In lumea occidentala, se intampla niste ciocniri bizare. Nu neaparat de forte, cat de idei, de principii. Suntem in plina criza ideologica si mi-e ca traim un naufragiu prea putin constientizat.
Probabil stiti ca-n Franta de patru ani de zile purtarea niqabului (valul care acopera si fata, nelasand vizibili decat ochii) este interzisa in locurile publice. Desigur, pentru a nu fi acuzati de discriminare, francezii nu au formulat astfel legea. In limbajul riguros al legii, se stipuleaza ca nimeni nu poate avea o tinuta care sa-i acopere fata in spatiile publice, fara sa se exemplifice concret.
Purtarea unei burqa sau a unui niqab se pedepseste cu amenda de maximum 150 de euro si/sau obligatia de a participa la un curs de cultura cetateneasca. Punerea in aplicare a legii nu poate fi insa facuta, cum e si firesc, decat de catre fortele de politie sau jandarmeria nationala.
Nu asa s-a intamplat in cazul unei femei, originare dintr-o tara din Golf, care s-a dus sa vada Traviata la Opera Bastille din Paris. Venita sa asiste impreuna cu sotul ei la spectacol, locurile lor se aflau in primele randuri din sala, chiar in spatele dirijorului, conform unui material din Le Nouvel Observateur.
Dupa primul act, membrii corului au afirmat ca nu mai doresc sa continue spectacolul din cauza spectatoarei cu fata acoperita. Personalul Operei i-a cerut atunci femeii sa-si dea jos valul sau sa paraseasca incinta. Refuzand sa-si indeparteze niqabul, femeia a preferat sa plece.
Avem asadar doua probleme. Pe de o parte, este problema de fond, iar pe de alta, cea de forma. Dar forma ce incepe sa contamineze fondul.
Angajatii Operei au luat legea in propriile maini. Iar cand legea este atinsa de prea multe maini nespecializate pentru asa contacte delicate, democratia are de suferit. Cei de la Opera aveau obligatia de a anunta politia, nu de a «face dreptate» singuri.
Sunt curioasa daca legea interzice si serbarile populare. Sau petrecerile de tip carnaval. Si acolo o multime de oameni isi acopera fata, iar securitatea devine o chestiune extrem de sensibila.
Dorind sa ne protejam lumea asa cum este ea, am inceput sa dam legi care-i macina incet insisi pilonii pe care este construita. In Vest, asta era minunat: neegalata libertate de exprimare si manifestare. Faptul ca poti iesi pe strada in deplina conformitate cu propriile idei si crezuri cu conditia sa nu-i lezezi in niciun fel pe ceilalti. O femeie cu niqab nu lezeaza pe nimeni. Sigur, ne-am invatat ca mai bine prevenim decat sa cautam trupuri sub daramaturi si sub fiare contorsionate de trenuri.
Ca-n orice joc si orice compromis, pierdem ceva, castigam ceva. Iar eu nu pot sa scap de senzatia ca ne-am vandut sufletul ca sa ne salvam trupul.
