De obicei, reclamele ne vand o imagine mai buna a noastra. Ne mint frumos ca suntem deja buni, frumosi, minunati, dar cu produsul lor vom fi si mai buni, si mai frumosi. Reclamele la medicamente ne spun ca suntem bolnaviori, dar cu tratamentul respectiv vom topai sanatosi si veseli.
Publicitatea este o minciuna, o poveste frumos ambalata de multe ori. Chiar si atunci cand promoveaza serviciile unei firme de pompe funebre. Cineva s-a gandit sa rupa ambalajul frumos si sa mizeze exclusiv pe elementul de soc, de pumn in stomac aplicat vartos cumparatorului. Terenul pe care se misca este oricum, unul delicat, fiind vorba de un medicament adresat copiilor autisti, adultilor cu alzheimer sau, pur si simplu, celor stresati. Dar sa-ti insulti si sa-ti lovesti cumparatorii, spunandu-le cat de detestabili sunt si cum aceasta stare de decadere morala va inceta doar prin achizitionarea unui produs medicamentos – e dincolo de orice mi-as fi putut imagina in materie de vanzari. Va rog sa urmariti filmuletele de mai jos:
Prima reactie este cea a muteniei, a lui „no comment”: ai senzatia ca, in numele marelui si cruntului dumnezeu al vanzarilor, oamenii acestia au calcat peste orice. Tocmai ai asistat la ceva foarte rusinos, iar orice adaugare nu ar face decat sa accentueze ofensa. Suferinta unei mame cu un copil bolnav de autism, problemele unui fiu cu un tata bolnav de alzheimer, chinul unei femei stresate care nu mai face fata la locul de munca. Nu ma aflu in niciuna dintre categoriile vizate, dar tot a avut un efect asupra mea. Nici nu vreau sa stiu cum s-ar fi simtit o mama sau un fiu.
In acest ritm, astept momentul cand reclamele la medicamentele de slabit vor suna asa: „esti urat, esti grotesc, ti-e sila de tine, abdomenul tau seamana cu omuletul Michelin”, cand reclamele la prostamol vor fi de tipul „te duci la toaleta din trei in trei minute, sotia nu te mai suporta, si-a facut un amant, nu te doreste nimeni, chiar si colegii rad de tine la serviciu”, iar cele dedicate unei creme care combate acneea sa spuna consumatorului cat de respingator este, cum fata lui seamana cu o pizza prost facuta si cum toti il evita din cauza aspectului.
Exista un lucru numit Codul de practica in publicitate pe care l-a emis Consiliul Roman pentru Publicitate. Potrivit acestuia, publicitatea trebuie sa fie decenta, sa nu exploateze lipsa de cunostinte a consumatorilor, sa nu foloseasca mesaj indecente, vulgare sau respingatoare, sa probeze veridicitatea datelor, afirmatiilor, sa respecte demnitatea umana, sa nu contina afirmatii sau reprezentari care sa incite la violenta de orice fel, sa evite exploatarea fricii, suferintei si superstitiei.
Am citit aici aici opinia unei mame cu copil bolnav de autism care, intamplator sau nu, conduce si o asociatie dedicata acestor copii. Reclamele cu pricina, potrivit dumneaei, pe langa faptul ca in loc sa ofere sprijin si suport, printr-o abordare delicata, lovesc si mai mult, dezinformeaza grav. Textele care insotesc filmuletele sunt pline de neadevaruri stiintifice, descrierea simptomelor nu este reala, iar promisiunile nu pot fi decat false. Cunosc bine doua psihoterapeute specializate in autism si pe niciuna dintre ele nu am auzit-o vorbind despre adjuvanti medicamentosi.
Pe ultima conditie din codul de practica as dori sa insist. Cei care au ales sa promoveze astfel medicamentul au sapat in cele mai ascunse cotloane ale victimelor acelor grave afectiuni. Au scormonit cu maini hulpave intr-o rana si au scos la iveala, expunand apoi in imagini alb-negru, dar glam, suferinta, frustrarea, sentimentul de izolare, neputinta si orice alta emotie negativa pe care o resimte victima. Si nu le-a pasat. Totul de dragul unui produs care te-ar salva de toate acestea. Au exploatat frica, suferinta. Au exploatat rusinea, marginalizarea, izolarea. Totul costa 274 lei. Acesta este pretul. Nici mai mult, nici mai putin.
