Daca e sa reprosez ceva celor de la Aerosmith e ca nu ne-au lasat mai mult pe noi sa cantam melodia asta si inca vreo cateva… sa cantam singuri, sa le spunem ca ne place si ca ne-a placut atat de tare incat o stim, 30.000 de oameni o stiu pe dinafara si pot sa o cante! In rest, nu am gasit nimic de reprosat.
Cand ne-am facut boccelutele sa plecam la Aerosmith, nu stiam exact unde e locul de desfasurare, dar ne-am descurcat impreuna cu un coleg care ne-a debarcat in zona, disperat ca nu o sa mai iasa din aglomeratie in veci! Ne-am dus cu valul, valul care de fapt era o viitura de oameni, cautand gazon A, Golden Circle si Gazon B.
Ne-am postat in gazon B, uitandu-ne atenti in Zone Arena, caci nu mai fusesem niciodata. Am trasat din prima punctele cardinale, sa fie bine intiparite pentru mai tarziu cand consumam suficient din licorile sponsorilor. Am achizitionat jetoane, am trecut pe la pompa cu bere, am umplut paharele, am cartografiat asezarea budelor si ne-am cautat loc in multime sa vedem si noi ceva din scena, ceva din ecrane, ceva din baietii cu plete care se perindau pe acolo, ceva din toate!
Schimbam vorbe, priviri, rautati si goleam pahare. Incepe Raemon! Super tare! Nu stiam decat doua melodii, de la radio, si am fost total surprinsa sa constat ca e un tip „dur”, care poate sa cante chestii mai dure decat „super girls don’t cry”. Mi-a placut ca fetele se leganau pe melodii, ca tipul avea voce buna si ca lumea aprecia si restul repertoriului, nu doar cele doua piese forte…
Cand au terminat ei, terminam si eu primul pahar, ne adunasem toata gasca si asteptam… Era ok sonorizarea, pozitionarea era exact cum voiam, la intersectia tuturor punctelor importante, dupa cum v-am zis! Se facuse ora 9 si 5, am zis „hai, ca de obicei, vedetele intarzie… sa umplem paharele!”
Numai ca surpriza, la 9 si 10, vedetele au intrat pe scena! Oau! Ce joben! Oau, e Steven Tyler! Oau, e Aerosmith! Oau, cum se aude! Mai, oamenii astia nu au imbatranit deloc! Incredibil cum se misca, ce voce are, cum bate tobosarul, cum se aude chitara!
Hituri, melodiile tineretii mele si ale adolescentei, cantece care au intrat deja in „oldies but goldies”.
Au fost doua ore de super spectacol, asa cum ma asteptam sa fie si poate mai mult.
Daca nu ati fost, sa stiti ca ati facut o mare prostie. Data viitoare sa nu o repetati.
Ma opresc cu pagina de jurnal aici. Nu pot sa va redau toata senzatia de fericire si de bucurie, placerea pura pe care au creat-o cei de la Aerosmith! Nu vreau sa va spun ce au cantat pentru ca stiu 100% ca le cunoasteti melodiile. Si da, le-au cantat pe toate! Si da, chiar daca are peste 60 de ani, vocalul are vitalitatea si forta pe care o avea si acum 15-20 de ani! Parca timpul l-a uitat cand a trecut si asta nu poate decat sa ma bucure! Cine nu a fost nu poate decat sa se oftice!
