– Ce-ai face daca te-ar insela?
– L-as parasi in secunda doi, ce intrebare e asta?!
Asa ne spunem, scaparand fulgere din priviri, fara sa avem habar ce gust are adulterul, de fapt. Sa-ti imaginezi scenarii in cazul adulterului aflat si descoperit e la felde fantezist cu a spune ce-ai face cu un milion de euro cand tu nu ai nici macar o suta in buzunar. Oricat de bine am crede ca ne-am cunoaste, oricat de bine am crede ca-l cunoastem pe celalalt, adulterul este un fel de mancare imprevizibil.
Ne gandim la adulter ca la un cancer in metastaza, ca o secure infipta in inima relatiei. Si, bineinteles, credem ca nu ni se poate intampla chiar noua. In practica, se intampla sa ne schimbam parerea. Fie ca suntem de partea inselatorului, fie ca suntem de cea a inselatului. Totul depinde de context, de sentimentele noastre, de trecutul nostru impreuna.
Exista acele relatii pe care le-am idealizat invelindu-le in straturi groase de visuri pana cand au inceput sa sara ca niste coconi-mingi grasane si sa piarda orice contact cu realitatea. Vestea ca am fost inselate sfasie coconul, iar efectul yoyo ne poarta din norii-caleasca la care inhamasem o armata de fluturi in adancurile pamantului. Sigur ca nu mai concepem o urmare. Filmul a fost taiat brusc, pelicula este sfasiata, nu mai avem cum croseta basme in continuare. Asta, da, creste probabilitatea de usi trantite, aruncat de haine in strada si fotografiile din vacantele in doi arse in chiuveta.
Dar nu toti traim in coconi. Unii dintre noi traim pe aici, pe pamant. Avem rate la banci si copii de crescut. Avem greutati legate de cele patru picioare, comune, cu care ne-am deplasat pana acum. Si pentru ca stim ca despartirea inseamna amputare (de data asta 2 cu 2 nu mai fac 4), amanam momentul. Ne spunem ca e o ratacire, un vis, o eroare de programare. Un bug. Ca « se va rezolva ». Ca el va reveni pe calea cea buna si noi vom fi alesele. Asa cum am mai fost, nu? El spune ca e confuz, ca e criza varstei, ca n-a crezut ca « asta e tot » si a cautat sa vada ce e mai mult. Ea spune ca s-a simtit neglijata si a vrut sa simta iar dulceata seductiei si puterea pe care ti-o da un barbat care tremura de dorinta inceputului.
Sau, din contra, concluzionam ca adulterul este unica realitate. Si e una pe care o refuzam in pofida indemnului la resuscitari mai mult sau mai putin oportune de relatii (caci uneori chiar nu e cazul sa intoarcem mortul de la groapa). Aici apare repulsia. Gandul ca omul care a atins-o pe alta ne-ar putea atinge pe noi ne infioara mai ceva ca o familie de sobolani aciuata in camara. Si plecam, cu valize in carca si copii deasupra. Nici nu stiam ca puteam duce asa multe.
Mai e posibil un scenariu. Ala in care victima devine tortionar, ca sa ma exprim dramatic. Dai cu adulterul in mine, dai in fabrici si uzine! Ochi pentru ochi si adulter pentru adulter. Suntem aia care n-o ascultam niciodata pe mana cand ne spunea sa nu platim cu aceeasi moneda. Noi o facem pana la ultima diviziune monetara. M-a inselat cu secretara? Ah, gradinarule, al meu vei fi! Sau baiat de la it, in fine, ce avem si noi la indemana, dupa posibilitati. Si, pe urma , ce sa vezi, razbunarea s-o consuma ea rece (desi, in cazul de fata, din motive tehnice) e cam greu, dar ce e cert e ca nu racoreste mai deloc. Atmosfera e tot cu presiune incarcata, ba parca a prins si un fel de zgura de vinovatie.
Si, in final, e situatia aceea trista, cand simti ca tu ai ajuns proza, iar alta-i e poezie. Si orice ai face, procesul nu e reversibil. Pleci si atunci, dar nu-n secunda doi cea fanfaroana, ci dupa mai multe secunde grele ca un secol.
Vedeti? Cate adultere, atatea obiceie.
