La Baneasa Shopping City distractia de Halloween continua

Zilele premergătoare nopţii de Halloween sunt marcate la Băneasa Shopping City de numeroase „întâmplări” de neuitat.

Astfel, miercuri, 29 octombrie, de la ora 18.30, jurnaliştii înscrişi la competiţia pentru cel mai sexy, înfricoşător şi la modă machiaj de vrăjitoare/vampir se vor întrece în „blesteme”, unul mai „acid” decat altul, rostite de limbile ascuţite ale vrăjitoarelor din presă.

În ziua de vineri, 31 octombrie, cu începere de la ora 19.00 şi până la ora 21.00, părinţii sunt invitaţi să NU îşi lase copiii acasă de Halloween, pentru că la Băneasa Shopping City petrecerea va fi în toi, cu tot alaiul de rigoare: MC Vrăjitoarea Alexia, Vrăjitoarea din „Albă ca Zăpada”, Vrăjitoarea din „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Vrăjitorul din Oz” şi multe alte personaje „brrrr”. Copiii sunt asteptaţi la Castelul Magic, îmbrăcaţi în cele mai de gală costume horror. Sufletul petrecerii va fi „asigurat” de Minimax în colaborare cu formaţia „Contrapunct”, iar din program nu vor lipsi dansul cu mături şi imnurile vrăjitoreşti.

Iar, sâmbătă, 1 noiembrie şi duminică, 2 noiembrie, de la ora 12.00 şi până la ora 20.00, în Băneasa Shopping City vizitatorii vor fi surprinşi de atmosfera magică de Halloween, întreţinută de vrăjitoarele înconjurate de decoruri specifice. Aceştia vor avea parte de momente de magie oferite de Dan Bucfing şi vor primi plăcinte cu dovleac dacă fac donaţii pentru a sprijinii iniţiativa Asociaţiei Ovidiu Rom de a ajuta fiecare copil să meargă la şcoală. Cei care fac cumpărături în valoare de peste 100 RON au şansa de a participa şi de a câştiga numeroase premii la Loteria Magică, al cărei mare premiu, o excursie la Disneyland, va fi extras duminică, 2 noiembrie, la ora 16:00.

Băneasa Shopping City a dedicat 18 zile sărbătoririi Halloween-ului, care a început prin acţiunea de dezvelire a obiectelor ce au fost licitate în cadrul Balului de Caritate de Halloween, prin iniţiativa Asociaţiei Ovidiu Rom pentru accesul copiilor la educaţie. În interiorul mall-ului spiritul sărbătorii de Halloween este întreţinut prin decoraţiuni specifice, bostani şi păianjeni giganţi, dar şi cu sprijinul vrăjitoriţelor care îi îmbie pe vizitatori la distracţie.

Parteneri media: Compact, Music Channel, Bucharest Night Life, Styler.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
De Sfânta Maria, trăiește cea mai elegantă seară de pe Litoral: cină pe plajă și muzică sub semnătura Irinei Baianț
Agenția de presă RADOR Radio România: 36 de ani de transcriere a istoriei
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Cine este, de fapt, Lucas Bravo, actorul care îl interpretează pe Gabriel în serialul Emily in Paris
Cine este, de fapt, Lucas Bravo, actorul care îl interpretează pe Gabriel în serialul Emily in Paris?
De ce e bine sa fii normoponderala
Mai bine sa fim prieteni
Not happy Hunger Games
Apa fiarta infestata cu nitrati ucide anual zeci de copii
French look
Cu alimentele potrivite, putem reduce riscul de diabet si boli cardiovasculare