Camerele emisiunilor de stiri au poposit mai des decat de obicei pe litoral. E normal, e sezonul concediilor. Si, ca de obicei, subiectul il faceau mai degraba comportamentele si atitudinile daunatoare decat cele pozitive. De data asta, era vorba de gunoaiele de pe plaja dintr-o statiune – considerata de unii, in mod exagerat zic eu – de fite: Mamaia. Imaginea poposea pe gramajoare de peturi si revenea apoi obsesiv la un turist cu mustata care dovedea o neintrecuta maiestrie in a-si arunca seminte de floarea-soarelui in cavitatea bucala si a le elimina apoi, mai ceva ca o masina de secerat, in perimetrul din jur.
Reporterii se opreau, din cand in cand, si-i intrebau pe cei surprinsi in flagrant de ce arunca gunoaiele. Raspunsurile, in majoritatea lor, sunau in felul urmator: „Nu vedeti, dom’le, ce mizerie e aici?!”. Siderant, zic eu.
Apoi, de la plaja „populara— reporterii au plecat spre o plaja privata, unde inchirierea unui sezlong varia intre 25 si 50 RON, dorind sa observe, probabil, daca si cei cu resurse financiare mai solide se comporta la fel ca vecinii mai putin instariti. O duduie fumatoare indesa cu strasnicie un chistoc in nisip. Aceeasi intrebare. Raspunsul, dupa un moment de fastaceala: „Am sa le iau cand plec!”. O credeti pe cuvant? Eu ma indoiesc ca urma sa dezgroape din nisip resturile dupa obiceiul matei.
Ceea ce mi-as fi dorit sa vad, si n-am vazut, din pacate, ar fi fost niste agenti care sa ii amendeze pe acesti turisti atat de indignati de mizeria din jur incat s-au gandit sa contribuie si ei, dupa putinta, cu ceva, dupa mijloacele fiecaruia, la marirea mormanului general de gunoaie. Asta in conditiile in care plaja era curatata in fiecare dimineata, dar la vremea apusului ajungea sa semene cu o groapa de gunoi.
Ma tem ca bunul-simt si educatia si-au pierdut definitiv greutatea, iar apelul la ele este echivalentul unui tipat in desert. Din moment ce nu simtim ca aruncarea paharului de plastic pe plaja ar intra in conflict cu propriile noastre valori si principii, cu propria noastra fiinta, din moment ce astfel de gesturi vin in mod in natural compatriotilor nostri, atunci singura solutie ramane inducerea sentimentului ca intri in conflict cu legile statului. Iar cei care le aplica trebuie sa fie cat se poate de vizibili. Probabil ca s-ar da cele mai multe amenzi din Europa pentru astfel de fapte, dar, cu siguranta, in cativa ani, am scapa de aceste fiinte cu pretentii urbane, dar cu comportament de primate.
Nu am sa le inteleg niciodata mentalitatea. Nu stiu cum nu-si dau seama ca ei insisi pun o caramida la dezastrul pestilential de care se plang mai apoi. Isi invata copiii sa procedeze in moduri similare si astfel gunoiul tot creste si tot creste, pana cand ne va sufoca pe toti. Nu tin minte sa fi vazut vreodata un reprezentant al statului amendand pe cineva pentru ca nu respecta o regula minima. Nu tin minte sa fi vazut vreo masina oprita pentru ca soferul ei s-a debarasat pe geam de tot ceea ce-i prisosea inauntru. Am vazut insa oameni care-si petreceau tot weekend-ul curatindu-si casele si lustruindu-si cu fervoare automobilele.
Romanii par sa traiasca intr-un univers limitat la propriul domiciliu. Acolo, intr-adevar, se pot transforma in cei mai fanatici gospodari, in cei mai profesionisti exterminatori de microbi si bacterii. Spatiul din afara celor o suta de metri patrati in care mananca si dorm nu-i mai preocupa, nu-i mai intereseaza. E al nimanui. Desi, daca stai sa te gandesti, de multe ori, stam mai mult plecati decat acasa. Asadar, mergem prin acel gunoi, respiram acel gunoi, acel gunoi ni se lipeste de piele si ne intra in nari.
Tocmai in aceasta detasare de spatiul public rezida problema. In faptul ca siluim acel spatiu, profitam de el, dar nu-l protejam deloc. E al tuturor, atunci cand vine vorba de beneficii (toti ne bucuram de plaja si de mare, nu?) si al nimanui atunci cand trebuie protejat si respectat. Sa ne fie oare aceasta limitare tipica noua?
O situatie concreta: In fata blocului in care locuiesc, exista o gradina de flori. O splendoare. De care are grija o vecina. Pliveste, planteaza trandafiri, culege frunzele cazute. Pubelele sunt tot in perimetrul gradinii. O alta vecina, cand duce gunoiul, nu face efortul de a pasi pe alee, ci o ia de-a dreptul peste lalele, strivindu-le. Vecina care se ocupa de gradina a rugat-o pe cea de-a doua sa aiba putina grija si sa nu mai calce peste lalele. Care credeti ca a fost raspunsul? „Dar ce, sunt ale mele? De ce mi-ar pasa mie de ele?”. No comment.
PS: vreau sa va rog ceva. Un strop de indrazneala. De fiecare data cand vedeti o hartie, un pet zburand din mana cuiva, duceti-va frumusel si cu cel mai dulce zambet si care il aveti in posesie, spuneti-i respectivului: „Nu va suparati, cred ca v-a cazut ceva.”.
