In cele mai indepartate timpuri spalatul rufelor facea parte din preocuparile de baza ale femeilor. E adevarat, preocuparile nu s-au schimbat prea mult, insa femeile, da. Si, odata cu ele, si modalitatile de a spala rufele: de la calcatul in picioare, limpezirea in albia raului, frecarea la zolitor sau mangalau, in clasicul lighean, femeile au trecut, in sfarsit, la binecuvantata masina de spalat.
„Drumul” rufelor
Antichitatea a fost mai comoda: lucrurile de spalat erau doar trecute prin apa curata. Fara inmuiere, clatire, imbalsamare. Daca era vorba de haine de lana sau de obiecte de dimensiuni mai mari, metoda era si mai simpla: de la frecatul cu mana s-a trecut la calcatul in picioare.
Sapunul
Plinius afirma ca cei care au inventat sapunul sunt galii. Acesta era obtinut dintr-un amestec de seu de capra si cenusa de fag. In secolul IV sapnul este folosit si la toaletarea corporala, iar pentru spalatul rufelor se intrebuinta un suc extras din sapunarita. Secolul XII este mult mai bogat in miresme si parfumuri, astfel incat, in timp, sapunul devine un lux.
Lovite cu pietre, frecate cu nisip sau batute cu maiul, bietele haine au avut multe secole de indurat pana ce s-a inventat masina de spalat. Primul brevet este datat in 1797 si este semnat de americanul Nathaniel Briggs. Daca la inceput erau puse in functiune manual, mai tarziu, au aparut si cele electrice. Din ce in ce mai performanta, masina de spalat a usurat munca gospodinelor, a dat valoare timpului si un statut aparte detergentului.
