Pentru noi barbatii viata de cuplu debuteaza fulminant. O gramada de schimbari, renuntarea la propriile tabieturi si acceptarea mai mult sau mai putin fortata a obiceiurilor mai putin ortodoxe ale partenerei, invatarea ca ciorapii se schimba zilnic nu reduc cu nimic intensitatea trairilor din perioada de inceput a vietii in doi, deoarece primul an conjugal se caracterizeaza printr-un sir lung de zbenguieli si dragoste pasionala care pot avea insa consecinte dezastruoase pentru barbatii neprevazatori. Exista ideea ca in cuplurile moderne partenerii stabilesc de comun acord momentul in care vor hotari sa aiba copii. Acest acord exprimat de ambii soti este, in viziunea mea cel putin, destul de discutabil, fiind foarte greu pentru un barbat sa ia atitudine in legatura cu o problema care priveste, aparent, corpul femeii.
Din aceasta cauza marea majoritate a barbatilor se vor multumi sa evite subiectul, neconsiderind ca este de competenta lor sa impuna sau sa interzica un lucru atat de minunat precum aducerea pe lume a unui copil. Mare greseala, deoarece la un moment dat se vor trezi pusi in fata faptului implinit si nu va mai fi nimic de facut. Din acest moment existenta libera si lipsita de griji a barbatului va pluti pe Apa Sambetei, fatidica zi in care sarcina consoartei este facuta publica reprezentind un moment de cotitura, acea clipa incepind cu care barbatul liber poate considera ca a intrat in robie.
Desi la inceput nu are de ales si trebuie sa se declare entuziasmat, barbatul incepe deja sa aiba premonitii si sa realizeze ca viata sa nu va mai fi la fel in urmatoarele trei sferturi de an. Totul incepe cand ea intra in concediu de maternitate, simplul fapt de a o avea acasa permanent fiind deja un soi de tortura psihica. Desi primul trimestru de sarcina nu comporta modificari de natura fiziologica majore ea incepe totusi sa se planga preventiv de dureri prin toate partile corpului, aruncind asupra lui vina de a fi barbat si de a nu trebui sa aduca pe lume copii. Urmeaza trimestrul doi, perioada in care barbatul incepe sa gateasca cam cat gateste un bucatar de campanie pentru un regiment iar mama-soacra se muta la ei deoarece e convinsa ca un incompetent ca el nu poate avea grija cum trebuie de puisorul care a atins deja 90 de kilograme.
Toate astea sunt condimentate cu celebrele greturi matinale si aparitia notoriilor stari de depresie si irascibilitate in timpul carora el trebuie sa parasesca locuinta pentru a evita vreo confruntare violenta, pe fondul celebrelor oftaturi ale soacrei care inca nu intelege cum de draguta de Ea s-a maritat cu un pierde-vara ca El. Ultima parte a sarcinii este cea mai dificila. Saracuta de ea nu prea mai incape in pat iar abstinenta sexuala devine totala deoarece ei ii este rusine de ala mic. Greturile se manifesta violent iar irascibilitatea incepe sa faca victime. Pus in imposibilitatea de a se apara el se topeste incet sub eternele ei reprosuri de genul: „Eu duc tot greul” si este macinat de faptul ca nu poate raspunde: „Eu te-am pus sa faci copii?”.
Dupa toate acestea, deci practic doar pe baza celor cateva minute de chin din timpul travaliului, se poate spune ca femeile duc greul in perpetuarea speciei?
