Constanta in sarbatoare

Scriind despre marea care ne-a vrajit pe toti, pe mine, pe tine, pe batranul barbat si chiar pe pomisorii de pe coasta, e imposibil sa nu-i amintesti pe cei care isi traiesc bucuriile, necazurile, nelinistile si emotiile printre valuri.

Cand pe faleza Comandamentului Operational Naval, intre Portul Turistic Tomis si Cazinou, Ziua Marinei este celebrata, o data cu sarbatoarea Sfintei Marii, cu fanfara militara, arborarea drapelului national, intonarea imnului, ceremonial religios si naval, atunci Constanta e in sarbatoare.

De la an la an Ziua Marinei a devenit nu numai sarbatoarea marinarilor care aduc ofranda Sfintei Maria, protectoarea celor care strabat lumea pe apa, ci si a tuturor locuitorilor oraselor de la malul Dunarii si de la tarmul Marii Negre si a celor care poposesc pentru a vedea lansarea ancorei de flori si parada navelor, jocuri marinaresti de apa si de uscat, concerte de promenada, spectacole stradale si focuri de artificii.

Cine poate sa ii numere pe toti cei care asista in fiecare an la aceasta sarbatoare, impreuna cu sotia, iubitul, copiii, nepotii? Uitandu-te de jur imprejur ai zice ca seamana mai mult cu o ocazie de a fi impreuna cu familia, in alt cadru decat cel obisnuit de acasa, decat cu un eveniment oficial. Oamenii se bucura si traiesc Ziua Marinei ca pe o zi dedicata lor.

Pe cand toti vorbesc despre curajul marinarilor, dinspre mare isi face aparitia o faptura stranie. Urca la tribuna si incepe sa rosteasca cu o voce grava care vine parca din adancurile acvatice: „Eu, Neptun, zeul marilor si al oceanelor, parasind palatele mele de margean, am strabatut adancurile stihiei albastre, am poposit aici, pe tarmul eternului Tomis; declar deschise jocurile militare si sportive, prilejuite de ziua onomastica a Marinei Romane, care a inceput sa fie sarbatorita inca din 1902”.

In aceasta atmosfera de entuziasm si mandrie nationala doua fregate cu scafandri rapizi – „Venus” si „Marte” – depun in apa o ancora din flori in amintirea marinarilor pentru care apa este mormant. Gandindu-te la ei auzi si soaptele valurilor rostind cateva versuri pe care le spuneau marinarii fenicieni daca navele lor erau in pericol sa se scufunde: „Zei, sa nu ma judecati ca pe un zeu ci ca pe un om pe care marea l-a infrant” sau „Devuelvo el remo”, adic? „inapoiez vasla”. Uimitoare este conceptia marinarului, care, terminand cu viata, inapoiaza vasla – pentru ca altii sa continue in eternitate…

Ziua Marinei aduce si vernisaje expozitionale, exercitii demonstrative, jocuri marinaresti, defilari de ambarcatiuni, spectacole artistice sustinute de indragite formatii artistice, iar in incheiere, retragerea cu torte pe itinerariul Comandamentul Flotei – Piata Ovidiu, urmata de focuri de artificii.

Desi Ziua Marinei este sarbatorita an de an nu vei observa nicidecum oameni plictisiti, nici macar obisnuiti cu acest eveniment, caci printre valuri, jocuri marinaresti pe apa si faleza, vernisaje expozitionale si defilari de ambarcatiuni zambetele nu reprezinta o exceptie. Sa fie si al tau pierdut printre pasii marunti ?

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De Sfânta Maria, trăiește cea mai elegantă seară de pe Litoral: cină pe plajă și muzică sub semnătura Irinei Baianț
Agenția de presă RADOR Radio România: 36 de ani de transcriere a istoriei
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite
Ce sunt triunghiurile negre dintre dinți? Ar trebui să ne sperie spațiile apărute sub gingii?