Grecia o destinatie de neuitat

Grecia este o tara din sud-estul Europei situata in Peninsula Balcanica la sud de Bulgaria si la vest de Turcia. Litoralul se intinde pe o distanta de 13.676 km la Marile Egee, Ionica si Mediterana. Grecia este formata din 13 provincii, care sunt impartite la randul lor in 51 de prefecturi si o regiune autonoma Muntele Athos. Grecia este formata dintr-o parte continentala cu numeroase golfuri si peninsule si o parte insulara (aproximativ 3 000 de insule).Capitala se gaseste la Atena. Denumirea orasului vine de la zeita Atena care in mitologia greaca reprezinta intelepciunea. Unul dintre cele mai atractive obiective din Grecia, complexul monahal de la Meteora ofera privelisti nemaivazute. Manastirile construite pe varful stancilor deosebit de abrupte, erau pana acum opt decenii accesebile doar calugarilor trasi de funie; astazi turistii le pot vizita urcand cele cateva zeci de trepte sapate in munte. Salonic este al doilea oras ca marime din Grecia si centru administrativ al regiunii nordice, orasul are o istorie care dateaza de peste 4000 de ani, care se mai vede si astazi in numeroasele monumente, vestigii si edificii din toate epocile care s-au succedat. Impartit cultural si geografic, Salonic are cate ceva de oferit pentru fiecare. Cele mai importante atractii sunt Turnul Alb (principalul reper turistic al orasului), esplanada de-a lungul golfului Thermaikos, animata si impanzita de magazine, banci, taverne si baruri moderne, Muzeul de Arheologie si Muzeul Bizantin, Arcul lui Galerius, Biserica Sf. Dumitru, centrul vechi, Piata Modiano. Insula Rodos este cea mai mare insula din Arhipelagul Dodecaneselor, a devenit un centru regional important, multumita pozitiei sale, climatului si atractiilor naturale. Este cunoscuta ca Insula Soarelui. Capitala, denumita tot Rhodos, este situata in nordul insulei si este compusa practic din trei orase: modern, antic si medieval.Insula ese impnzita de locuri incantatoare si interesante, ce merita vizitate, cum ar fi Valea Fluturilor, satul Triada, langa anticul Lalyssos (lalissos) pe varful Filerimos, unde in secolul 15 a fost ridicata manastirea cu acelasi nume, ruinele templelor lui Atena si Zeus, Kameiros (Kamiros) si ruinele ora-ului Dorian, Kalithea cu baile termale, Koskinou, Afandou, Faliraki si Rodini;intreaga insula este inconjurata de plaje splendide, echipate pentru relaxare si sport.Kalambaka este orasul asezat sub umbra unei gigantice stanci, stanca Meteora. Aceste stanci sunt spectaculoase, se ridica parca din nimic in mijlocul unor campii plate, o ciudatenie . In varful stancilor, calugarii si-au construit propriile manastiri, care sunt si astazi locuite, si unde traditiile si invataturile bizantine sunt predicate si astazi. Insula Naxos este cea mai mare insula din Arhipelagul Cycladelor. Este amplasata in centrul arhipelagului si a fost descoperita ca destinatie turistica de scurt timp. Plajele sale inconjoara insula, facand din aceasta o destinatie perfecta pentru iubitorii de vacante, natura, liniste si frumusete. Majoritatea celor 64 de sate montane, sunt cunoscute pentru climatul racoros si bucataria lor. Creta cu plajele si stancile sale salbatice, este probabil cea mai frumoasa insula a Greciei si cea de-a cincea ca marime din Europa. Plajele cu nisip fin, scaldate de ape de culoarea turcoazului, forma alungita, diferita de restul Greciei (un lant de munti inalti care o impart in mai multe provinci), civilizatia minoica si vestigiile care stau marturie lungii ei istorii, fac din aceasta insula, cea mai cautata destinatie din Grecia. Este un paradis turistic dotat cu hoteluri de prima clasa, sate de vacanta si bungalow-uri amplasate pe malul marii.Grecia este destinatia perfecta pentru o vacanta de neuitat!

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De Sfânta Maria, trăiește cea mai elegantă seară de pe Litoral: cină pe plajă și muzică sub semnătura Irinei Baianț
Agenția de presă RADOR Radio România: 36 de ani de transcriere a istoriei
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite
Ce sunt triunghiurile negre dintre dinți? Ar trebui să ne sperie spațiile apărute sub gingii?