Noua lege a adoptiilor a adus, pe langa o procedura simplificata, si o reglementare cel putin ciudata: parintele este obligat sa prezinte, gradual, copilului adoptat adevarul asupra originii sale.
Pe scurt, avantajele noii legi: perioada de timp in care un copil este declarat adoptabil a fost scurtata la 30 de zile de la abandon in cazul copiilor ai caror parinti nu au fost identificati. Procedura era mult mai greoaie, iar dificultatile se insiruiau intr-un cerc vicios, fara iesire: parintii isi doresc copii cat mai mici, iar copiii cresteau in centre pana cand sa fie declarati adoptabili, dar depasind astfel varsta care-i interesa pe cei care doreau sa adopte. Exista cazuri de cupluri care sunt de 5 ani pe liste de asteptare, trebuid sa innoiasca periodic dosarul, documentele si analizele solicitate intrucat acestea au o valabilitate limitata, iar cand vedem orfelinatele pline, devine si mai greu explicabila o astfel de situatie. 40 000 de copii abandonati numara in prezent tara noastra. La fiecare 6 ore, un copil este parasit intr-o maternitate. Cifrele sunt triste.
Daca va intrebati de ce dureaza atat de mult, trebuie sa stiti ca legea veche presupunea ca asistentii sociali sa incerce integrarea copilului natural in familia naturala. Concret, trebuia sa se purceada la identificarea rudelor, pana la cele de gradul 4, si chestionarea lor. Un copil abandonat ajungea sa depinda de parerea a 50 de persoane. Abia dupa ce rudele declarau in scris ca nu doresc reintegrarea copilului, putea fi adoptat. Cunosc personal cazul unei doamne care a trebuit sa renunte la adoptarea unei fetite de 6 ani din cauza ca rudele aveau inca drepturi legale asupra ei desi o abandonasera intr-un centru de plasament. Oare cate astfel de infrangeri numara sistemul la nivel national? De asemenea, conform vechii legi, era nevoie de trei hotarari judecatoresti.
O alta intrebare legitima care se pune este cea a fondurilor pe care o asa birocratie le consuma. Studiile arata ca, in cazurile in care mama a fost sprijinita de un centru maternal, unde a putut locui impreuna cu copilul, 80 la suta dintre femei si-au pastrat copiii langa ele. Inca o data se confirma faptul ca suntem saraci, da, dar mai ales prost si ineficient guvernati.
Revenind la reglementarea cu privire la varsta la care copilul trebuie informat, exista multe controverse. La prima vedere, pare o imixtiune in viata personala desi argumentul invocat este cel al dreptului persoanei de a-si cunoaste trecutul si originile biologice si de a beneficia de sprijin in demersul de contactare a rudelor si parintilor naturali daca doreste acest lucru. Tot legea promite ajutor specializat din partea angajatilor specialisti din cadrul compartimentului de adoptii si postadoptii al directiei. Cu alte cuvinte, parintii nu vor fi singuri in aceasta grea incercare, ci, teoretic, vor fi asistati si vor beneficia de consiliere.
Am ascultat ambele tabere si mi-e greu sa afirm cu tarie care dintre variante ar fi preferabila. De asemenea, mi-e greu sa-mi imaginez cum s-ar desfasura un eventual control din partea legiuitorilor. Doar nu vin sa chestioneze copilul.
La ce varsta e mai usor sa treci peste o trauma? La ce varsta accepti mai usor faptul ca esti diferit intr-un anumit sens? Unii ar spune ca sigur nu la varsta adolescentei. Cand hormonii combinati cu un anumit tip de atitudine de revolta indreptata impotriva lumii intregi, inclusiv a familiei, te pot face sa intorci acest adevar impotriva parintilor adoptivi si te pot face sa le contesti mai usor autoritatea. Altii ar spune ca varsta frageda si incapacitatea de a digera problema in toate aspectele ei fac sa fie total nerecomandabila o asemenea marturisire la 4 ani, cum sfatuiesc unii specialisti.
Exista si o alta temere: ca cel adoptat sa nu afle de la terte persoane cum s-a intamplat in atatea cazuri. Oricum ar fi, e mai bine sa stie cum stau lucrurile de la propriii parinti decat de la copiii din fata blocului sau de la vreun vecin “binevoitorâ€. Atunci, senzatia de tradare, de revolta ca i s-a ascuns un lucru atat de important, cunoscut de toti, mai putin de el, de excludere pana la urma, ar fi mult amplificata si reactiile mai greu de prevazut si de controlat.
Ce e cert e ca parintii si copiii au o chestiune delicata de infruntat. Si nu stiu daca era cazul sa intervina aici mana lunga si nediscriminatorie a legii.
