Actrita britanica Natasha Richardson a murit, miercuri dimineata

Actriţa britanică Natasha Richardson, soţia lui Liam Neeson, a decedat, miercuri, la vârsta de 45 de ani, din cauza unei grave leziuni cerebrale, suferită în urma unui accident de schi în Canada, informează Reuters.

Natasha Richardson a fost internată la New York marţi, după ce, o zi mai devreme, a căzut pe o pârtie pentru începători în timpul unei lecţii de schi în staţiunea Mont Tremblant. Un purtător de cuvânt al staţiunii a declarat că actriţa părea în stare bună după căzătură, însă instructorul său a chemat o echipă de intervenţie, pentru a o transporta la baza pârtiei. O oră mai târziu, actriţa a început să se plângă de dureri de cap şi a fost internată într-un spital local, după care a fost transferată la Montreal, unde medicii i-au pus diagnosticul de traume craniene severe.

„Liam Neeson, fiii săi ÅŸi întreaga familie sunt ÅŸocaÅ£i ÅŸi devastaÅ£i de moartea tragică a Natashei”, a declarat purtătorul de cuvânt al familiei, Alan Nierob.

Natasha Richardson s-a făcut cunoscută în 1994, pentru rolul din „Nell”, în care a jucat alături de soÅ£ul ei ÅŸi de Jodie Foster. ÃŽn 2006, actriÅ£a a făcut un rol de excepÅ£ie ÅŸi în drama „Azilul”, fiind recompensată cu premiul britanic Evening Standard pentru cel mai bun rol principal feminin.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De Sfânta Maria, trăiește cea mai elegantă seară de pe Litoral: cină pe plajă și muzică sub semnătura Irinei Baianț
Agenția de presă RADOR Radio România: 36 de ani de transcriere a istoriei
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite
Ce sunt triunghiurile negre dintre dinți? Ar trebui să ne sperie spațiile apărute sub gingii?