Vocabularul unei femei este el insusi un subiect de analiza, iar concluziile care se pot trage in urma examinarii lui pot contribui in mod consistent la creionarea unei fise clinice a contemporanelor noastre.
Astazi ne vom referi la modurile in care ele inteleg sa ne alinte. Probabil ati observat si voi ca, dupa ce ne micsoreaza in planul sentimental si financiar, cunosc un nou imbold caruia nu-i pot rezista. Vor sa ne minimalizeze si in plan verbal. Va suna cunoscut „puiut”, „puisor”, „iubi”, „tati”, „papi”, „sufletel”, „ursulet”? Va place sa fiti numiti asa, sa fiti alintati cu apelative pe care probabil le folosea si Brigitte Bardot cand se adresa cainilor pe care venise sa-i oblojeasca pe strazile Bucurestiului? Ele sunt convinse ca da.
Nu e vorba ca am simti ca suntem cumva umiliti, ca asta ne rapeste din masculinitate (desi s-ar gasi argumente si in acest sens). Peste asta am mai putea trece. Ceea ce nu putem insa tolera este miorlaiala din vocea voastra (cu adevarat de pisica lesinata), tuguiala buzelor, mana pe care ne-o puneti protector pe cap sau mangaierea sub barbie, ochii umezi cu acea privire de indulgenta de parca ar trebui sa fim recunoscatori pentru marea milostivenie… ei bine, toate acestea, nu le mai putem tolera.
Dupa ce noi ne-am chinuit sa va compunem imnuri si sa va scriem poezii si ode, voi va prezentati cu astfel de productii? Nu puteti mai mult? Nu aveti mai multa imaginatie, mai multa spontaneitate, mai multa creativitate? Asta-i tot ce puteti da? Si daca ar veni Shakespeare, printr-o cruda farsa a timpului, inapoi printre voi si v-ar dedica „Romeo si Julieta”, sa zicem, (ei bine, spre surprinderea voastra, el l-a creat pe Romeo. Nu, n-a fost Leonardo DiCaprio), voi ati gasi de cuviinta sa-i multumiti „Merci, sufletel”?
Sau poate o fac crezand ca sunt gingase si delicate si un vocabular care abunda in diminutive denota gingasia si delicatetea fiintelor care-l folosesc. Poate ca Alinuta, Cristinuta, Floricica nu-si dau seama cat de stupid suna, cat de prostesc arata cand se maimutaresc asa.
Cum sa va spun eu voua fara sa va ranesc sentimentele? Poate ar trebui sa va ganditi ca, inainte de Alinuta care-mi spune azi „ursulet”, a mai existat o Cristinuta care-mi zicea „iepuras”, iar, inainte de ea, o domnisorica ce mi se adresa cu apelativul „pisoi”. Astfel, am ajuns sa parcurgem intreaga panoplie de vietuitoare mai mult sau mai putin gingase de pe Animal Planet. Si dupa „n” alinturi, ti se cam ia. In plus, sunteti primele in a sustine ca nu mai aveti seaman, ca sunteti unice. Ei bine, doamnelor si domnisoarelor, vocabularul va seamana ingrozitor de mult. Chiar daca lenjeria ta, Alinuto, e roz, iar a ta, Cristinuto, e bleu, tot sunt tentat sa va confund de multe ori. Mai ales ca, din pacate, pana sa ajunga lenjeria voastra vizibila, va ganditi sa deschideti gura, lansand propozitii care incep, invariabil, cu formulele mai sus pomenite.
In aceeasi nota, la aniversari, nunti si botezuri, primim cadou diverse insemne cu numele „proprietarului de drept”. Lantisoare, bratari, rame de fotografie cu numele sau chipurile lor. Ca si cum ar fi posibil sa uitam vreodata. Dar, de fapt, cred ca la noi se gandesc. E chiar ca la animalele de companie. Daca ne pierdem cumva, sa nu sfarsim eutanasiati. Ar trebui ca, pe spatele pandantivului, sa se precizeze „gasitorului, recompensa”, precum si numele si adresa complete.
Ah! Si inca ceva! Daca preferinta asta a voastra pentru alinturi face parte din fiinta voastra intr-un mod dintre cele mai profunde si nu este chip sa renuntati la ea, atunci, cel putin, n-o mai exprimati in public. E obscen! Si nu in sensul excitant (la asta nu am zice ba), ci in sensul ala penibil, rusinos, jenant. Poate veti trece drept „gaste” daca pe noi ne numiti „puiu’ „. Doar provenim din aceeasi ograda…
