Da, stiu, o sa dati in mine cu resturi de jumari, bucati de leberwurst si cu pahare de tuica fiarta. Eventual aruncate drept in ochi. Fierbinte si cu boabe de piper, asa cum se cuvine pe la noi. Dar asta e, cineva trebuia s-o spuna. Perioada asta a sarbatorilor este, pe langa agitatia de rigoare, dincolo de cozile din hipermarket si “bunatatile de pe mesele romanilorâ€, cea mai mare desfasurare a ipocriziei umane.
Ho! Ho! Ho!
Mi se spune ca exista o magie a Craciunului. A pruncului Isus ivit intr-o iesle umila, dar menita sa-l adaposteasca pe salvatorul nostru, al fiecaruia dintre noi, pacatosi murdari si chinuiti. Si ca spiritul Craciunului – expresie despre care am inceput, sincer, sa cred ca au inventat-o oamenii din PR si cei din presa – trebuie, e musai, neaparat si obligatoriu sa ne insufleteasca pe toti. Si ca trebuie sa daruim.
Bradul se impodobeste neaparat cu toata familia. Si trebuie sa te simti iubit si protejat si sa-i iubesti si protejezi pe cei din jur. Mai ales, trebuie sa fii generos. Generozitatea se manifesta intr-un numar mult mai mare decat de obicei de baxuri de bauturi carbogazoase si de tot felul de produse hipercalorice pe care le ingramadim prin camari si prin balcoane.
In zilele astea friguroase, cand ne cotropeste spiritul asta magic, ho, ho, ho, ne imbulzim ca bezmeticii prin trafic si incercam sa suflam de sub nasul unei alte cliente perechea de pantofi care sa ne faca sa parem si mai generoase decat suntem deja. Luam fata la semafoare, mai imbrancim pe cineva, mai plasam o sarcina la serviciu altcuiva pentru ca, deh, spiritul Craciunului ocupa mult timp si mult efort. Incercam in acelasi timp sa scapam de amenintarile primarului Chiliman noi, cei care nu suntem cetateni model si nu ne-am echipat cu anvelope de iarna.
Pana la Craciun avem cearcane cat un sir de carnati oltenesti, ne plangem cat pentru tot anul de preturile ne-sim-ti-te si ii chestionam pe toti ce cadouri intentioneaza sa faca. Coacem cozonaci, daca suntem casnice si/ sau lipsite de mijloace financiare, comandam cozonaci daca avem mijloace sau daca am incasat o prima de Craciun. Agatam ciorapi prin casa si speram ca ceilalti vor fi multumiti, vor plesni de fericire si nu de indigestie la masa de Craciun.
Si cat stam noi pe la cozi si facem sacrificii imense traduse in sume cu zerouri, picioare umflate, nervi si anxietate, copilul Isus plange incetisor in ieslea lui.
Nu, rostul acestui articol nu este unul de sensibilizare. Sunt convinsa ca dupa ce ma voi ridica de la birou, voi exclama inca o data “iar colindele astea de rahat! M-am saturat de ele!â€. Si ma voi grabi sa fug din calea multumilor si voi simti ca, daca mai aud o reclama cu sunet de colinde pe fundal, voi plesni, voi ceda, ma voi opri in mijlocul intersectiei si voi incepe sa urlu. Ho, ho, ho!
Am auzit de la o prietena care a calatorit recent in Thailanda ca, si in acea tara, brazii aparusera prin magazine si gingle bells rasunau la totul pasul in conditiile in care 94% din populatie este budista, iar vreo 4% musulmana. Intentia de a atrage turistii, de a le oferi acestora un Craciun la 34 de grade pe plajele cu nisip alb si palmieri idilic plasati este usor de observat si de inteles pana la urma. Ceea ce vreau eu sa subliniez este afacerea in care s-a transformat Craciunul.
Cum comerciantii ne vara pe gat magia Craciunului inca de prin noiembrie, pana pe 25 decembrie ajungem sa fim deja intoxicati, dezvoltam alergii ciudate si suntem suprasaturati de atata spirit rosu cu verde. Planuiesc un meniu extravagant compus din posmagi si ceai de musetel. De-abia astept colindatorii sa le indes in palma intinsa 5 lei si sa ii indemn sa se duca sa o streseze si pe acritura care sta deasupra mea. Sunt dispusa sa supralicitez cu conditia ca la usa ei sa cante mai tare si mai cu foc. Ma voi uita si la filmul cu Banica. Ce fericire ca a iesit deja pe DVD, voi putea sa intru in magia sarbatorilor chiar la mine acasa, cu ceaiul mai sus pomenit alaturi. Daca nu apuc sa iau dvd-ul cu “Ho! Ho! Ho!â€, ma voi resemna cu “Singur acasaâ€. Oricare dintre ele. Lumanari nu aprind caci nu suport fumul, iar instalatiile pot duce oricand la un incendiu.
Cum sufar de insomnii in perioada asta, la noapte planuiesc sa ma duc la night shopping-ul ala organizat la mall ca sa rad de glumele bune ale lui Buzdugan si Morar. Ah, si sa le incendiez bradul, ca uitasem de asta. Ma intreb cine le va sopti poantele prin casca avand in vedere obiceiul lor mai vechi de a fura de pe site-urile altora. Evident, nu voi cumpara nimic, doar voi casca ochii si voi injura in soapta, pe ritm de colinde. Ma voi imbraca in mov caci, se stie, azi e joia flacarii mov. Asa voi contribui la cresterea economica si a cozonacilor deopotriva.
Ho! Ho! Ho!
Sau ar trebui sa fie “hua�
