Sa spun ca traim vremuri tulburi e deja un truism. Ma uit la televizor, vad imaginile de la Londra si am senzatia ca am calatorit in timp, inapoi in secolul XIX. Daca ma chinui si pastrez imaginea in minte, daca ii adaug niste nuante de sepia si ingalbenesc putin hartia, as putea jura ca ce se intampla e din alta epoca, din alt tablou, ca eu, ca individ, nu fac parte din „filmul” asta. Cu toate astea, fac. Si la fel si voi.
S-a scris deja enorm despre ce se intampla in Marea Britanie, iar celor iesiti pe strazi li s-au dat mai multe nume. Unii ii numesc protestatari, altii (inclusiv prim-ministrul englez) ii numesc huligani si ii trateaza ca atare. Este adevarat ca nu s-au formulat revendicari, ca nu se stie ce vor exact oamenii acestia, dar asta nu inseamna ca niste tensiuni sociale nu exista si ca, in cele din urma, ceva sau cineva nu se face vinovat. Este adevarat ca, in loc sa poarte pancarte, tinerii jefuiesc magazine si inhata laptopuri. Dar eu tot ura cred ca e. O ura incapabila sa se exprime pe sine. O ura care a renuntat sa-si mai caute mobilul si cuvintele. Si, tocmai prin asta, devine mai periculoasa. Fara cuvinte, fara a formula, agresivitatea devine cu atat mai greu de controlat.
In acelasi timp, in alta parte a lumii, un personaj misterios castiga 8 miliarde de dolari pariind pe esecul economiei unei tari. Intr-un alt unghi, in cel african, sunt 9 milioane de oameni amenintati de foamete. Si altii, prin Spania, sunt cautati de politie intrucat s-au „deghizat” in voluntari Crucea Rosie si cer bani pentru… somalezi.
Si totul ne apare in ceata. Ca in vis, iar filtrul asta, efectul asta de photoshop ne pacaleste si ne spune „nu, nu-i adevarat ceea ce vezi.”. Cu cat e mai socant, cu cat dezastrul e mai spectaculos, cu cat realitatea bate intr-un mod mai violent fictiunea, cu atat ne mintim si ne protejam mai abitir.
La inceputul saptamanii, am intalnit des sintagma „traim vremuri istorice”. Sau s-a repetat ca rareori s-a intamplat ca Europa, America si Japonia sa se confrunte simultan cu dificultati atat de mari. S-a tot subliniat caracterul exceptional al timpurilor. S-au facut profetii conform carora criza din 2008 ne va parea drept o perioada de prosperitate pe langa ce va urma.
La noi, se construieste o catedrala, iar Patriarhul ne spune ca ea va umple „vidul spiritual”. Cu alte cuvinte, luati o „aspirina” indiferent de ce afectiune suferiti. Leacul universal. Se prea poate ca istoria astea sa-i dea dreptate si sa ajungem in punctul in care „acidul acetilsalicilic” va umple niste maini goale si va stinge din focul unei uri de clasa precum cea exprimata de unul dintre miile de adolescenti englezi de pe strazi: „Bogatii au lucruri pe care eu nu le am asa ca e corect sa ma servesc singur”. Va amintiti violentele pariziene de acum cativa ani. Alta a fost situatia atunci. Da, s-au incendiat si atunci masini, distrugerile au fost numeroase, dar nu s-a furat nimic. Chiar citeam o declaratie conform careia au fost devalizate hipermarketuri fara sa lipseasca o soseta. Marfurile, bunurile au ramas la locul lor.
In urma cu cativa ani, oamenii cereau inca. In modul lor, cu disperarea specifica celor care simt cutitul racaindu-le oasele, dar cereau. Acum iau. Acum, cutitul pare sa fi ajuns la maduva. S-a vorbit despre huliganismul microbistilor britanici. Comparatia mi se pare fortata. Oricat ar parea de ciudat, in cazul suporterilor echipelor de fotbal, pe langa problema sociala care nu poate fi negata, violenta ramane semnul de apartanenta la o casta, o casta legata afectiv, pana la urma, de o institutie si un ideal, oricat de tentati am fi sa luam in ridicol o astfel de sustinere. Ca e club de fotbal – prea putin conteaza. Acum insa, nimic nu-i uneste pe acesti oameni. Nimic in afara unei disperari si a unei foamete mult mai periculoase si mai perverse decat cea somaleza.
Si totusi. Acum ceva timp, la sfarsitul lui 2010, alt tip de tineri au iesit, tot in Marea Britanie, in strada. Si ei s-au manifestat violent. Dar violenta lor nu avea aceeasi textura. Tineri care protestau impotriva maririi taxelor universitare, impotriva unei politici care facea studiul si educatia sa devina un lux. Educatia nu trebuie sa fie un lux, ci o necesitate.
In incheiere, desi probabil ati vizionat deja clipul, un rau atat de rau incat pare ireal. Un student ranit este ajutat sa se ridice doar pentru a fi jefuit. In timp ce-si scuipa propriii dinti.
