„Ma simt bine in pielea mea”. Dar pielea ce zice?

Exista cateva mentalitati extrem de paguboase mai ales pentru mentalul feminin, ramas in pana de “turnesoli” ai ratiunii si incapabil sa aplice un filtru de selectie. Una dintre ele se rezuma in propozitia “Ma simt bine in pielea mea”. Culmea e ca nu prea am vazut nicio frumusete, nicio bomba sexi care sa o declame cu atata patos. Numai cele care isi gasesc greu haine pe masura lor spun “Ma simt bine in pielea mea”.

Sa va explic cum se ajunge aici. De prin adolescenta, cand altora le cresc doar sanii, Maricica observa ca ei ii creste si popoul, iar picioarele se umfla ca un aluat pus la dospit, ce sa mai, “prospera” multilateral. Initial, ca orice femeie dornica de atentie masculina ca de un pasaport spre realizari ulterioare, incearca sa tina cure, poate asuda chiar si cateva ore pe la sala. Grasunele acestea insa nu sunt luptatoare de cursa lunga. Mai devreme sau mai tarziu, renunta si, chiar daca au avut ceva victorii, aceasta au efect limitat si, dupa un timp, se gasesc iarasi in punctul de plecare. In general, toata cursa asta a slabitului pare o alergatura in cerc. Uitati-va numai cate articole au aparut acum, dupa sarbatori, care transmit toate cam aceeasi idee “cum sa scapi de ce ai acumulat de Craciun”.

Trec niste ani. Din cale afara de plictisitori, asa cum v-am spus. Ce da jos azi, pune maine si tot asa. Dupa cam un deceniu (deh, unele procese se desfasoara cu iutimea melcului), femeia isi accepta soarta. Numai ca, in loc sa o faca asa cum ar dicta bunul-simt, cu umilinta si capul plecat (nu e nimeni absurd si nu poti cere naturii sa produca numai exemplare superbe, exista si loganuri pe lumea asta, nu numai ferrari), ea o face tantosa. Ca si cum n-ar fi pierdut un razboi, ci l-ar fi castigat. Iar imnul victoriei este “ma simt bine in pielea mea”.

Cine a folosit prima oara formula asta trebuie sa fi fost un sadic mai mare decat… marchizul de Sade. In primul rand, femeia supraponderala se simte bine oricum, numai in pielea ei, nu! Pielea e aia care o tine pe la incheieturi, prin colturi si, cand i-e lumea mai draga, se transforma intr-o prelata. Sigur, veti zice ca asta vrea sa spuna ca respectiva femeia s-a impacat cu defectele ei, e constienta de lipsurile ei si a hotarat sa mizeze pe calitati, pe ce are ea de oferit desi si aici lucrurile sunt discutabile.

Femeia care se simte bine in pielea ei descopera, nitel cam brusc, ca societatea e rea. Foarte rea cu supraponderalele. Ca revistele impun standarde nesanatoase, ca s-a imbolnavit ani de zile, ca si-a chinuit intestinele si stomacul cam lacom, ca a suferit pentru a atinge un ideal fals, imposibil. Si ca, “pe altarul frumusetii”, si-a jertfit timpul, nervii, sanatatea si, tineti-va bine, respectul de sine.

Ceea ce ma face sa ma intreb: respectul asta de sine e diferit fata de respectul pentru altii? Nu trebuie si el meritat, obtinut, castigat? Nu iti trebuie motive pentru care sa te respecti? Te respecti neconditionat? Dar ce? Esti caine? Respectul e ca iubirea? Ca si pe aia o cereti tot neconditionat. Sau e pe baza de voucher? Se da la magazin? Il primesti prima de Craciun?

Perorand intruna clisee precum “frumusetea interioara e cea care conteaza”, “vreau pe cineva care sa ma iubeasca pentru caracterul meu, nu pentru aparente” (dati-mi emetiralul, va rog) nu veti face altceva decat sa va ingropati in penibil, sa va infasurati strans in mantia ridicolului.

Uite, la inceput de an, nu stiu ce se intampla, dar sunt extrem de generos. Nu le propun supraponderalelor sa se inscrie intr-o secta din aia ciudata care preconizeaza sfarsitul lumii de trei ori pe an si propovaduieste sinucideri in masa. Nu. De darnic ce sunt, sunt de acord sa consumati si voi oxigenul si resursele desi faceti risipa de ele. Dar, in schimb, trebuie sa-mi promiteti ca nu veti mai spune fraza aia tampita cu “ma simt bine in pielea mea”.

O luam si altfel. Ganditi-va ca e posibil sa treceti neobservate. Dar, odata ce incepeti sa bateti toba cu cata incredere aveti voi in cei multi metri patrati de piele, inevitabil atrageti atentia spre ea. Si atunci exclamatia legitima va fi “Saraca piele!”.