Tu ce alegi: cariera sau copilul?

Daca traiai poate acum o suta de ani, era aberant sa iti pui o asemenea intrebare din moment ce se stia clar care este prioritatea, dar si datoria femeilor de pretutindeni. La acea vreme, numai cele care aveau probleme de sanatate, erau „absolvite” de aceasta indatorire, si erau profund compatimite sau, dupa caz, repudiate. Ca doar niciun barbat nu voia langa el o femeie „stearpa”, pe care sa o ia de sotie cu buna stiinta si sa nu ii poata darui un mostenitor.

Intre timp, societatea a trecut prin diferite perioade si astfel a suferit schimbari majore. In prezent, femeile au libertatea, adica dreptul natural si firesc de a alege sa aduca pe lume un copil.

Cu toate ca legile raman nescrise, iar fenomenul prezentat mai sus s-a abolit complet, daca esti femeie si ti se intampla sa fii casatorita de ceva vreme si, cu atat mai mult, sa ai o varsta inaintata, nu vei fi scutita de la a-ti rasuna in timpane intrebarea: „Si pe cand un copil?”. Desi este o intrebare total nepoliticoasa, devenind la un moment dat chiar impertinenta, oamenii din jur nu se sfiesc sa o puna. Ei nu realizeaza ca prin adresarea acestei intrebari, pot pune persoana interogata intr-o postura mai putin placuta, din cauza raspunsului pe care acestia il asteapta. Sa nu uitam ca de multe ori, in spatele unui „cand o veni”, se ascunde, de fapt, un „nu pot” cauzat de o problema medicala.

Insa nu doar oamenii de rand intreaba. Chiar si atunci cand te duci la un cabinet ginecologic pentru un control, medicul iti va adresa intrebarea cu pricina. Iar daca ai trecut de cele treizeci de primaveri, iti va veni cu sfaturi si dojeniri cum ca: „acum e vremea, mai tarziu o sa iti fie mai greu” si altele de genul acesta. Asadar se pare ca ideea de „trebuie” ramane din pacate pe val. Nu ca nu ar fi cel mai frumos lucru din lume sa dai nastere unui copil, insa acest lucru nu trebuie privit ca o obligatie, nu trebuie impus, ci trebuie simtit si dorit. Se pare ca nu conteaza faptul ca nu se arata nici un tatic disponibil sau ca muncesti atat de mult incat ti-e imposibil sa mai faci si altceva. Stiu ca ultima scuza pare un pic mai nepotrivita, insa o sa va mirati cate femei o invoca de fiecare data cand au ocazia. E drept insa, ca nu putem crede acum, ca nu mai faci dragoste cu sotul din cauza job-ului.

Daca inainte planificarea sarcinii aproape ca nici nu exista, in zilele noastre, foarte multe femei se gandesc nu de doua, ci chiar de mai multe ori inainte de a face marele pas. Se pare ca acest lucru vine si ca o influenta, ca doar daca tot ne descurcam atat de bine in domenii in care pana nu demult erau numai barbati, nu e de mirare ca am si imprumutat cate ceva din mentalitatea lor.

Dar sa stii ca este adevarat! Cu cat te vei gandi mai mult, cu atat vei da inapoi de la punerea in practica a ideii de a deveni mama. Tinerele mamici afirma ca, daca ar mai fi asteptat mai mult timp, nu ar mai fi facut niciun copil. Si, intr-adevar, daca te gandesti de prea multe ori si intorci situatia pe toate partile, o sa ti se para ca ai mai multe de pierdut decat de castigat. Te apuca frica, intri in depresie si te retragi frumusel.

Asadar, se pare ca varsta frageda este un aliat, atat din punct de vedere medical, cat si din cel al mentalitatii si al rabdarii. Nu trebuie sa uitam nici entuziasmul! Cu trecerea timpului, iti vei da seama ca ai crescut impreuna cu copilul tau, iar atunci cand vei avea 35 si ani, iar fiica sau fiul va avea 15, vei realiza ca esti cu mult mai implinita decat colegele tale de birou sau prietenele ori vecinele care au ales libertatea si independenta din cauza ca totul li se parea prea greu.

Sa cresti un copil se spune ca este un lucru firesc, chiar daca la inceput ai unele temeri. Este in natura noastra, a femeilor sa ii ocrotim pe cei mici, iar acest lucru se intampla si datorita instinctului matern care de foarte multe ori se declanseaza la nastere.

Luand-o pe cealalta parte, este adevarat ca in momentul in care te decizi sa faci un copil, trebuie sa ii oferi totusi minimul de conditii necesare cresterii si educatiei lui sanatoase din toate punctele de vedere. Dar daca pornesti de la premisa ca trebuie sa fii mai intai realizata pe plan profesional, sa ai o vila si doua masini in curte plus vreun cont gras in banca, ai abandonat din start ideea. Si asta pentru ca exista oameni care muncesc o viata si nu reusesc sa stranga atatea.

