O locuinta care intampina primavara cum se cuvine

E primavara inclusiv pentru cei care tin data dupa calendarul pe stil vechi. Concomitent cu natura, ar fi foarte placut sa se destepte la viata si casa noastra. Culorile vii ar trebui, in acest caz, sa le detroneze pe cele posomorate, materialele groase sa cedeze locul celor sprintare, plantele sa cotropeasca interiorul locuintei.

Lumina solara e din ce in ce mai multa si ar fi pacat sa nu profitam de ea. Draperiile mari, de culoarea visinei putrede, din catifea sau alt material greu, nu vor astepta Pastele ca sa indemne ferestrele „Veniti de luati lumina!“. Draperiile acestea se vor retrage demn in favoarea unora in culori deschise, vioaie, din material subtirel.

Materialele care au calitatea sa reflecte lumina preiau puterea in casa. Vom pune, spre exemplu, vase de sticla in locul celor de ceramica. Covoarele groase vor sta facute sul pana la toamna, intrandu-si in drepturi covorasele de panza sau de bumbac. Husele de bumbac ale scaunelor, fotoliilor si canapelelor vor fi colorate primavaratic, cu verde, galben, violet, mov. Obiectele de care ne servim iarna ar face bine sa nu mai stea expuse vederii.

Primavara fiind anotimpul florilor, e evident ca in glastre sau ghivece vor rade ghiocei, narcise, zambile si mai apoi celelalte surate ale lor care infloresc pe parcursul perioadei calde a anului. Inclusiv in bucatarie, pe pervazul ferestrei, bunaoara, pot sedea in ghivece niste plante de care sa ne folosim si la gatit: patrunjel, ardei iuti, cimbru. Doar sa avem grija sa refacem culturile dupa ce dam iama intr-insele! Daca in bucatarie tineam in cos banane, portocale, mere si nuci, vom face trecerea de la fructe la legume de sezon: ridichi, castraveti, ceapa verde si ce mai avem chef sa consumam.
Din natura am adus, asadar, plante, dar nu-i de ajuns ca sa intronam spiritul primaverii. Piesele de mobilir mai mici sau mai mari, obiectele utilitare si decorative, daca pot fi din materiale naturale, sa fie!

La decorarea locuintei purcedem dupa curatenia generala. Si, terminand-o, poate vom reusi sa aplicam o metoda care sa n-o mai faca necesara: sa dedicam curateniei 15-20 de minute in fiecare zi. Atat cat putem inlocui chimicalele in opera de curatire a casei, o vom face fara preget. Cateva alternative se gasesc in orice bucatarie sau camara de gospodina care se respecta:

• Geamurile le curatam impecabil cu o solutie formata din apa si otet in parti egale. Dupa ce am dat cu o laveta imbibata in acesta solutie pe suprafata geamurilor, desavarsim curatirea cu un ziar facut somoiog.

• Podeaua de lemn o spalam cu un amestec de apa si otet, mult mai putin concentrat decat in cazul geamurilor, otetul reprezentand a zecea parte.

• Daca avem plante cu frunze mari, le putem da luciu, dar si improspata, folosind o coaja de banana. Curatam usor frunza pe ambele parti cu interiorul cojii de banana.

• Peretii acoperiti cu vopsea lavabila se spala cu apa calduta in care am dizolvat bicarbonat de sodiu. Inmuiem laveta si apoi o starcem, iar peretele il atacam de sus in jos. Imediat ce observam ca se impune, laveta o curatam clatind-o cu apa curata si storcand-o. Petele de grasime si alte mizerii de pe blatul de bucatarie si de pe faianta se scot tot cu bicarbonat. Folosim aceeasi solutie si cand avem de spalat pardoseala de gresie: o va improspata.

• Cratitele si tigaile arse sau innegrite vor reveni la un aspect mai estetic daca incingem in ele un pic de ulei si dizolvam in el trei linguri de sare. Frecam cu buretele de vase si obtinem un rezultat spectaculos.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Minimalism cald – Simplitate și confort în casa ta
Savana lansează Culoarea Anului 2027: „Șoapte de salvie”, un verde delicat inspirat din tonurile frunzelor de salvie 
O casa inspirata de culorile salatei Caprese
Ce culori să alegi pentru camera copilului. Care sunt efectele și de care trebuie să te ferești? Sursă foto: Canva
Ce culori să alegi pentru camera copilului. Care sunt efectele și de care trebuie să te ferești?
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite