Se intampla ceva ciudat, cu siguranta. Toata saptamana asta, suferindele de logoree pe care le numim ocazional „femei” au tot comentat, au muscat, s-au extaziat in legatura cu… tinutele de la gala premiilor Oscar. Ba, unora, de atata preocupare, le-au aparut si cosuri, iar in cazuri extreme celulita. Saloanele au inregistrat profituri uluitoare.
Ma mira mereu cat de mult se implica sufleteste femeile in chestiuni care le sunt total straine, care nu au nicio legatura cu ele, care nu le afecteaza viata in niciun fel. Presa a vuit, mizand tocmai pe aceasta participare, trup si suflet, a suflarii feminine. S-au dat note, s-au facut clasamente. Unele au fost bune, altele dezastre. S-a vorbit mai mult despre carpe decat despre filme.
Eu as propune ca, pe viitor, sa se dea arama, bumbacul, chilotul si matasea pe fata. Ce ne tot ascundem dupa deget? Este absolut lipsit de onestitate sa spunem ca-i premiem pe aia care fac filme, cand de fapt toata lumea e cu ochii pe fundul indesat cu greu intr-o rochie lucitoare de catre Beyonce. Nu-mi sariti in cap! Fatuca aia nu-mi place si gata! Ma tem de fiecare data ca ceva o sa mearga prost, barbatu-sau o sa se sature de ea, o sa-i puna o piedica, o sa-i ea branci pe scari, ea o sa se rostogoleasca si o sa-i striveasca pe cei din jur.
In timpurile noastre, lumea e zguduita conflicte de tot felul. Mor oameni in Gaza, se dezvolta armament nuclear, bursele pica, puterea de cumparare scade, somajul este in crestere, balenele dispar (alea din apa, nu si cele de pe uscat), dar ele par cumva senine. Privesc cu ochii talambi si cu exces de saliva poze din pictoriale de moda si le discuta aprins. Au grija sa nu intoarca pagina, pentru ca pe partea cealalta e sigur ceva „nasol”, ceva ce trendurile au uitat sa includa. Ma socheaza aceasta discrepanta: inflacarea pe care o au atunci cand discuta despre o pereche de chiloti si totala opacitate atunci cand vine vorba de ceva crucial, ceva serios.
Chestiunile politice sau economice sunt ceva fad, ceva incredibil de plicticos si nu se cuvine sa-si franga ele mainile pentru aceste cauze, atat de superflue. In schimb, cand vine vorba de cum a fost imbracata Eva Longoria sau Heidi Klum, sa te tii! Problema este de importanta nationala, dezbatuta pe toate partile, rochia respectivei este cusuta si descusuta, identificata, comparata, asemanata!
Ce este si mai trist este faptul ca aceste fapturi, „comentatoarele” de prin birouri, de pe strazi, de pe bloguri, sunt ca niste catei ai lui Pavlov. Cand apar in peisaj cuvinte precum „glamoros”, „stralucitor”, „sclipitor”, „celebritate”, incep sa tuguie botisorul si sa dea din maini si din cap si din gura concomitent, sa explice, sa analizeze. Ai zice ca urmeaza sa participe ele insele la petrecerile de dupa ceremonie!
Sa mai pomenesc faptul ca nici macar nu se intrezareste in viitorul apropiat posibilitatea ca vreuna dintre ele sa se apropie macar, financiar vorbind, de vreo ata din maretele tinute? Molfaind merdenele, spargand seminte sau mestecand guma, orice femeie alfabetizata macar partial isi exprima parerea in legatura cu lungimea unei fuste, culoarea unor pantaloni sau decolteul unei rochii fluturate prin fata camerelor la Oscaruri. Sau la orice alta ceremonie. Culmea este ca si cele alfabetizate ceva mai binisor fac acelasi lucru.
Toate acestea sunt simptome ale superficialitatii feminine, ale atasamentului lor fata de tot ceea ce este blingos si sclipicios si stralucitor. Merg mana in mana cu gusturile proaste in materie de publicatii, de cinematografie, de orice. Ma intreb care este procentul de femei al cumparatorilor unui ziar precum „Libertatea”. Sau de telespectatori ai postului OTV? Raspunsul nu este greu de ghicit si nu am nevoie de studii de piata pentru asta.
Si, cand tocmai au terminat cu disectia vestimentare, tin sa afirme inca o data ce fiinte profunde, inzestrate cu multa materie cenusie incretite, ce firi independente, ce ganditoare, ce savante, ce…
Poate ca sunt nedrept, totusi. Poate ca si pe ele le ingrijoreaza ceva. Pai, normal, in criza, de unde sa mai aiba bani cei care le intretin pentru Swarovski, sa zicem? Ca tot am vazut de dimineata, la televizor, o duduie care facea unghii din acril pe care lipea niste pietre si niste culori, iar rezultatul parea sa se asorteze extrem de bine cu tinutele de Oscar de Dambovita culese pe site-ul pitzipoanca.org? Culmea este ca duduia studiase in Japonia la Colegiul unghiilor. Nu, nu rad. Ah, ca si uitasem, peste una si alta, se considera si artista. Ma rog, in ceea ce ma priveste, era la fel de artista ca si aia care vand sorcove in Piata Obor inainte de Anul Nou.
Eu le propun celor dornice de educatie si implinire sa nu se mai inscrie pe la ASE sau la SNSPA, sau la scoli din astea cu nume pompoase. Ca tot nu vor sti, de pilda, cum arata un cod IBAN cand voi avea nevoie de ele la banca. Ci sa parcurga grila de studii de la Colegiul urechilor, Liceul fundului bombat in stil porno, Facultatea de genti, cu master de specializare in nasturi si, apoi la incheierea carierei academice, doctorat in asortat rujul cu bricheta. Culmea rafinamentului, spuneti voi ca nu-i asa!
Asa ca, pisi, ia lasa tu cursurile alea de contabilitate, turism, comunicare, strategii etc, ca tot nu-ti vor servi la nimic in viitoru-ti luminos si blingos, si apuca-te mai bine de pictat o unghie, smirgheluit o ureche, traforat un nas, ceva de care intreaga omenire va profita! Ma emotionez de pe acum cand ma gandesc la viitoarele absolvente, la ceremonie, cand in loc de toci vor arunci chiloti in aer! Din spirit de economie, acestia vor fi comestibili.
Succesuri fara numar, fara numar, pisi!
