Cand eram copil, bunica mea imi parea ciudata pentru ca se plangea constant despre cat de repede trece timpul. Repede?? Mie mi se parea ca dureaza o vesnicie pana venea ora sa ies la joaca. Asta era atunci. Acum mi se pare ca timpul trece atat de repede incat pot sa simt curentii de aer pe care-i lasa in urma lui.
Acum trebuie sa-mi stabilesc prioritati si trebuie sa invat sa zic „Nu” pentru ca n-o va face nimeni in locul meu. Trebuie sa ma obisnuiesc sa nu-mi mai fac griji pentru lucruri care probabil nici nu se vor intampla vreodata – ar fi bine sa sar direct la cel mai rau scenariu, sa gasesc o solutie si apoi sa nu-mi mai fac probleme. Am o prietena care isi scrie grijile pe bucatele de hartie, pur si simplu. Apoi pune bucatelele intr-o cutie speciala pe care o numeste „cutia postala a lui Dumnezeu” si nu se mai gandeste deloc la ele. Poate ar fi si asta o solutie…
Cafeaua instant si fast-food-urile ne hranesc cumva nevoia de a rezolva lucrurile repede. Computerele, e-mailul si telefoanele mobile ne adancesc si mai rau in acest iures. Si, cu toate aceste lucruri, nu suntem in stare sa economism nici macar o secunda de timp.
Desi bunica mea se plangea, eu sunt de parere ca timpul a trecut mult mai greu pentru generatia ei. Activitatile zilnice durau mai mult – gatitul, calatoriile, privitul la TV, si mai mult ca sigur ca aveau destul timp la dispozitie sa viseze cu ochii deschisi.
Daca vrei sa-ti dai seama unde s-a dus timpul, te poti uita la cat de departe ai ajuns pe plan profesional, cat de mult au crescut copiii sau… cat de vizibile sunt radacinile parului tau. Te mai poti uita la note de plata, facturi sau credite… astea cel putin lasa in urma o gramada de hartii.
Poti, de asemenea, incerca sa opresti timpul, iar pana acum eu n-am gasit decat doua metode: una este o obturatie de canal, iar cealalta este o vizita din partea viitoarei mele soacre. Amandoua sunt dureroase.
Ne petrecem o treime din viata in pat – nu neaparat dormind. Prietenul meu, de exemplu, zace in pat facandu-si griji ca nu poate sa doarma. Asta datorita faptului ca majoritatea atacurilor de cord se intampla in pat, la orele diminetii.
Cred ca, pana la urma, vrem sa incetinim trecerea timpului, nu sa-l oprim de tot. Eventual va trebui sa nu mai pierdem timpul facandu-ne griji despre cat de repede trece. Timpul m-a facut ceea ce sunt azi: si, daca evit oglinzile, sunt multumita. Totusi, nu pot sa-mi dau seama: cum sa ma opresc sa miros trandafirii cand n-am avut niciodata timp sa-i plantez?
