Suntem in secolul XXI sau cel putin asa se crede. Suntem in mileniul III sau nici de chestia asta nu suntem siguri? Stiinta si tehnologia au avansat simtitor si intr-un mod uimitor. Cu toate astea, desi s-ar crede ca si noi, ca fiinte umane, ar trebui sa „crestem” si sa mergem spre progres, nu este asa. De foarte multe ori, am straniul sentiment ca unii dintre noi chiar regreseaza. Oamenii sunt sunt deloc atat de deschisi pe cat vor sa para. Ne lovim de prejudecati si de idei preconcepute. Ne ascundem si ne este rusine sa spunem lururilor pe nume, sa recunoastem adevarul, sa vorbim deschis despre cine si ce suntem cu adevarat.
Nu stim daca la alte natii se intampla asa, insa romanii se pare ca sunt cu mult mai inapoiati. Intrebari pecum: „de ce nu merg romanii la psiholog?”, s-au tot pus de-a lungul timpului, dar cu toate astea nimeni nu a fost capabil sa dea un raspuns exact. Statisticile, care nu sunt deloc imbucuratoare, arata cam asa: 70% dintre acestia nu merg la psiholog, psihoanalist, psihoterapeut sau psihiatru din ignoranta. In aceasta categorie, intra oamenii care nu realizeaza ca au o problema sau chiar daca banuiesc ceva in neregula cu ei, nu au incredere in medici si refuza sa ceara ajutor, sperand ca totul va trece de la sine. Mai exista o categorie destul de mare, aproximativ 20% dintre subiecti, pentru care mersul la psiholog, ca sa nu mai vorbim de psihiatru, reprezinta o rusine. Da! Exact asa cum ati auzit! Acesti oameni prefera sa nu se trateze de rusine! Pentru ei, persoanele care apeleaza la aceste servicii sunt oameni bolnavi mintal, „nebuni”, in termeni populari. Este infiorator cu cata usurinta pot folosi unii acest termen pentru a face o descriere despre ceilalti. In cealalta categorie, ultima, se pare ca avem o intreaga diversificare. Exista procentaje de 2-3% care prefera sa nu apeleze la serviciile specializate, din lipsa de incredere, incercand sa rezolve problema prin alte moduri (medicina naturista, yoga, meditatie, etc.), alte procentaje de 5% nu au dat niciodata importanta si s-au gandit sa apeleze la serviciile unui psiholog.
Ce ne intereseaza pe noi nu este minoritatea, ci majoritatea trista, extrem de trista. Luati-o altfel! Imaginati-va ca ati fost niste copii cu probleme emotionale, care s-au nascut intr-o familie, unde parintii respingeau din start aceasta idee. Nimeni nu v-a inteles niciodata cu adevarat, iar pentru crizele voastre de anxietate si depresie, primeati pedepse sau chiar lovituri. Cu toate astea, erati copii normali, care mergeau la scoala ca orice alt copil, invatau, se jucau, vorbeau corect, aveau orice alte activitati normale si firesti. Nu dadeati nici un semn ce ar fi putut indica nebunia ori dementa. Cu toate astea, va puteati numi un copil cu probleme. Imaginati-va ca va simteati singuri, tristi si parasiti, iar parintii nu dadeau doi bani pe toate astea deoarece considerau ca sunt doar mofturile si capriciile varstei. Adultii din familie v-au respins tot timpul chiar daca starea aceasta a voastra a persistat. Cu timpul, ati crescut, in cel mai bun caz ati devenit adulti inchisi in ei, frustrati si plini de ranchiuna la adresa multor oameni, adulti care au probleme de adaptare, dar si emotionale. In celalalt caz, adica mai putin bun, ati devenit un adult care si-a gasit refugiul si fericirea in alte „scapari”, solutii superficiale, ca le zicem asa: droguri, bautura, prostitutie, tulburari de alimentatie (bulimie ori anorexie) sau, de ce nu, pentru a acoperi imensul gol din suflet: talharie, agresiune, etc.
Nu uitati ca, in majoritatea cazurilor infractorilor, indiferent de natura lor, s-a constatat ca la baza comportamentului lor dezordonat, sta o trauma emotionala veche, din copilarie, iar de cele mai multe ori, netratata. Multi dintre acesti oameni actioneaza in diverse feluri, bineinteles neortodoxe si pentru care nu exista scuza, din cauza unei probleme, fie ea legata de vreo nevroza ori vreo psihoza. Este clar ca acesti oameni au ajuns in stadiul respectiv (stadiu destul de avansat) tocmai datorita faptului ca multi dintre ei nici macar nu au reusit sa se prezinta o data in viata la medic.
Daca am fi mult mai deschisi la minte, poate ca lucrurile nu ar sta asa. Orice problema ai avea tu sau persoana de langa tine, trebuie sa intelegi ca nu este nimeni vinovat. Asemenea lucruri pur si simplu se intampla, fara voia noastra. Nu este o rusine sa ceri ajutor, nu este o rusine sa vrei sa te tratezi, sa vrei sa fii un om sanatos, normal.
Daca simti ca ceva este in neregula cu tine, mergi la doctor, fara sa stai pe ganduri. Nu astepta ca aceste probleme sa treaca de la sine, de cele mai multe ori, ele se agraveaza. Procedeaza la fel si in cazul unui prieten, al unui membru al familiei ori al partenerului. Motivele de ingrijorare sunt lesne de inteles. Majoritatea oamenilor pot face diferenta intre o stare normala de tristete si ceva care devine patologic. Nu uita ca, pe lumea asta, exista milioane de oameni care sufera in tacere, purtandu-si singuri „crucea”. Milioane de oameni ce se chinuiesc in intuneric, framantati de atacuri de panica, depresii, tulburari de anxietate, emotionale, tulburari obsesive, traume, dependente si multe altele.
Nu ii lasati singuri pe acestia. Intindeti-le o mana de ajutor. Nu ii faceti sa se simta prost si nu ii marginalizati. Sunt niste oameni absolut normali, poate chiar minunati, oameni inzestrati cu multe calitati, dar sa spunem ca un pic mai speciali. Locul lor este printre noi. Si ei merita sa se bucure la fel ca toti ceilalti de ceea ce le ofera viata.
