Atentie! Acest articol este un spoiler. Vestea buna e ca nu are cine stie ce de divulgat.
Prin cinematografe, prin piete publice, pe genti, prin haine si truse de machiaj, circula o noua molima. Ea se numeste Twilight. Recunosc ca multa vreme am reusit sa stau la adapost. Am mirosit facatura. Am stiut ca este un film prost, cu replici stupide si aceleasi povesti imbracate in alte haine, eventual mai trendy decat cele de pe vremea lui Dracula. M-am hotarat insa sa-mi infrang repulsia in momentul cand m-am simtit de-a dreptul agresata de campania lui de promovare. Prea multa cerneala a curs, prea multe emailuri s-au trimis si prea multe pagini de internet au contribuit la raspandirea acestui virus.
Spuneti-i spirit civic, spuneti-i aroganta, spuneti-i piatra aruncata impotriva curentului, insa m-am hotarat sa iau cuvantul pe aceasta tema. Si ca sa nu fiu acuzata ca vorbesc despre vreo opera artistica ale carei sensuri profunde imi pot scapa tocmai pentru ca nu o cunosc, m-am inarmat cu curaj, limonada si Emetiral si am vazut filmul. Ei, sa nu aveti asteptari prea mari de la mine. Nu le-am vazut pe amandoua, ci am sarit miseleste la ultima parte, „New Moon”, pe care o asteapta cu suflarea taiata si fata palida jumatate din populatia Romaniei. Ma rog, poate ar fi mai corect sa spun ca e vorba de suflarea feminina, dar stiri de ultim moment imi confirma faptul ca o anumita categorie de baieti il privesc pe vampirul Cullen „in mod aspirational”.
Odata cu cartile lui Stephenie Meyer, s-a lansat un nou model de metrosexual. Modelul vampiric. Atractia pentru damnati nu este de factura noua. Am tot suspinat pentru cei blestemati si livizi de la romantici incoace, cam de pe vremea lui Byron si a lui Shelley. Scriitorii si regizorii doar au reciclat modelul si i-au dat haine noi. Si totusi parca damnatii de acum doua secole erau mai virili. Cum sa spun eu, dar Cullen si sleahta lui par sa lesine cand vad o demoazela total banala si insipida, cum e protagonista Bella, fluturand din gene.
Ca sa nu va faceti idei gresite: sunt genul de fata careia inima ii bate tare la filme de acest gen, cu fiinte intunecate, venite de pe alte taramuri si ratacind fara odihna. De exemplu, la The Others sau la El orfanato, care chiar reuseau sa transmita o anumita tensiune, atmosfera din jurul meu era atat de incarcata incat as fi sarit de pe scaun la cel mai marunt zgomot. Acum insa am cascat si, daca era lumina in sala, probabil ca mi-as fi facut si manichiura. Bag seama ca filmul asta este mai degraba un film cu vampiri castrati, edulcorati, lipsiti tocmai de atributul lor esential: cruzimea, puterea de a lasa in urma lor mormane de fecioare cu urme de canini pe gat. Ei, acum avem de-a face cu niste vampiri politically correct: ei practica abstinenta. Adica nu se hranesc cu sange uman. Cu ce se hranesc totusi, nu se specifica. Cel putin, nu in partea a doua, singura pe care am vizionat-o eu. Probabil nici cu sange de animale intrucat sunt sigura ca livizii astia iubesc si patrupedele.
Filmul incepe cu o Bella care tocmai implineste 18 ani. Nu e prea fericita caci isi face griji tipic feminine: desi iubitul ei vampiric Edward are 109 ani, acesta, tocmai prin conditia sa de nemuritor rece-rece, se conserva mult mai bine, iar pe ea o macina gandul ca nu o va mai iubi cu riduri si cu carnea flasca. Trei cadre mai tarziu, ne regasim la cursul de literatura cand adolescentii, umani si vampiri deopotriva, urmaresc o ecranizare a, haideti ca ghiciti, „Romeo si Julieta”, ce altceva? Ajunsi in acest punct, ati putea la fel de bine sa plecati acasa. Pentru ca, daca ati auzit vreodata de povestea celor doi eroi shakespearieni, stiti ce se va intampla si cu mult mai prozaicele personaje ale lui Stephenie Meyer. Ei, nu, nici chiar asa. Nu plangeti de pe acum: nimeni nu moare. Unde ati mai vazut voi proiect atat de ambitios care sa-si dea obstescul sfarsit in partea a doua? Nuu, molima asta o sa mai bantuie tinuturile cinematografice pentru o vreme.
