Life in plastic is fantastic! – asa suna un refren enervant in adolescenta mea. Cele de la Femen nu au fost insa de acord si saptamana aceasta au protestat impotriva deschiderii pe 16 mai la Berlin a “Casei Barbie”. N-au fost insa singurele, alaturandu-li-se mai multi activisti-protestatari. Casa Barbie este un loc ce reproduce in marime naturala lumea roz-plasticoasa a papusilor Barbie. Cu accesorii, haine, mobilier, bucatarie si acareturile de rigoare, masoara mai mult de 2000 de metri patrati.
Fetitele venite s-o viziteze pot incerca haine Barbie, poti face faimoasele “cup cakes”, se pot juca in living, si probabil in termeni comerciali “The Barbie Dreamhouse” va fi un succes.
Despre papusile Barbie si promovarea unui model nu doar sexist, ci si imposibil (fara ca asta sa insemne catusi de putin ca ar fi dezirabil) asupra corpului s-a tot vorbit. Papusile Barbie nu doar inoculeaza fetitelor ideea unui “ideal” fizic imposibil de atins (o femeie al carei corp ar respecta proportiile respectivelor papusi ar fi una diforma si cu probleme grave de sanatate, precum imposibilitatea fizica de a respira), ci si un model comportamental specific la fel de eronat. In cel mai “fericit” caz, femeia Barbie ar fi una anorexica, iar lumea are destule probleme cu tulburarile de nutritie pentru ca cei de la Mattel sa vicieze imaginea corporala feminina si mai mult.
Apoi, preocuparile impuse de accesoriile cu care vin papusile Barbie sunt profund traditionale, invartindu-se in jurul caminului si a obtinerii aprecierii jumatatii masculine – Kenn. Barbie nu pare sa faca altceva toata ziua decat manichiura, ondulatul parului si gatit. Ca prin minune insa, tonele de dulciuri nu o ingrasa nici cu o suta de grame, ramanand aceeasi silfida binedispusa. Gratificare patriarhala completa.
Acum trei saptamani, am avut de cumparat un cadou pentru aniversarea unui copil. Printre magazinele in care am intrat, s-a numarat si Diverta, cea din Unirea. Pana acum nu remarcasem, neavand preocupari care sa ma poarte in partea de jucarii a magazinului, dar rafturile din respectivul raion sunt impartite in “fetite” si “baietei”. La “fetite”, gaseam papusi de diverse modele si marimi, bucatarioare, diverse “electrocasnice” de jucarie si diverse miniaturi ale universului domestic. La “baietei”, erau lego-urile si jocuri legate de tot ce presupune constructie si explorare a lumii inconjuratoare. Apoi, ne miram de faptul ca numarul de studente la facultati tehnice este unul mic. Nu spun ca jucariile pe care li le dam copiilor nostri reprezinta singurul factor decisiv in alegerile de cariera pe care le fac ulterior. Dar au cu siguranta ponderea lor.
Sa iti tii fetita departe de Barbie si de imaginea paguboasa a feminitatii pe care o promoveaza este insa mai dificil decat pare. Copiii nu cresc in baloane de plastic, nici sub un clopot opac. Inca de la gradinita vad si sunt tentati si influentati de ceea ce vad la altii. Cum poti explica unui copil de 4 ani ca papusa Barbie la care tanjeste si pe care o au toate colegele de gradinita nu este indicata pentru ea? Programele de desene animate abunda si ele in reclame la o pleiada de produse. Copilul devine consumator si este aruncat in jungla comertului inca de la primele contacte sociale. Este o provocare dificila careia parintii lucizi trebuie sa-i faca fata si care necesita determinare si tact.
Cei de la Mattel sustin ca au adus imbunatatiri colectiei lor de produse. Se pare ca exista o Barbie-candidat la alegeri prezidentiale, o Barbie – chirurg neurolog si chiar una ce-i seamana Angelei Merkel, lansata in 2009 cu ocazia implinirii unei jumatati de secol de prezenta pe piata a brandului. Pana una-alta insa, Barbie Dreamhouse este conceputa dupa modelul Barbie clasic: in exces de roz si sugerand aceleasi stereotipuri.