Insa daca pleci de la ideea ca un copil este un dar de la Dumnezeu, o minune, ai sa vezi cum dupa nastere, multe lucruri se aranjeaza ca prin farmec. Si nu este o parere personala, sunt marturiile a zeci de mii de mamici care au adus pe lume copii, unele dintre ele fiind printre cele mai nepregatite, atat psihic, cat si din punct de vedere material.

Procentajul de femei care se lamenteaza ca si-au distrus viata cand au devenit mamici este cu mult mai mic decat cel al celor care declara ca sunt fericite cu schimbarea. Iar acest lucru este firesc, insa noi nu il putem intelege decat dupa ce vom da nastere.

Datorita abundentei de informatii, oamenii gandesc mult mai matur la varste mult mai fragede fata de generatiile din trecut. Nu e de mirare ca o tanara de 20 de ani este capabila sa isi planifice viata, in cele mai mici detalii: „La 25 de ani, dupa ce termin facultatea si masterul si imi voi gasi un job bun, ma voi casatori. La 26, voi ramane insarcinata urmand sa nasc la 27 si, dupa vreo doi ani, ceea ce inseamna la 29, voi naste al doilea copil. Asta inseamna ca pana la 30 de ani voi fi deja mamica cu doi copii!

In Romania, statisticile stau cam in felul urmator: 50% dintre femeile din mediul urban isi planifica sarcina, 25 de ani este varsta medie la care o femeie devine mama acum, spre deosebire de 21 de ani in 1970. In ceea ce priveste cariera, 72% dintre mamele cu copil de peste un an muncesc, fata de 39% in 1976, iar 55% din cele cu copil sub un an se reintorc la munca. In anul 1976, doar 31% faceau acest lucru.

Revenind la planificare, lucrurile ar trebuie sa fie deci in prezent mult mai simple. Parintii stabilesc de la inceput numarul de copii dorit, asta pana la noi dispozitii. Din moment ce stiu acest amanunt, vor pregati si camerele necesare. Astfel fiecare detaliu este stabilit de la inceput. Cine il face, se stie, stabilim cu medicul perioada cum nastem, aflam sexul. Urmeaza cine il va creste (bunicii sau bona), cand se intoarce proaspata mamica la munca.

Ca tot veni vorba de analize, cu toate ca nu este un lucru bun, statisticile ne releva o realitate trista. Doar 10% dintre viitoarele mamici merg la analize inainte de a ramane insarcinate. Specialistii sustin ca aceasta este poate si una dintre cauzele pentru care foarte multi copii bolnavi sunt abandonati la nastere. De asemenea, si numarul avorturilor ar fi mai mic daca s-ar depista la timp anumite probleme legate de sanatatea memei si a fatului. Deci analizele medicale ar fi astfel preventive.

Cu toate astea, sa stii ca decizia iti apartine! Poti sa optezi pentru a nu avea nici un copil. Nu neaparat din motive de infertilitate ci, pur si simplu, pentru ca iti doresti altceva in viata. Este o alegere care te priveste direct si personal si nimeni ar avea dreptul sa te condamne. Stim ca un asemenea raspuns ar veni poate ca un soc pentru mama sau bunica ta care ti-ar spune: „Esti femeie, cum sa nu iti doresti sa fii mama?”

Exista persoane care au ajuns la concluzia ca: „Exista atatia copii orfani pe lume, de ce sa mai fac unul „nou”? Mai bine infiez vreo cinci! Decat sa ma chinui eu, sa am vreo problema de sanatate sau sa imi risc viata” ori: „La cat de zbuciumata e lumea in care traim acum, de ce sa dam nastere unei fiinte care se va chinui sa razbata prin aceasta lume, sa sufere sau sa se imbolnaveasca, de ce sa lupte cu efectele incalzirii globale sau cu cele ale celui de-al treilea razboi mondial?”

Indiferent de decizia pe care o vei lua, trebuie sa fii constienta ca natura feminina e foarte schimbatoare, iar ceea ce acum ti se pare decisiv, poate ca peste ani ai sa privesti cu alti ochi. Insa ai grija sa nu fie prea tarziu…

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
OMODA & JAECOO dezvăluie viitorul la Paris
Back to City Chic: intoarcerea in oras, in stil Italian
Kiko
KIKO MILANO MATTE DIARIES LIMITED EDITION
Statutul fostei: prietena sau adversara?
Fete frumoase neepilate
Ingrijirea corespunzatoare a trandafirilor
Contraindicatiile exercitiilor fizice in perioada sarcinii
Aceste clisee care ne enerveaza si ne provoaca indigestii la cap
Managerii