Superstitii de sarbatori

Sarbatoarea Craciunului este legata de nasterea Domnului, dar multe dintre traditiile ei au origini pagane. Unele sunt considerate aducatoare de noroc, in timp ce altele sunt trecute pe lista neagra cand vine vorba de lucruri pe care nu trebuie sa le faci.

Hai sa trecem in revista cateva dintre cele mai comune superstitii legate de perioada sarbatorilor de iarna pe care le-am gasit:

– se spune ca Mos Craciun nu este singurul care „circula” grabit pe cer in aceasta noapte deosebita si ca, pe 24 decembrie, toate vrajitoarele si demonii ies din ascunzatori.

– daca iesi din biserica in timpul slujbei de Craciun, vei asurzi pentru ca in aceasta noapte, toate animalele vorbesc limba oamenilor si toate sunetele sunt amplificate.

– in Ajunul Craciunului, gospodarii isi strang din sat tot ce au dat imprumut, ca sa-i gaseasca sarbatorile cu toate in gospodarie.

– daca mananci mere in ajun de Craciun, vei fi sanatos tot anul. E bine sa ai struguri pe masa de Anul Nou si la miezul noptii sa mananci 12 boabe si pe rand sa-ti pui cate o dorinta pentru fiecare luna a anului. Pestele, de asemenea, este printre alimentele preferate de Anul Nou.

– copiii nascuti de Craciun sau de Anul Nou sunt norocosi.

– este semn rau daca stranuti in seara de Anul Nou, la fel si daca spargi ceva.

– nu este bine sa porti pantofi noi in seara de Craciun, iar intre Craciun si Anul Nou n-ai voie sa cosi, sa tricotezi sau sa speli rufe.

– ai noroc in aceasta perioada daca: rastorni cutia cu chibrituri, daca versi vin pe masa, daca iti tiuie urechea, daca dai de pomana, daca atingi cocoasa unui cocosat.

– nu trebuie sa aruncati nimic din casa in prima zi de an nou, nici macar gunoiul!

– faceti ceva – cat de mic – care are legatura directa cu munca dumneavoastra in prima zi a noului an pentru a va merge bine la serviciu tot anul.

– culoarea cea mai aducatoare de noroc si pe care este bine sa o purtati in noaptea de Anul Nou este rosu. Tot in noaptea dintre ani este bine sa ai bani la tine, astfel vei avea bani tot anul.

– aduce ghinon sa agati calendarul inainte ca noul an sa inceapa si sa intorci fila de calendar inainte ca ziua sau luna sa se incheie.

– daca prima persoana care va intra in casa dupa Anul Nou este femeie – va fi un an prost, daca este barbat – va fi un an norocos.

– se merge la moasa care da la grinda copilul (in primii trei ani de viata). Moasa trebuie sa faca sau sa cumpere un colac in care va infige bani. Colacul se pune pe capul copilului si moasa il ridica spre tavan urandu-i de toate.

– e bine sa faceti mult zgomot la trecerea dintre ani pentru a alunga spiritele rele (clopotei, petarde, etc.).

Cate dintre ele isi mai gasesc locul in ziua de azi? Si cata lume mai stie de unde au pornit?

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
Fall Society: noua eleganță de toamnă semnată MODIVO
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite
Ce sunt triunghiurile negre dintre dinți? Ar trebui să ne sperie spațiile apărute sub gingii?
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week revine cu o nouă ediție și extinde dialogul dintre modă, artă și cultura contemporană