Hai sa operez o incizie rapida: el pleaca. Pentru ca o iubeste mai mult decat orice pe lumea asta si nu vrea sa o faca sa sufere. Ea se roaga de el sa o transforme. Adica sa isi infiga frumosii lui colti lipsiti de tartru in gatul ei cel pur si cel neprihanit. Care nu mai ramane chiar asa de neprihanit pana la final. El nu si nu. Ca asta e blestem. Ca asta nu e viata. Ca nu vrea sa-i ia sufletul. Ea capoasa. El pleaca. Dar vegheaza asupra ei sub forma unui abur de o consistenta dubioasa. Unii i-ar zice inger pazitor. Cand e vreun pericol, aburul se formeaza mai ceva ca intr-un hammam.
Urmeaza luni de depresie cand Bellei nimic nu-i mai place, nimic nu o anima. Si, evident, incearca sa-si faca rau doar-doar se intoarce aburul. In partea asta a filmului, Bella sta mai mult pe un fotoliu, iar camera de filmat se invarte in jurul ei. Si ea se uita pe geam. Are niste cearcane mari. Trebuie sa vedem cat de mult sufera. Si pare sa fie si cam prost hranita. Nu mananca nimic, nici sange, nici chipsuri. Eu am vazut cat de mult sufera. Dar nu m-a impresionat. Pentru ca totul e atat de plat, de lipsit de drama, de vana, de… sange, in cele din urma. Nicio hemoragie intr-un film cu vampiri? Ce e asta? Lumea e clar in deriva.
Pana la urma, scenaristilor li se face mila de noi si de Bella care nu se mai ridica din fotoliul de care v-am povestit mai sus. Si ne aduc un alt element supranatural. Nu, nu se intoarce Edward. Si, de altfel, nicio fiinta vampirica. Ci un alt fel de fiinte, mai urat mirositoare si nu atat de elegante, in mod evident. Varcolacii. Da, da, creaturile alea care se transforma in lupi cateodata.
Varcolacii au cateva trasaturi esentiale: bicepsi mari, pectorali asijderea (calitati pe care Bella le remarca inca de la prima scena in care apare un reprezentant de-al lor) si, iarasi, dinti sanatosi, mai albi decat in reclamele la paste si periute. In esenta, par niste taranoi care umbla prin paduri cu pieptul gol, indiferent de vreme (se pare ca sunt insensibili la schimbarile climaterice), muschii inflamati si imbracati in niste bermude de gust indoielnic. E simplu: asa cum vampirii sunt aia rafinati si cu gusturi fine, astia sunt asa, un fel de amantul doamnei Chatterley, mai duri, mai bruti, dar la urma urmei niste bune si sanatoase suplimente. Tocmai cand speram la o finalizare, de orice fel, se strica si mai rau apele tulburi deja oricum.
Si aici ne intoarcem la Romeo si Julieta, poveste pe nedrept pangarita in aceasta pelicula insipida. Insipida pentru ca n-are nici sange, nici sex, nici tragedie autentica, nici pasiune. Cu tot machiajul (si, credeti-ma, machiajul este din belsug, ca in zilele bune ale lui Marilyn Manson), cu privirile acelea de fiinte bantuite, profund ranite, nu se creeaza niciun strop de emotie, de scanteie, intriga este extrem de firava, iar pe alocuri devine chiar invizibila. Cei doi protagonisti nu cunosc decat vreo doua expresii. Probabil sunt singurele doua pe care le-au studiat la cursul de actorie si acum fac abuz de ele. Un documentar despre o specie de bacterii disparuta acum 30 000 este infinit mai palpitant, credeti-ma. El crede ca ea a murit. Se duce sa se arunce si el in bratele mortii, intr-o tara totusi foarte insorita, precum Italia. Ea ia avionul si, evident, il salveaza. Se vor intoarce sa ne bantuie in urmatorii ani.
Voi acorda un vot pozitiv: filmul militeaza pentru o dantura sanatoasa, e clar! Ah, si impotriva steroizilor. Eu zic ca e de bine!
PS: pana si numele protagonistei e extrem de previzibil. Ce asteptari puteti avea de la cineva numit Bella?
PS’: exista unii care plaseaza, in mod total eronat, saga Twilight, si ma refer aici atat la filme, cat (mai ales) la carti, langa Harry Potter si, ceea ce este si mai grav, Lord of the Rings. Nu e doar o chestiune de gusturi, ci de incompetenta critica. E ca si cum i-ai compara pe Shakespeare cu Sandra Brown. Doar amandoi au scris povesti de dragoste, nu?
