Am desfasurat recrutari de specialisti destul de mult timp pana sa trec spre o alta felie de resurse umane care m-a atras. Cel mai greu mi-a fost sa lucrez cu candidati perfect potriviti pentru job-ul in curs de recrutare, cu abilitatile si experienta potrivite, dar care isi urau jobul, iar singurul motiv pentru care veneau la interviu era acela ca erau constienti ca doar asta stiu sa faca foarte bine. In astfel de cazuri, „manualul” de resurse umane spune clar ca raspunsul pentru un astfel de candidat trebuie sa fie „NU, nu esti potrivit pentru aceasta pozitie.”. Motivul este lesne de inteles: de ce am vrea sa incarcam organigrama cu (inca?!) un om demotivat; nou-venit si deja demotivat. Ca recrutor, este insa foarte greu sa refuzi un om ce face perfecta sinergie cu postul doar pentru ca nu ii place ceea ce face. Speri mereu ca ar putea sa fie convins, remotivat. Este oricum foarte dificil sa gasesti un om ce intruneste toate (sau cat mai multe din) calificarile pe care le solicita fisa postului. Este cu atat mai dificil ca, dupa ce l-ai gasit, sa il refuzi pe motiv ca iti dai seama ca el insusi nu isi doreste sa fie acolo, desi stie ca este cel mai bun.
Ne dorim toti un job care sa ne satisfaca cerintele legate de dorinta de a fi cel mai bun, de a invata, de a veni cu placere la serviciu, un job care sa ne activeze toate resursele intelectuale, energetice si, nu in ultima instanta, din care sa traim decent. Adevarul este insa ca, mai devreme sau mai tarziu, constatam ca, in cel mai bun caz, un job are multe parti bune si putine parti proaste, ne satisface in cea mai mare parte si ne motiveaza, cu doar mici exceptii. De multe ori insa, job-ul nostru ne scoate la fiecare pas in fata obstacole si dificultati pe care le rezolvam cu mai mult sau mai putina usurinta. De multe ori, ne regasim intr-un job ce inceteaza la un moment dat, sau nu a inceput niciodata, sa ne ofere vreo satisfactie. Realitatea este ca astfel de cazuri se gasesc la tot pasul. Realitatea este, de asemenea, ca job-ul nostru ne reprezinta, este exact asa cum ni-l alegem si cum, ulterior, ni-l desfasuram. Pentru a reusi insa sa il facem asa cum ne dorim sau cat mai aproape de ideal, trebuie sa indepartam, in masura in care se poate, cauzele de stres si de nemultumire. Exista cateva solutii la indemana, auto-motivatoare si constructive.
Sefii sunt doar niste oameni cu ceva mai multa experienta (sau nu) si pozitionati superior ierarhic. Intrucat sunt niste oameni, cuvintele „am incercat sa ma descurc singura, dar am nevoie de ajutor in chestiunea X” vor fi intelese cu usurinta. Aceeasi situatie se aplica in cazul colegilor.
In cazul in care nici sefii si nici colegii nu sunt cauza pentru care iti urasti jobul, e nevoie sa apelezi la „lista”. Lista are doua coloane: plusuri (ce iti place sa faci la jobul tau) si minusuri (care sunt task-urile cu gandul la care te infiori de sila). Coloana de plusuri este cea pe care trebuie sa te concentrezi zi de zi. Imbunatateste-ti performantele in directiile respective, in speranta ca te vei specializa destul cat primesti insarcinari exclusive in „zona placuta”.
A te afla intr-un loc de munca pe care il urasti poate fi extrem de stresant pentru tine, dar si pentru cei cu care iti imparti viata personala. Nu ar fi rau sa faci diferenta intre nervii de serviciu ce trebuie lasati acolo, la serviciu, si viata de dupa job care merita atentia ta totala si nestirbita.
Schimba ce se poate schimba, daca se poate schimba. Restul se accepta, daca se poate accepta. Bucura-te de activitatile de care te poti bucura. Daca esti pe zero la toate capitolele, renunta, nu esti nici prima, nici ultima. Data viitoare, foloseste-ti experientele si fa-ti job-ul asa cum ti-l doresti si asa cum esti tu.
