Povestea unei femei condamnate la moarte

Nu stiu daca ati auzit despre cazul lui Sakineh Mohamaddi Ashtiani. Poate ca nici nu ati fi avut cum daca n-ar fi avut ghinionul teribil de a se naste si de a se casatori intr-o tara guvernata nu laic, ci dupa sharia. Respectiv in Iran. Povestea ei seamana cu alte sute si numai indarjirea copiilor ei si refuzul lor de a accepta resemnati pierderea mamei lor au facut ca ea sa ajunga in atentia media. De unde v-o redau si voua. Pentru ca eu cred ca astfel de povesti trebuie spuse.

Sakineh Ashtiani are 43 de ani si este in inchisoare de cinci ani. In mai 2006, a fost gasita vinovata de “relatii ilicite” cu doi barbati dupa moartea sotului ei si au fost toti trei condamnati la 99 de lovituri cu biciul. Apoi, in septembrie, in timpul procesului in care era acuzata, impreuna cu unul dintre cei doi, de uciderea sotului, a mai fost acuzata o data de adulter, de data aceasta presupusul adulter avand loc inainte de decesul sotului. A fost achitata de acuzatia de crima, nu insa si de cea de adulter, desi Sakineh Ashtiani a retras declaratia pe are o facuse sub tortura, declaratie in care se recunostea vinovata, si a fost condamnata la moarte prin lapidare. Asa au crezut de cuviinta 3 dintre cei 5 judecatori din completul de judecata.

De atunci, ea se afla intr-o inchisoare din nordul tarii, impreuna cu cel putin alte doua femei, dintre care una in varsta de 19 ani, care asteapta executii similare.

Acum as vrea sa va descriu putin cadrul legal in care o asa sentinta este posibila, legile ce permit uciderea unei femei pe baza unor acuzatii de adulter. Inainte de toate, as vrea sa va spun ca specialistii in islam mentioneaza ca nu apare niciunde in Coran o asemenea pedeapsa – respectiv moartea prin lovire cu pietre – pentru adulter. Ceea ce este mentionat in Coran: cele 100 de lovituri cu biciul pentru orice tip de relatie sexuala care are loc in afara casatoriei. De asemenea, pentru ca cineva sa fie condamnat, conditia este sa existe 4 martori de sex masculin ale actului. Martorii trebuie sa fie persoane de incredere ale comunitatii, iar asupra moralitatii lor sa nu existe niciun fel de urme de indoiala. Martorii pot fi si de sex feminin, insa atunci numarul lor trebuie sa fie dublu (marturia unei femei valoreaza numai jumatate din cea a unui barbat). De asemenea, si daca cineva recunoaste de buna voie si nesilit de nimeni ca se face vinovat de adulter, judecatorul trebuie sa-i dea un ragaz sa se mai gandeasca. Abia dupa ce isi va fi confirmat de inca trei ori marturia initiala, va fi condamnat. Asta conform Coranului, care pedepseste aproape la fel de aspru si marturia mincinoasa. Asa stand lucrurile, este aproape imposibil de dovedit o asa acuzatie.

Conform legilor iraniene insa, peisajul este cu totul altfel. Sharia aplicata in Iran lasa totul la latitudinea judecatorului, nemaiimpunand conditia existentei celor 4 martori. Cum in ultimii ani, cele mai multe condamnari au avut loc in asezari rurale, cel mai adesea la baza condamnarilor stau resentimentele judecatorilor fata de respectiva “inculpata”.

Adulterul este singurul delict pedepsit astfel. Articolul 83 al codului penal iranian precizeaza urmatoarele: “Adulterul se pedepseste cu moartea prin lapidare in urmatoarele cazuri: adulterinul are o sotie permanenta cu care a avut contact sexual si poate avea in continuare contact sexual cu ea ori de cate ori doreste; adulterina este sotia permanante a unui barbat cu care a avut contact sexual si cu care poate intretine relatii in continuare”. Articolul 102 intra in detalii greu de imaginat: stabileste adancimea pana la care condamnatul trebuie ingropat in nisip inaintea lapidarii. Astfel, barbatii sunt ingropati pana la mijloc, iar femeile pana deasupra sanilor. Articolul 104 continua seria indicatiilor asupra executiei cu referiri la marimea indicata a pietrelor care “trebuie sa nu fie atat de mari incat condamnatul sa decedeze in urma a una-doua lovituri, dar nici atat de mici incat sa poata fi numite pietricele”. Cu alte cuvinte, legea tine sa precizeze faptul ca moartea trebuie sa fie chinuitoare. In medie, o astfel de executie dureaza 20 de minute.

