Religia e opiumul maselor. Din tot ce-a zis Karl Marx, s-a nimerit ca tocmai vorba asta sa ramana in constiinta publicului larg, incat mai ca-mi vine sa ma mir ca atatia oameni educati in cel mai solid spirit capitalist ajung sa-l citeze pe parintele socialismului. Dar sa lasam detaliile la o parte si sa ne intrebam serios: in afara de Opium des Volkes , ce e, de fapt, religia?
Intrebarea nu-si va gasi un raspuns clar. Pentru unii, religia e credinta. Pentru altii, religia e canon, lege, norma. Pentru unii, e veneratie, pentru altii, e regasirea sinelui. Pentru cei mai multi, as crede, religia e cate un pic din toate cele anterior enumerate, in diverse masuri.
Insa nici macar acceptand asta nu simplificam lucrurile. Eu cred ca, inainte de a exista religie, a existat religiozitate. Iar religiozitatea, care mi se pare a fi nu doar o simpla capacitate de a fi religios, ci o predispozitie a omului spre asta, face parte din ADN-ul nostru.
De religiozitate dau dovada nu doar adeptii unei religii, ci si contestatarii ei. Credinta in Dumnezeu sau credinta in Darwin sunt, pana la urma, credinte – si n-as zice ca vreuna dintre ele monopolizeaza toti inteleptii planetei. Sau, ca s-o spun mai pe sleau, sunt multi prosti religiosi, dupa cum multi prosti preaslavesc stiintele fara sa inteleaga nimic dintr-insele.
Chiar in saptamanile trecute am vazut, in diverse postari si articole online, cum una dintre cele mai recente teorii ale fizicii, teoria Multiversului cu 11 dimensiuni, M-theory, a fost interpretata de cele doua „tabere” dupa cum a poftit fiecare. Ateii au spus ca un multiversul e dovada clara ca niciun Dumnezeu n-a contribuit la crearea lumii in care ne aflam. Religiosii, dimpotriva, au spus ca multiversul confirma stiintific posibilitatea existentei unei entitati omniprezente si anterioare timpului fizic – ce sa vezi, exact insusirile atribuite lui Dumnezeu (sau zeilor) in majoritatea religiilor.
Din punctul meu de vedere, asta inseamna religiozitate. Dorinta de a crede, o combinatie intre flexibilitatea curiozitatii de a afla din ce e facuta lumea si rigiditatea concluziilor trase. Religiozitatea e nevoia de e ne raporta la lucruri mai presus de noi: poate sa fie Dumnezeu, dar poate sa fie natura, arta, stiinta. Dar ce vorbesc? Religiozitate poate sa fie si in cel care-si spala masina in fiecare weekend in fata blocului sau in cel care isi plateste facturile inaintea zilei de scadenta. Religiozitatea este ceea ce ne aseamana animalelor, pentru ca e o combinatie de promisiune si de frica, dar este si ceea ce ne face sa ne depasim conditia umana, dandu-ne un scop si o motivatie. Einstein insusi spunea ca sentimentul de religiozitate e absolut necesar unui bun cercetator al legilor fizice.
De ce am scris toate astea? Pentru ca m-a intrebat cineva ce parere am despre crestinii care isi sustin in permanenta dreptul de a-si cauta un Dumnezeu individualizat. Stiti genul: sunt crestin, dar nu-mi place biserica. Sunt crestin, dar postul e pentru babe. Dumnezeu e in fiecare dintre noi, trebuie doar sa-l gasim. Etc etc.
Iar raspunsul meu e ca, in cazul acestor oameni, exista religiozitate, dar nu exista metoda. Faptul ca sunt des de intalnit in jurul nostru (sau chiar in noi) e normal: comoditatea asumata in numele individualismului e o stare de spirit extrem de comuna. Daca n-ar fi vorba de religie, ar fi vorba de orice altceva: la scoala, vor vrea sa le intre cartea in cap, fara s-o deschida. La munca, sunt genul de oameni care se vor plange ca nu primesc un salariu mare, dar nu vor incerca sa-si faca treaba mai bine. In dragoste, sunt cei care se vor astepta ca partenerul sa-i faca fericiti. Si in orice imprejurare vor spune ca bunele lor intentii ar trebui sa fie scuza suficienta pentru orice esec si nefericire.
Sa nu-i judecam prea aspru, totusi. Cum spuneam, in fiecare dintre noi exista comoditate. Stim ce avem de facut, dar am vrea sa scurtam drumul. Uneori ne iese, de cele mai multe ori, nu.
Si aici intervine statistica: 1 la suta inspiratie, 99 la suta transpiratie. In orice activitate, statistica ne spune ca fara efort, fara metoda, fara tehnica, e greu sa reusesti sa-ti atingi scopurile.
E la fel si in religie?
Da. Pentru ca, asa cum am spus, inaintea metafizicii, religia este o expresie a religiozitatii despre care v-am vorbit mai sus. Si-atunci, e preferabila metoda. Fara dubii. Cand crezi in ceva, chiar si in Dumnezeu, fa-o cum trebuie! Sau, cel putin, incearca!
