe sirea spinarii. De pilda, destinul a facut ca cele doua sa fie spitalizate in acelasi timp. Intr-o singura zi, a fost nevoit sa faca de patru ori drumul dus-intors intre Londra si Paris.
In toti cei 15 ani, o singura persoana i-a cunoscut secretul: secretara sa. Ea l-a ajutat de multi ori cu gasirea unui alibi convenabil.
V-am facut sa-l detestati? Ei bine, acest barbat sustine ca nu a simulat nimic, niciun moment. Ca tot ce spunea ca simte era autentic. Ca le iubea pe amandoua, alternativ. Si ca mereu a crezut despre sine ca are capacitatea de a trai mai intens decat ceilalti muritori. Asadar, culpabilitate zero. De altfel, vede vinovatia ca fiind un sentiment inutil si castrator, care limiteaza.
Si acum, adevarata lovitura de teatru: unul dintre fiii pe care i-a avut cu cea de-a doua sotie a mers in aceeasi tabara cu fiul din prima casnicie. Acolo, cei doi copii s-au imprietenit si au descoperit ca au multe lucruri in comun: aceeasi rasa de caine, care poarta acelasi nume, fotografii cu un tata care seamana izbitor. A doua sotie, Helen, a divortat si s-a recasatorit. Prima, Mariette, l-a iertat si a ramas alaturi de el. „Am pierdut o sotie, dar copiii au castigat niste frati. Isi petrec toate vacantele impreuna. De altfel, situatia nu a fost asa dramatica cum ar parea la prima vedere. Helen mi-a explicat ca nu poate suporta ideea, iar Mariette mi-e spus pur si simplu ca eram mai nebun decat ma credea”.
Asa se incheie istoria unui bigam al zilelor noastre. In incheierea confesiunii sale, Herve a suspinat dupa vremurile frumoase de altadata. Acum, desi isi da seama ca nu mai este tanar, marturiseste ca are cateodata chef sa dispara pur si simplu. „In alta parte, as putea incepe o noua viata…”, spune el melancolic.
Bigamia lui Herve nu este asa de departe de poligamia compulsiva a lui Don Juan. Amandoi sunt in cautarea unui mit, cel al femeii complete. Numai solutiile lor difera. Herve crede ca a gasit-o mizand totul pe complementaritate: una are ce-i lipseste celeilalte. Cele doua, unite cumva in mintea sa, vor sfarsi prin a intrupa acea femeie ideala. Don Juan crede ca ajunge la acelasi rezultat „alipind” calitati din mai multe femei. Specialistii sustin ca toti barbatii, chiar daca nu traiesc divizati intre doua familii, ca Herve, sau intre mai multe femei, ca Don Juan, sunt, din punct de vedere psihic, bigami. Pentru ca alegerea pe care o fac in inima lor este mereu dubla. Femeia langa care aleg sa-si traiasca viata, este si „mama” respectabila, si „tarfa” care-i desfata la alt nivel. Nu asa se rezuma portretul femeii ideale din perspectiva masculina? Nu o astfel de femeie cauta ei pentru a o face mireasa lor?
Herve sustinea ca cele doua ocupau acelasi loc in ochii lui. Acest lucru nu este adevarat. Ele aveau functii diferite, din moment ce numai una a ramas. Si nu este deloc intamplator faptul ca a ramas „mama”.
