Scopul vietii, o chestie pe tema careia filozofi, clerici, oameni de stiinta si cam toti oamenii mai mult sau mai putin simpli si-au dat cu presupusul, au formulat pareri care mai de care mai gogonate, de la aceea ca viata noastra isi urmeaza cursul in virtutea unui plan, fie divin, fie extraterestru, fie al guvernului SUA pana la aceea ca existam degeaba, ca noi, cu planeta noastra cu tot, suntem niste picaturi de nisip pe o plaja gigantica, ca nu exista oameni mari si oameni mici din moment ce ajung cu totii in acelasi loc cu verdeata si ca oricat am avea impresia ca suntem oameni de succes care controleaza totul, suntem la dispozitia hazardului, iar la cativa ani dupa noi nimeni nu o sa isi mai aduca aminte cine am fost sau ce am facut.
La aceste ultime pareri, nu pot spune ca subscriu deoarece natura umana ma face sa sper ca sunt o parte a unui puzzle urias care nu ar fi putut fi niciodata complet fara umila mea existenta.
Revenind la tema centrala a Coltului Misoginului, femeile sunt se pare din ce in ce mai afectate de faptul ca ar putea trece prin viata fara sa lase o urma cat mai adanca in nisipul timpului. Daca inainte de Revolutie, o femeie era satisfacuta si se simtea implinita profesional prin simpla depasire a cotei si intrarea in selectul grup al stahanovistelor, astazi nimic nu mai pare sa poata implini ambitiile profesionale ale unei femei. Banii si alte satisfactii de ordin financiar palesc in fata nevoii de a controla pe cat mai multi, de a putea face pe sefa in fata oricui si de a fi umila fata de cat mai putine persoane.
Se pare ca nicio femeie nu poate avea un sef fara a spera ca intr-o zi ii va avea functia, principala motivatie fiind aceea ca abia asteapta sa poata face ceea ce vrea cu o subordonata naiva asa cum a fost si ea la inceput. Dorinta aceasta de ascensiune nu ar fi neaparat ceva negativ, dar avand in vedere ca subordonata va face tot ce ii sta in putinta pentru a-i pune bete in roate sefului si a-l face sa pice prost in fata sefilor mai mari, nu se poate spune nici ca este ceva benefic pentru companie. In plus, pentru o femeie conteaza prea putin ca este necalificata pentru o functie superioara mergand de regula pe principiul : „Daca ala poate, ce, eu nu pot?”
Rezultatul este, de obicei, acela ca marea majoritate a femeilor se trezesc intr-o zi intr-o functie pentru care nu sunt pregatite din niciun punct de vedere, vesnic nemultumite ca subordonatii le pun bete in roate, suparate ca trebuie sa munceasca trei zle pentru ceea ce fostul sef facea in cinci minute, dar launtric multumite ca au pe cine da vina si la cine se rasti cand lucrurile merg prost.
Visul oricarei femei de a deveni dictator este astfel implinit cu tot dezastrul care decurge din aceasta, femeia simte ca in sfarsit viata ei are un sens chiar daca acesta este dat de mancarea zilelor altora. Ghinionul este insa ca este putin probabil sa intrati in istorie in acest fel si ca omenirea sa va tina minte mii si mii de ani. Mai bine sa ne vedem fiecare de lungul nasului. Ne scuteste de stres si pe noi si pe ceilalti.
