Azi inteleg ca e ziua internationala a fericirii. Noroc cu Facebookul si cu indemnurile de tipul “nu e loc de tristete azi. Azi e musai sa fii fericita» ca altfel nici n-as fi stiut ca trebuie sa imi lipesc un zambet pe buze si sa-mi indes nemarginiri albastre si satisfacute in priviri. Si ca sa nu adaug neinformarea lipsei de pregatire adecvata a acestei zile, am cautat si am aflat ca ziua de 20 de martie a fost decretata Ziua Internationala a Fericirii in august 2012, de catre ONU, si ca se urmareste atragerea atentiei guvernelor lumii care ar trebui sa fie interesate si de «starea de bine» a populatiei, nu doar de cresterea economica. Chestie care habar n-am ce-nseamna. Moment in care imi vine sa rad gandindu-ma ca m-as multumi cu asigurarea bunastarii din partea guvernului Ponta, urmand sa ma ingrijesc singura de evolutia mea spirituala, de nivelul de zen si alte asemenea subtilitati.
Nu simt ce ar trebui. Cu siguranta, nu prea m-am conformat sarbatorii. Totusi, in virtutea acestei zile permisive, pentru starea mea de bine la care guvernul Ponta cu siguranta ca nu mediteaza deloc sau, daca o face, o face total ineficient (ca mai tot restul), imi permit oaresce generalizari barbare. Nu dati de acum!
Tot azi, am citit un articol despre Tori Amos si influenta pe cat de covarsitoare, pe atat de putin recunoscuta pe care a avut-o in muzica ultimelor doua decenii. Si mi-a trecut prin cap urmatoarea nalucire: femeile sunt de doua feluri. Cele care vor sa se faca Celine Dion cand vor fi mari. Si cele care vor sa fie Tori Amos. Cele doua nume contin, in nuce, destinatiile finale, variantele optime ale fiintelor noastre. Va indoiti? Din aceasta impartire a femeilor – recunosc, arbitrara, nazuroasa si manipulatoare – rezulta categorii corespunzatoare de barbati. Barbati iubitori de celine, barbati iubitori de torine si barbati care s-ar vrea cu torine, dar sfarsesc cu celine.
Torinele – alt barbarism deopotriva lingvistic si ideologic – sunt in numar rar, extrem de rar. Nu le confundati cu manifestarile stridente si violente ale pseudo-rebelelor caci torinele sunt ca niste macarons de calitate: crocante in afara, fragede inauntru, iar toate astea fara sa fie sfaramicioase ca un crumble. Fragezimea nucleului lor nu se confunda cu moliciunea in acelasi fel in care cruzimea leoaicei tinere nu exclude gratia cand isi infide caninii in jugulara victimei.
Barbatii iubitori de torine ard incet si sigur in frumoase flame, extrem de fotogenice la exterior si profund patologice inauntru. Cei cu instincte de supravietuire fug si bine fac. Torinele sunt ca faza lunga. Iti lumineaza viata in sens macro. Apropie-te prea mult si vei fi orbit, nu vei mai distinge nimic si drumul ti se va frange brusc in hauri.
Va mai rog una-alta, de ziua asta a fericirii. Nu confundati torinele cu saracacioasa paradigma a femeii fatale sau cea, si mai simplista inca, a fetelor rele. Torinele nu se misca pe axa asta, a tocurilor, ciorapilor cu adeziv si misterului catarat pe gleznele lor ca bratarile dansatoarelor. Torinele sunt, in acelasi timp, mai mult si mai putin. Sunt creatoare. Poate artiste. Poate picteaza, poate scriu, poate modeleaza oameni. Menirea lor e, in primul rand, una stilistica. Nu pun balsam pe rani, nu fac sa infloreasca ciresii pe unde trec, dar pot desteleni pamantul. Nu sunt colectionare, sunt exploratoare. Numai ca ar trebui sa retineti: au crampoane ascutite pe talpi. Ce bine ca-s asa de rare incat sansele sa dati peste una sunt minime.
