Obisnuiam sa urmaresc online „Britain’s got talent”. Am fost impresionata si eu de voci ca Susan Boyle sau Paul Potts. Insa, mai mult decat atat, m-a uimit diversitatea „talentelor” si gradul de excelenta la care ajunsesera unii dintre participanti. Inteleg ca „Romanii au talent” a ajuns in etapa finalei. Si am inceput sa-mi arunc un ochi si in ograda proprie. Pentru a vedea, recunosc, daca seamana cu ce e „la ei”. Aveam o prejudecata, sa-i spunem, legata de talentele romanilor. Nu neaparat ca n-am avea gena aceea care sa ne impinga catre ce e inutil, dar frumos. Ci ma gandeam ca, fiind atat de saraci, de stramtorati de grija zilei de maine, nu prea avem timp sa ne dezvoltam hobby-urile. Stiti cum e: trebuie sa te plictisesti putin ca sa te apuci de ceva. Neprofesionist fiind si nevoind sa faci din respectiva ocupatie un mod de a-ti castiga existenta. Pe langa asta, la noi exista baruri, restaurante, cancanuri, dar nu prea exista cluburi. De sport, de teatru, de facut goblenuri. De orice. Zice-s-ar ca romanii nu prea au pasiuni. Decat nevoi.
Din pacate, prejudecata mi-a fost partial confirmata. Niciunul dintre finalisti, cu exceptia contratenorului Narcis Iustin Ianau, nu mi-a provocat vreo intensa incantare. Da, fetita e dulce. Dar asa sunt toti copiii, iar un chip angelic alaturi de „Ave Maria” pare sa fie o reteta verificata. In rest, banal cat cuprinde.
Dar nu neaparat despre talentele participantilor vreau eu sa discut. Aici nu e vina Pro tv-ului. Asta a fost cultura, n-au avut ce recolta mai mult, trecem mai departe. Despre modul in care a votat publicul. Si care mi se pare, a cata oara, simptomatic. La penultima semifinala, primul calificat in finala a fost un baiat care facea niste jonglerii cu mingea. Freestyle football ii zice. Nimic spectaculos. A treia calificata, prin vointa publicului, dar si a juriului (spre, iarasi, neplacuta mea surprindere), la cea de-a patra semifinala, a fost Medeea, o gimnasta reprofilata pe gimnastica la bara, sport pe care ar vrea sa-l vada devenit sport olimpic. Cel putin aceasta este motivatia ei. Cum anume o ajuta participarea la „Romanii au talent” in aceasta misiune – nu mi-e inca foarte clar. Cu toata parerea de rau, am vazut pe youtube filme cu sportive indragostite de acelasi sport, sportive care il practicau mult mai spectaculos. Si cu mult mai multa gratie.
Un alt finalist surpriza in ceea ce ma priveste Valentin Luca, barmanul. Iar despre cuplul specializat in „invartit” nu am cuvinte. Imi aduce aminte de alte recorduri inutile pe care am tinut sa le inscriem in Guiness Book: cel mai mare carnat din lume, cel mai mare (si mai urat, intre noi fie vorba) brad de Craciun si cel mai mare tort de frisca. Cu alte cuvinte, ce e mult nu e neaparat si bun.
Per ansamblu, uitandu-ma la lista finalistilor, am urmatoarea senzatie: e ca si cum cei de la Bollywood ar fi decis sa faca propria varianta a filmului „Nasul”, sa zicem. N-au gasit un Marlon Brando, dar au compensat prin sclipiciul de pe haine. Nici un Coppola n-au procurat, dar nu-i nimic, caci actritele aveau un ten superb. Cam asa si la noi cu „Romanii au talent”. Din ce a iesit, reiese ca nu prea au. Talent. Si, ceea ce e si mai grav, nici publicul nu prea are discernamant. Sau bun gust.
Se poate copia, importa o reteta. Dar daca nu ai ingredientele necesare e ca si cum ai incerca sa faci tiramisu folosind frisca in loc de mascarpone.
Pro-tv-ul a avut grija sa ne introduca, vrand-nevrand, si doza de lacrimogen indispensabila deja productiilor lor. Asa ca un antrenament pentru „Dansez pentru tine”, al carui sezon 11 sta sa inceapa. Acolo sa vezi lacrimi, fluvii-fluvii. Astfel, Stefan Florescu, cel cu mingea de fotbal, si-a vandut bicicleta ca sa ajunga la Bucuresti. As fi preferat sa nu stiu asta, dar probabil telespectatorii fideli si apasatori de taste pe mobil se lasau cam asteptati. Si s-a simtit nevoia un stimulent dramatico-lacramos. La fel, un alt finalist spala masini. Si are si un copil mic. Nu simtiti asa, o strangere de inima? Si, ca sa scapati de nelinisti cardiace, nu va vine sa intindeti mana spre butoanele telefonului?
Si iata cum totul se transforma si, de la talent, ajungem la vechea replica din Filantropica pe care as reformula-o astfel: „Talentatul care nu spune o poveste nu primeste!”.
