Televiziunea, femeile si votul

Televiziunea a produs adevarate revolutii, este adevarat. Fiinta insetata de informatie a ajuns sa o primeasca acasa, in mod simplu sau eficient. Nu a mai fost nevoie sa iasa afara, in viscol si in frig pentru a cumpara ziarul, nici sa intrebe vecinii sau postasul pentru noutati. Lumea intreaga, cu misterele ei, a navalit in fata canapelei noastre, infaptuind la domiciliu ceea ce grupajele de stiri ce precedau proiectiile in cinematografe faceau in salile de profil.

Am zis fiinta? Am fost inexact. Trebuia sa mentionez: fiinta de sex masculin. Femeia nu este interesata catusi de putin de aceste aspecte “frivole” si sunt sigur ca ati avut cu totii conflicte cu ele pe aceasta tema. Tu vrei sa te uiti la Discovery. Ei, mongolii si cuceririle lor i se par o aberatie, iar Marele Zid chinezesc i se pare doar o aglomerare de pietroaie inutila. Ai visa sa urmaresti un documentar despre fabricarea ultimului motor de Ferrari. Ea nu stie ce este acela un piston. Tu vrei sa te uiti la o dezbatere politica, ea, desi a obtinut dreptul la vot, este preocupata de niste fantome dintr-un sat uitat de lume acuzate ca au violat o batrana neputincioasa, incapabila sa faca fata asalturilor erotice venite din partea lumii de dincolo.

Telecomanda ajunge sa fie obiectul cel mai disputat din gospodarie. Nici in cazul in care in casa exista mai multe televizoare, nu-ti vei afla linistea. Femeia simte nevoia sa aiba un partener in ceea ce face, sa aiba cu cine comenta, analiza, boscorodi, acuza. Probabil stiu si ele ca cei de pe ecran nu pot da replica la ceea ce ea, aflata pe canapea, pronunta, dar, cu toate acestea, nu se pot abtine. Cui nu-i sunt familiare fraze de genul “Vai, ce nenorocit! Ce nemernic, cum sa-i faca una ca asta bietei femei?”, “Nu-l crede, te minte!”, “Te insala, nu fi naiva”, astea in timpul productiilor telenovelistice. Sau: “Nu te duce acolo, o sa te omoare!”, “Cum de nu i-o fi frica?”, in timpul filmelor horror. Te uiti degeaba sub pat, in camara sau pe hol. Nu e nimeni, dar femeia este o fiinta careia ii place sa “comunice”, sa “dialogheze”, chiar si cu parteneri ireali, imaginari.

Daca suferintele tale o lasa indiferenta, cauzandu-i cel mult un cascat, nu acelasi lucru se intampla cu Maria Fernanda, cu Luis Alberto sau cu Marimar. Alaturi de ei, va suspina, isi va da ochii peste cap, va lasa umerii in jos, va ridica bratele in semn de revolta.
Daca se intampla insa, prin cine stie ce minune, sa urmariti un material despre victimele razboiului, spiritul ei de compasiune va fi brusc secatuit. Niciun muschi nu i se va misca pe fata, nicio tresarire, nimic, te va intreba “cand ai de gand sa dai de la porcaria asta?”.
Stirile (daca nu e vorba de cele de la ora 5) o vor plictisi teribil, va incurca numele si partidele politice, iar in ceea ce priveste stanga si dreapta va demonstra aceeasi confuzie ca la sofat. Cu toate astea, isi reafirma in mod repetat admiratia pentru Elena Udrea sau Elena Basescu, acestea fiind pentru ea doua exemple de succes, doua modele de urmat. Criticile si ironia ziaristilor le va interpreta drept invidie masculina. In schimb, nume ca Margaret Thatcher sau Angela Merkel nu ii vor spune nimic.

In cazul in care obiectul disputei a ajuns in mainile tale, victoria nu va fi prea dulce, gustul ei va fi viciat. Se va foi intruna, va pune intrebari, va comenta, chiar daca nu are nici cea mai vaga idee despre ce se intampla in emisiunea sau filmul respectiv. Si tu stii acum cu siguranta ce i-ai cere pestisorului de aur, in cazul in care l-ai intalni: un legamant fortat al tacerii sau ceva mai multi neoroni, ambele blagosloviri pentru specia feminina (stii insa ca pana si puterile pestisorului sunt limitate).

Ca tot se apropie alegerile, cred ca dreptul femeilor la vot este o dovada crasa de iresponsabilitate. Inainte sa fie acceptate la urne, ar trebui supuse unui test pentru a demonstra ca sunt in cunostinta de cauza. Un test care sa nu contina fotografii (ar fi posibil sa recunoasca posibilii candidati din paginile de mondenitati ale ziarelor, singurele pe care le lectureaza cu asiduitate). Alegerea unui personaj pentru o functie publica este un fapt important si iresponsabilitatea trebuie taxata . Poate astfel, am avea mai putine exemplare de politicieni incompetenti ajunsi in pozitii de conducere partial si din cauza prezentei neavenite a sexului slab, ignorant intr-ale politicii si administratiei. Nu numai candidatii trebuie testati, ci se alegatorii. Dar, din nou, nu prea cred ca am sanse sa dau peste pestisorul de aur.

Stiu ce pretind ele: ca nu sunt interesate de aceste jocuri superficiale, ca ele au o inima, un suflet, ca partea umana a lucrurilor le preocupa infinit mai mult. Dar, doamnelor, cum sa va spun eu, daca nu va pricepeti la matematica sau politica, nu inseamna ca excelati la poezie. Puteti fi la fel de mediocre in ambele domenii si, cu toate astea, respira, consuma si barfi in voie si netulburate.