Sunt oameni care considera ca a-i spune unui copil despre Mos Craciun inseamna sa pregatesti, din timp, o viitoare trauma, cand va afla, inevitabil, ca nu un batranel din Laponia se strecoara pe cos si-i lasa cadouri sub brad, ci unul dintre parinti. Aceiasi oameni cred ca trebuie sa le spunem copiilor adevarul si numai adevarul pentru a-i pregati pentru viata care, se stie, e o lupta in care nu inving idealistii si iubitorii de povesti, ci cei bataiosi, inarmati mereu cu sabia ratiunii.
Eu spun ca omul, contrar parerii biologilor si nutritionistilor, nu se hraneste numai cu paine. Ca omul nu e doar o multime de tesuturi, confectionate din apa, calciu si fibre, ci cu mult mai mult de atat. Si ca acest mult mai mult trebuie hranit de mic pentru a se face mult mai mult. Nu am sa numesc acel “ceva†divinitate sau spirit pentru ca ma tem de cuvintele prea mari. Ma voi incapatana insa sa spun ca avem nevoie de povesti.
Isus Christos nu trebuie neaparat sa fi existat in carne si oase ca sa credem in pildele lui, ca sa luam exemplu si sa-i ascultam povetele. Din simplul motiv ca a propovaduit dragostea. Iubirea pentru celalalt, mila, compasiunea. Toate acestea sunt valori general valabile, in toate epocile si in toate spatiile, care nu au cum sa devina vreodata perimata.
Unii zic ca avem nevoie mai mult de eficienta decat de compasiune. Mai mult de informatie decat de empatie. Mai mult de ratiune decat de intuitie. Cred ca se insala. Fara aceste lucruri de nenumit, fara povesti, am fi niste roboti. Eficienti poate, dar inumani. Si copiilor nostri trebuie sa le hranim visul, nu numai realitatea caci ei sunt ca niste copaci, cu jumatate de radacini in miraculos si numai cu jumatate in real. Partea interesanta e ca realul risca sa se usuce si sa se vestejeasca lasat singur, nehranit de miracol.
Aveti grija ce aer respira copiii vostri. Spuneti-le povestea lui Mos Craciun, dar nu va centrati doar pe partea cu „primeste”. Invatati-i si sa dea. Invatati-i frumusetea daruirii, a generozitatii, invatati-i sa devina exemple. Cand se duc la colindat, nu ii intrebati cate bancnote au primit. Colindatul este despre vesti bune, nu despre remuneratie. Varianta urbana, aceea cu multe usi trantite in nas si cu bancnote indesate in palma si intreruperi la jumatatea colindului, ca si cum colindatorii ar fi niste cersetori nu pastreaza nimic din valoarea initiala a mersului din casa in casa si impartasirea unei vesti miraculoase, aceea a unei nasteri minunate, menite sa lumineze o lume trista si gri.
Mai spuneti-le copiilor vostri ca cei care nu-i primesc nu se caracterizeaza neaparat prin zgarcenie, ci printr-o mare tristete, o mare inchidere, o uriasa opacitate. Dar ca pana si ei merita sa primeasca vestea cea minunata. Mai spuneti-le si ca Mos Craciun nu depinde de cat de cuminti au fost ei si ca, in general, nu exista nicio regula si ce e absolut extraordinar la el e gratuitatea actelor sale. Si ca oricare dintre noi e dator sa devina Mos Craciun pentru altcineva. Si nu-i mai speriati cu faptul ca nu vine Mosul daca nu-si fac tema la botanica. Sunt sigura ca puteti gasi alte mijloace de convingere. ïŠ
