Acum doua zile, colegii mei discutau despre o iesire in oras, „intre baieti” de Valentine’s Day. In scurt timp, au inceput sa aiba o disputa. Unul dintre ei sustinea ca e o seara ideala pentru burlaci intrucat femeile singure vor fi mai usor abordabile intr-o zi ca asta. Miza pe “self-esteem”-ul scazut al celor celibatare, pe faptul ca puzderia de simboluri, mai mult sau mai putin kitschoase, care ne coplesesc zilele astea, le vor sensibiliza si le vor face sa fie mai predispuse la aventuri de o seara. Mai pe scurt, vazand ca altele au si ele nu, se vor multumi cu orice. Daca as fi rautacioasa, as spune ca toate astea spun mult despre „vanatorii” zilelor noastre si increderea in ei. Nu e tocmai o fapta de vitejie sa te lauzi ca ai capturat o prada instabila emotional sau chiar in stare de ebrietate. Celalalt se indoia insa ca femeile ranite de singuratatea lor in aceasta zi magnifica vor iesi din casa. Supuse oprobiului public, spionate de ochii curiosi („saraca, e singura de Valentine’s Day”), acestea vor prefera sa se inchida in camarute si sa-si boceasca amarul in singuratate.
Apoi, discutia a deviat in zona „ce fel de femei cedeaza din prima seara”. Si mi-am dat seama inca o data ca femeia e privita ca un trofeu. Un bun transferabil, dintr-o autoritate si un penis in altele, si cu termen de valabilitate limitat. Sexul e un camp de lupta, nu e un act de pe urma caruia e normal ca ambii sa aiba beneficii. Femeia care face sex din prima seara e ori disperata, ori usuratica, adica predispusa la „utilizari multiple”, ceea ce o face mai putin dezirabila in ochii unora si-i scade cota de piata. Femeia care nu face sex din prima seara, ci din a doua e normalitatea (conform discutiei colegilor mei). Tot marketing. In prima seara, putin teasing, in a doua seara gratificarea consumatorului. Femeia care nu cedeaza (insusi verbul acesta sugereaza o interactiune de tip belicos) nici in a doua seara are ceva in neregula, e bolnava. Si asa se traseaza regulile „normalitatii”.
Ca sa nu fiu ipocrita, trebuie sa recunosc faptul ca sunt femei care se marketeaza ele insesi ca un trofeu. Strategia asta le pare una eficienta, iar o serie de mecanisme foarte complexe si perfide le conduc pe calea asta. De la jocurile de rol, posturile conservatoare ale femeii si invatamintele copilariei („virginitatea” ca dar al carui „adrisant” trebuie ales in urma unei atente cumpaniri) pana la imaginea femeii-accesoriu promovata de media. Prada incearca sa transforme handicapul in avantaj. Numai ca e o cucerire de scurta-durata. Pe termen lung, strategia e paguboasa. Daca te marketezi ca produs, ca obiect, trebuie sa fii constienta de faptul ca orice bun are un termen de valabilitate. Si acestei crunte legi nu te vei putea sustrage. Te prezinti ca produs, trebuie sa stii ca, intr-o buna zi, te paste un depozit de vechituri. Cat esti scanteietoare, frumos ambalata, nu vei duce lipsa de „doritori”. Mai apoi, propria-ti devalorizare te va costa scump. Si dureros.
Din cauza asta, aleg sa imi cultiv acele calitati care imi asigura victorii pe termen lung si care anuleaza, macar partial, matrita in care ma distribuie societatea si prejudecatile.
Si nu doar sexul din prima seara e un teren minat. Ci si cel de dupa casnicie. In aceasta ordine de idei, o stire interesanta: barbatii casatoriti cu femei care au un salariu mai mare decat al lor sunt mai predispusi sa ia Viagra si alte medicamente pentru impotenta comparativ cu barbatii ale caror sotii au venituri mai mici decat ei. Studiul a fost facut analizand informatiile dintr-o baza de date de retete medicale din Danemarca, baza de date ce cuprindea 200 000 de cupluri.
Iata, in pat nu se intalnesc doar doua trupuri care se doresc, nu se intersecteaza doar doua fluvii de hormoni. Ci si extrasele de cont.
