Una dintre prietenele mele imi povestea saptamana trecuta ca si-a surprins iubitul masturbandu-se. Soc! Oroare! Dizgratie vesnica! Amica mea imi povestea ca s-a simtit umilita, tradata, iar ceea ce revenea cel mai des in exprimarea revoltei ei era convingerea ca „eu nu ii sunt de ajuns”. Se simtea jumatate de om, amanta incompleta, iubita schilodita, cu un membru lipsa, un membru care sa astampere orice sete erotica a omului de langa ea.
Pana sa ma refer la masturbarea in cuplu, caci aceasta este tema articolului de azi, tin sa va spun ca, de multe ori, ne impunem un tel greu, daca nu imposibil, de atins, atunci cand avem o relatie. Noi si numai noi suntem fiintele miraculoase care trebuie sa raspunda tuturor fantasmelor, viselor si nevoilor celui de langa noi. Ne investim singure cu o misiune imposibila, ne propunem sa cucerim cetati inexpugnabile, sa luam in stapanire teritorii indepartate, pline de pericole si capcane. Lucru absolut nenecesar, absolut inutil. Nimeni nu ne poate pretinde sa ne tranformam in zane, iar vaginul sa ne devina bagheta magica, inzestrata cu mai multe puteri decat o legiune de pestisori aurii.
Multe femei echivaleaza actul masturbarii cu cel al tradarii, al adulterului. Faptul ca celalalt se satisface singur, faptul ca exista o zona in care se desfasoara o ejaculare pe care nu ele au provocat-o, le scoate din minti, le umileste, le revolta. „La ce se gandeste cand o face?”, „Se gandeste la mine sau la altele?”, „Ii place mai mult sa se masturbeze decat sa faca sex cu mine?”, „Unde am gresit?”. Senzatiile sunt amestecate, dispretului pentru iubitul surprins cu mana in propriii chiloti i se alatura o proasta imagine asupra propriei persoane („Cat de jalnica trebuie sa fiu daca el se masturbeaza”).
Imi pare rau sa va dezamagesc, dar am un cutit aici si trebuie sa vi-l arat, sa fiti constiente de el si de lama lui. Sincronizarea perfecta, hormonii nostri care o iau razna in acelasi timp cu ai lor si urmand pasii aceluiasi ritm, este un mit. Un mit fabulos, maret, incantator, dar totusi un mit. Nu exista acea armonie perfecta, acel dans perfect articulat. Dar asta inseamna ca masturbarea nu ramane un „faux pas” in cuplu. Nu, cel putin nu atata timp cat se mentin anumite limite si vom vedea in continuare care sunt acestea.
Ceea ce ma uimeste este faptul ca ei, atunci cand ne surprind pe noi, nu reactioneaza deloc in moduri similare. Noi ne simtim tradate, ei se simt excitati. Noi se simtim excluse, ei se simt invitati. Masturbarea feminina poate fi vazuta ca facand parte din preludiu. Desigur, trebuie tinut cont si de faptul ca un orgasm al nostru nu inchide usile pentru penisul lor. El poate fi urmat de altele, pe cand ejacularea masculina ii face, cel putin pentru scurt timp, „indisponibili”. Barbatii nu simt ca masturbarea feminina le-ar stirbi, in vreun fel, masculinitatea, virilitatea. Poate si pentru ca ea tine de stimularea clitoridiana, asadar ramane cumva exterioara, nu atenteaza „profunzimilor” care le raman destinate lor in exclusivitate.
Daca toleram masturbarea in afara cuplului, nu suntem la fel de ingaduitoare cu cea care se desfasoara in limitele dormitorului conjugal. Tocmai pentru ca ni se pare ca autoerotismul transgreseaza granitele acestui spatiu, il maculeaza, aduce din exterior elemente straine lui. Comportamentul autoerotic are doua functii, doua ramuri complementare: el poate calma, satisface, astampara o anumita nevoie care nu poate fi satisfacuta altfel (din diverse motive, partenerul este indisponibil) sau, din contra, poate tulbura, excita, inscriindu-se in preludiu, declansand actul propriu-zis. Masturbarea celuilalt face parte din scenariul fanteziilor multora dintre noi. Se intampla adesea ca partenerii insisi sa ne ceara sa ne masturbam, ei multumindu-se cu un rol pasiv, de spectator, dand curs unei fantasme voyeuriste.
Daca asa stau lucrurile, cand devine ea nociva si cand ar trebui sa ne puna pe ganduri? Atunci cand depaseste, ca frecventa, numarul contactelor sexuale. Sau atunci cand simtim nevoia sa ne masturbam de mai multe ori pe zi, ceea ce tradeaza anxietate, neliniste, un comportament compulsiv. Daca ne masturbam mai mult decat sa facem sex, atunci s-a produs o indepartare, o instrainare. Nu mai avem o sexualitate in doi, ci una exclusiv individuala, una pe care ne-o traim separat. Atunci cuplul este bolnav, este in pericol si trebuie luate masuri de resuscitare. Cei doi trebuie sa iasa de pe potecile lor separate si sa se regaseasca pe una comuna. Atata timp cat masturbarea este un element auxiliar, secundar, al sexualitatii nu este periculoasa. Cat isi mentine statutul de „aperitiv”, de „antreu” sau de desert, nu sunt motive sa ne alarmam. Cand devine insa fel principal, atunci da.
