Obiceiul taiatului porcului, oricat ar parea de ciudat si oricat ar fi de bagatelizat, este unul dintre cele mai vechi obiceiuri romanesti. Daca n-o fi cumva cel mai vechi! Cum-necum, el a ajuns in Dacia direct de la vechii egipteni, iar astazi il veti mai gasi doar in Romania si in India.
Egiptenii nu iubeau deloc porcii. Ca si la celelalte popoare antice din Orient, porcul era si a ramas pana in ziua de azi un animal murdar, care nu trebuie mancat. Legenda spune ca aceasta suparare a indienilor pe porc se datora lui Horus, zeul luminii, caruia i-a aparut in ochi o pata in forma de porc (probabil ca asa li s-a parut egiptenilor, ca petele solare aduc a porc…). Porcul – lacom, omnivor si fertil peste masura – intruchipa adesea pe Seth, zeul haosului, si era sacrificat si mancat la ocazii speciale: in cinstea Lunii si a lui Osiris, zeul mortii. In Istoria lui Herodot vom gasi o descriere a felului in care egiptenii sacrificau porcul in cinstea Lunii care ne va duce repede cu gandul catre obiceiurile romanesti de azi:
„Dupa ce preotul a macelarit animalul, el pune intr-un ceaun maruntaiele si coada, le acopera cu grasimea de pe burta animalului si le da ofranda focului. Restul carnii este mancata in ziua cu luna plina in care a avut loc sacrificarea, dar dupa ce ziua a trecut nimeni nu se mai atinge de carnea de porc. Cei saraci, care nu isi permit un porc, iau bucati de sorici si, prajindu-le le ofera drept sacrificiu.”
La romani, obiceiul taiatului porcului s-a dus inspre iarna, ceea ce este explicabil din doua puncte de vedere: pentru ca porcul este mai greu de hranit pe timpul iernii, cand nu i se mai poate da iarba, si pentru ca astfel se suplineste nevoia de alimente din anotimpul friguros. Aici, obiceiul taiatului s-a intalnit cu Craciunul Crestin si s-au completat reciproc.
Si in privinta zilei traditionale pentru taiatul porcului, exista legende diferite, care probabil ca s-au amestecat pana a se ajunge la obiceiurile de azi. Denumirea de Ignat vine de la Sfantul Ignatie, un martir crestin aruncat la lei in primul secol al erei noastre, cel despre care se spune ca, atunci cand era copil, a fost luat in brate si dat exemplu de Hristos. In traditia populara, Ignat este tot un copil, unul beteag, care trebuia sa taie porcul dar, din greseala, a scapat securea si si-a ucis tatal. De aceea, se spune ca este mai bine sa sacrifici porcul si sa te patezi de sange, pentru a evita sa se intample nenorociri membrilor familiei. Cum in latina Ignis inseamna foc, sa nu ne mire ca, dupa taiere, porcul este parpalit in foc de paie!
In noaptea de Ignat, se spune ca porcul isi viseaza moartea si stie ca astfel isi va indeplini menirea lui pe pamant. Dupa injunghiere, porcul trebuie crestat in frunte in forma de cruce (intr-unele zone se face pe spinare), in care se pune sare, pentru a putea iesi sufletul din animal. In alte zone, cu sangele cald se deseneaza o cruce pe fruntea copiilor, pentru a-i face „breji” si pentru a-i feri de rele.
Printre obiceiurile cele mai importante legate de transarea porcului, sunt umflarea basicii (vezica urinara), care se usuca si se umple cu boabe de porumb – o jucarie foarte mult asteptata de copiii de odinioara, si „citirea” splinei porcului, care va arata cum va fi anul urmator: zona umflata a splinei arata care parte a iernii va fi mai grea.
Pomana porcului este si ea o parte foarte importanta a traditiei: ea se face din bucatelele de carne care au ramas pe margine la transare, dar si din creierul porcului (pentru ca in vechime nu aveau cum sa-l pastreze pe termen lung), care se prajea pe vatra. Se prajesc, de asemenea, si varfurile urechilor si coada, care devin foarte crocante si gustoase. O veche superstitie spune ca prichindeii care fac noaptea pe ei scapa de acest obicei dupa ce mananca o coada de porc!
