Cochetarii si ceva mai mult de atat

Putin aur presarat in par, o umbra de negru pe gene, un strop de rosu pe buze. Ce semnificatie au ritualurile de infrumusetare?
Le facem atat de des incat nu le mai constientizam. O iesire cu prietenele, o cina romantica, o petrecere, un film in oras. Pentru oricare dintre aceste ocazii, petrecem ceva mai mult timp in fata oglinzii, in fata sifonierului, orice alegere este atent cantarita. Ne place sa ne vedem frumoase, aranjate si nu de putine ori ne zambim in oglinda. Este modul nostru de a ne prezenta, de a pasi in lumea din exterior cu curaj si indrazneala: “Uitati-va la mine! Sunt frumoasa si sunt unica!”. Asta spune ultima privire aruncata in oglinda inainte de a iesi din casa.

Pentru unele dintre noi, aceste activitati ce au finalitatea de “a se face frumoasa” reprezinta ceva cotidian, ceva comun, la fel ca spalatul pe dinti sau pe maini. Daca le intrebi “de ce o faci”, cele mai multe vor raspunde “pentru mine, ca sa ma simt eu bine”. S-o recunoastem insa, nu credem asta decat pe jumatate. Mereu am banuit ca trebuie sa fie ceva mai mult. Este adevarat ca un frumos aspect fizic ne da mai multa incredere, ne face sa ne simtim mai sigure pe noi, insa de ce sa nu recunoastem ca o facem pentru o alta persoana, pentru o potentiala intalnire, fie ca ea are loc, fie ca nu. Fie ca realitatea ne motiveaza, fie ca o facem impinse de o iluzie, mereu exista posibilitatea ca macar privirea celuilalt sa se opreasca asupra farmecelor noastre. Chiar daca ne aranjam si ne machiem in intimitatea casei noastre, fara sa avem in plan o iesire undeva, mereu o facem tinand cont de anumite criterii estetice mostenite de la altii. Este o forma de cautare a recunoasterii, de cautare a unui statut.

Sa luam exemplul unei femei care are un iubit, o relatie infloritoare. Este indragostita de el si asta ii este de ajuns. Acest lucru nu o va impiedica insa sa puna o fusta scurta si niste tocuri inalte atunci cand merge la o petrecere. Pe cine vrea sa seduca? Iubitul ei este deja sedus, dezarmat, cucerit. Daca este sincera, va admite ca o face pentru privirile celorlalti barbati de la petrecere, ca atentia acestora o umple de un anumit fel de putere, o imbata cu un anume tip de excitare. Sa ne dorim sa fim reginele balului este ceva foarte feminin, la urma urmei, foarte specific noua. Este o situatie careia ii gasim incontestabile delicii. Sa aratam ce avem si sa refuzam in acelasi timp, jocul este prea tentant pentru a refuza sa-l jucam. Mesajul pe care-l lansam este unul dublu: imi place sa vad ca ma doresti, asta nu inseamna ca-ti voi intoarce favorul.

Dar nu ne facem frumoase numai la ocazii festive. Unele dintre noi au un aspect impecabil in fiecare zi, indiferent de starea noastra interioara. Cum s-ar traduce atunci preocuparea si timpul petrecut in fata oglinzii, cu tusul in mana, chinuindu-ne sa dam un aer misterios privirii noastre cand, in ajun, tocmai am primit o veste proasta? Prin superficialitate? Nu, mai degraba, prin dorinta de a afisa o masca. Stim ca suntem vulnerabile, stim ca putem fi doborate, dar asta nu ne impiedica sa mai aplicam un strat de rimel. Daca azi sunt deprimata, nefericita, daca mi-am petrecut noaptea plangand, acum, cand ies in lume, nu vreau ca tristetea mea sa mi se citeasca pe chip. Vreau sa fiu eu stapana semnalelor pe care corpul meu le emite. Unde era fondul ala de ten? Dar anticearcanul?
In plus, ajuta. Chiar daca o facem fara prea mult chef, impunandu-ne, cu timpul, masca frumoasa afisata la exterior incepe sa contamineze si interiorul ceva mai innegurat. Nu spun ca o sesiune de shopping te scapa de o depresie, dar te ajuta sa treci mai demn peste ea. Daca sunt deprimata, nu inseamna ca trebuie sa fiu si urata si neingrijita. Am destule batai de cap cu demonii din interior, de ce sa mai lupt si cu acneea sau cu hainele spalacite si lipsite de personalitate? Este o chestiune de demnitate si, pana la urma, de respect fata de sine si fata de cei din jur.

Sunt femei care chiar in perioade in care se confrunta cu probleme mari, fie de sanatate, fie intime, nu renunta, nu se abat niciun milimetru de la ritualurile lor zilnice de infrumusetare. Este modul lor de a se agata de vechea ordine, cand toate lucrurile functionau perfect. Daca ar renunta la a-si da cu ruj, ar avea poate, oricat de ridicol ar suna, sentimentul ca, intr-adevar, intregul lor univers s-a dus de rapa, in mod iremediabil. Ar fi ca si cum o cetate indelung asediata ar sfarsi prin a-si recunoaste infrangerea, predand steagul inamicilor. Nu pierderea stindardului in sine este tragica, ci faptul ca ne-am asumat esecul. Atata timp cat avem puterea sa folosim un dermatograf, sa ne ducem la un coafor, exista o speranta ca lucrurile vor reveni la normal. Stiu ca suntem mult mai mult decat un manual de stil, cu reguli si proceduri de urmat, dar acestea ne ordoneaza cumva existenta. Sunt incercarile noastre, oricand la indemana, de a sustine ca frumusetea poate fi gasita in orice clipa si oriunde, ca este tangibila, ca ne putem bucura de ea.

Nu intoarceti spatele frumusetii, doamnelor! Este nazuroasa si s-ar putea sa va trateze si ea cu aceeasi moneda.