Noi ne mandrim cu putine lucruri pe lumea asta. Noi ca popor, zic. Sunt vreo cateva capitole cu care defilam, cateva pancarte pe care le ridicam si le afisam si la zgaltaim cu entuziasm la orice imprejurare. Acestea sunt: femeile si mancarea. Cam atat. Cand vine cate un fotbalist sau, de ce nu, chiar si un reprezentant de la FMI, e musai sa-l intrebam: „Cum vi se par romancele?” si „Ce parere aveti despre bucataria romaneasca? Va plac mititeii? Da’ sarmale ati incercat?”. La aceste doua intrebari, care spun multe despre pregatirea, inteligenta si „nasul” reporterilor pentru chestiuni esentiale, raspunsul este, previzibil si unanim: DA. Da, romancele sunt frumoase (aici, fac si cu ochiul complice). Da, mancarea e delicioasa.
S-ar putea sa va socheze, dar daca veti avea norocul (sau ghinionul) sa dati si peste straini sinceri sau, pur si simplu, straini care nu apar la televizor, veti afla ca mancarea noastra nu e atat de buna pe cat ne minte la televizor tanti aia care ne indeamna sa luam medicamente digestive ca s-o „luam de la capat”. Eu am avut norocul/ ghinionul. Mi s-a explicat ca mancarea noastra e saracacioasa si ca e oarecum „gretoasa”. Ah, si ca nici prea multa imaginatie si rafinament nu denota arta noastra culinara traditionala. Nu pot sa pretind ca am trait un mare soc. Am banuit mereu ca ne supraestimam. Si trebuie sa mai fim constienti si de faptul ca bucataria romaneasca, pe langa faptul ca duce la burta si la colesterol, mai pacatuieste si prin lipsa de originalitate. De fapt, consumam un mix al bucatariilor din jur: borsul l-am luat de la rusi, sarmale fac si grecii si sarbii, pilaf, cam toti cei din jur, mititei gasesti si pe malul Bosforului, la fel si ciorba de burta. Nu prea avem multe sortimente proprii cu care sa ne mandrim.
Cat despre romance, intrebarea pe care o flutura cu subinteles 90% dintre reporterite (mai ales cele de prin redactiile sportive) mi se pare usor obscena. Si degradanta pentru noi, romancele de rand. Am incercat sa descopar daca si in alte tari se intampla la fel. Daca atunci cand te duci in Franta, in loc sa te intrebe daca ti-a placut Parisul, te intreaba cum ti se par frantuzoaicele. Sincera sa fiu, nu am gasit astfel de marturii. Decat legate de tarile cu un dezvoltat turism sexual.
Vai mie, vai tie! Oare sa se intample asta la noi pentru ca am fi ajuns si noi, neoficial (la noi nu s-a legalizat inca prostitutia, sper sa se intample totusi in urmatoarele trei decade), pe harta mondiala a popoarelor faimoase pentru compania selecta si momentele de neuitat pe care le ofera strainilor generosi, dar zgribuliti de frig in asternuturi? Asa sa fie oare, iar intrebarea „cum vi se par romancele?” sa fie, de fapt, un eufemism pentru „vi se par accesibile romancele?”.
Eu cred ca da. Eu nu cred ca strainii care pun piciorul la Otopeni, mergand ei la treburi, la intruniri, la conferinte sau la antrenamente, cad secerati pe strada de frumusetea delicata si exotica a bastinaselor. Cu atat mai mult, cu cat nici acest atribut nu e prea intalnit pe la noi, sa fim cinstiti. Nu am auzit de niciun caz de taiwanez orbit de niste ochi caprui, intens machiati, de niste unghii de romanca, frumos pictate cu floricele, felii de lamai si pepene (cum am vazut recent pe un site). Si nici cazuri de castigatoare la Miss Univers in ultimele decenii provenind de la noi nu cunosc.
Cat despre eleganta, sa avem pardon. Ca nu prea exista. Nici pe la televizor nu e de gasit, cu atat mai putin pe strada. Romancele cred ca sunt fiintele cele mai chinuite din lume de vesmintele pe care singure si le aleg. Si n-ai cum sa fii eleganta atata timp cat mai ai putin si-ti rupi picioarele pe niste tocuri ostile gravitatiei si bunului simt. Pentru ca eleganta inseamna si relaxare. Inseamna sa te simti firesc cu tine, natural in mediul in care te misti. Or, in cazul romancelor, imi pare rau s-o spun, dar sunt multe lucruri care le stanjenesc miscarile: hainele mult prea mulate, pantofii mult prea inalti, cerceii mult prea mari, buzele mult prea botoxate. In fine, suntem niste femei ale superlativelor care nu ne fac cinste in lumea feminitatii.
Tinand cont de toate cele de mai sus, zic ca nu le-ar strica reporteritelor un curs de… adaptare la realitate. Cred ca ar fi mai sincere urmatoarele intrebari: „V-ati ingrasat in Romania? Cat v-a luat sa va imbatati cu palinca, bautura traditionala romaneasca, orice ar zice ungurii? Cum credeti ca sunt preturile practicate pe piata amorului liber?”. Iar asa am trage si niste invataminte de natura economica, am putea face grafice si comparatii cu situatia din alte tari. Nu sunteti de acord? Intrebarea „Va place mancarea/ va plac femeile” este irelevanta intrucat raspunsul „da”, obtinut in mod fortat si mizand exclusiv pe delicatetea interlocutorului, nu ofera informatii cu adevarat relevante pentru bunul mers al acestei natiuni.
