Sandro Veronesi primeste premiul Cévennes pentru romanul european

Premiul Cévennes, care recompensează cu 20.000 de euro scriitorul european al anului, a fost decernat italianului Sandro Veronesi, ca recunoaÅŸtere a romanului „Haos calm”, apărut în româneÅŸte la editura Rao, informează organizatorii.

Juriul, compus din scriitori şi editori de renume internaţional, a selectat romanul lui Sandro Veronesi dintr-o listă de cinci titluri finaliste. Veronesi a mai fost laureat cu distincţia Femina pentru literatură străină în 2008, premiul Méditerranée 2008 şi premiul Strega, varianta italiană a lui Goncourt.

Comparat de critici cu Ian McEwan, Sandro Veronesi s-a născut în 1959, iar în prezent locuieÅŸte la Roma. După ce a cochetat cu arhitectura, se dedică, de la 29 de ani, scrisului, cartea de debut, „Per dove parte questo treno allegro” apărându-i în 1988. După ce scrie un studiu celebru asupra pedepsei cu moartea, „Occhio per occhio”, îi apare romanul „Venite, venite B 52”, care îl consacră ca autor modern, apropiat de stilul scriitorilor americani Thomas Pynchon ÅŸi Tom Robbins.

Veronesi este unul dintre cei mai importanÅ£i autori italieni contemporani, „ForÅ£a trecutului” (2000) ÅŸi „Haos calm” (2005) bucurându-se de un real succes, ambele romane fiind ecranizate.

Premiul Cévennes a fost creat în 2007, la iniţiativa mai multor librării şi edituri franceze.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
De Sfânta Maria, trăiește cea mai elegantă seară de pe Litoral: cină pe plajă și muzică sub semnătura Irinei Baianț
Agenția de presă RADOR Radio România: 36 de ani de transcriere a istoriei
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Cine este, de fapt, Lucas Bravo, actorul care îl interpretează pe Gabriel în serialul Emily in Paris
Cine este, de fapt, Lucas Bravo, actorul care îl interpretează pe Gabriel în serialul Emily in Paris?
Lentilele de contact, ochelarii fara rame
Cele trei linii de baza in chiromantie: a vietii, a inimii si a capului
Painea proaspata baloneaza
Aciditatea gastrica
Suflul Sistolic
Combinatia de alcool si bauturi energizante, mai periculoasa decat alcoolul consumat simplu