Amnesty International a depus un raport in care a evidentiat discriminarile impotriva femeilor chiar in cadrul acestui tip de procese absurde. In primul rand, rata de alfabetizare, sustin ei, este mult mai mica in cadrul femeilor si astfel creste riscul de a semna declaratii prin care recunosc lucruri pe care nu le-au comis. Apoi, faptul ca marturia unei femei valoreaza jumatate din cea a unui barbat este iarasi discriminatorie. In 2002 a fost inaintat un moratorium pentru a aboli pedeapsa prin lapidare si acum se intreprind masuri pentru a o elimina din codul penal. Totusi judecatorii continua sa dea astfel de sentinte, iar Curtea Suprema continua sa le ratifice deciziile. Drept urmare 126 de persoane au fost executate numai anul acesta, conform Amnesty International.

Un final de care ar fi avut parte si Sakineh Ashtiani daca fiul ei, Sajad Ghadarzade, in varsta de 22 de ani, nu ar fi adus cazul ei in atentia lumii intregi. Prima oara, el a incercat sa se adreseze justitiei iraniene. A scris inclusiv Ayatollahului Khomenei, presedintelui Almadinejad si judecatorului de la Curtea Suprema, Ayatollahul Iarijani. Fara raspuns insa. Apoi a inceput sa trimita scrisori diferitelor grupari care lupta pentru respectarea drepturilor omului. Iar oficiali precum Ministrul de Externe britanic, William Hague, au condamnat aceasta sentinta, declarand “Cred ca lapidarea este o pedeapsa medievala care nu-si are locul in lumea moderna, iar recurgerea la ea in Iran demonstreaza lipsa totala de respect pentru drepturile omului”. Multe alte voci cunoscute au intervenit, de la scriitori, precum Salman Rushdie (confruntat el insusi cu furia extremismului), pana la nominalizati Nobel (Ingrid Betancourt) si cantareti (Sting).

Intr-o scrisoare deschisa, fiul disperat al lui Sakineh Ashtiani spunea “Nu exista dreptate in aceasta tara.(…) De ce a fost acuzata de doua ori pentru acelasi delict atunci cand, chiar si conform legii islamice, nu poti fi acuzat decat o data si numai o data de acelasi lucru?”. Intr-o alta scrisoare, adresata comunitatii internationale, el si sora lui Frideh, in varsta de 17 ani spuneau “Intindem mainile catre popoarele lumii. Nu conteaza cine sunteti: salvati-ne mama!”.

Stiu ca multi folosesc aceasta tragedie in scopul murdar al unei propagande, eventual in cel al justificatii unei posibile interventii americane in Iran, similara cu cea din Irak si Afganistan. Insa, in asemenea cazuri, cred ca este bine sa uitam si sa ne concentram pe ce este esential: si anume uciderea unei femei in mod barbar pentru un fals delict, in numele unei legi absurde. Sunt constienta si de cutumele locale, de faptul ca valorile sunt diferite, si principiile dupa care ne ghidam la fel. Insa la fel cum mi s-a parut anormal sa tac atunci cand am auzit de interdictia de a purta burka in unele tari europene, – si imi mentin parerea: mi se pare o lovitura data democratiei chiar la ea acasa -, la fel de anormal mi se pare sa tac si acum. Si va invit pe toti sa semnati aceasta petitie. Deocamdata, oficialitatile iraniene au declarat ca nu va mai fi ucisa prin lapidare, declaratie deloc clara, lasand multiple variante de interpretare: va fi gratiata, va fi executata prin spanzurare etc.

Pentru cei interesati de subiect, recomand documentarul “The Stoning of Soraya M.”.