Noi am ales sa nu fim

O epoca a blazarii. Traim ani in care sistemele de tot felul se surupa din interior. Singura religie care se bucura de sustinere aproape universala este cea a ecologismului. Militam pentru copaci, pentru balene, impotriva efectului de sera, dar catre ceea ce se afla dincolo de ele, privim cu sarcasm si cu blazare. Religiile ne intereseaza doar prin prisma obiectelor pe care le produc: fie ca e vorba de arta aferenta lor, fie ca e vorba de amulete si matanii, care sunt mereu afisate ostentativ si mai niciodata servind rolului pentru care au fost create, ci mai mereu “reinterpretate”, “mixate”, “in contexte noi, neasteptate”, bineinteles. Cu alte cuvinte, noi nu credem in simbolurile lor, insa ne inchinam estetismului imaginii. Recunoastem valoarea artistica, nu insa si mesajul. Or, ma intreb eu, daca inlaturam samburele, ramanem in palme cu o coaja care se va stafidi in curand sub povara propriei usuratati, vorba lui Kundera.

Aseara am mers pe Arthur Verona. Stiti probabil de initiativa – absolut demna de toata lauda – de a transforma traseul Cismigiu – Arthur Verona intr-o zona pietonala, sub sloganul “Inchidem strada pentru masini si o deschidem pentru oameni”. Concret, weekendul acesta s-au organizat in perimetrul acestei strazi tot felul de activitati: de la proiectii si concerte, grafitti si ateliere, la mici standuri cu produse handmade, bijuterii si haine. O buna ocazie de iesit din casa si socializare. O buna ocazie pentru parada de orice fel. O buna ocazie sa ne reamintim ca Bucurestiul stie sa fie uneori si frumos.

Revenind la populatia care se aduna, de obicei, la astfel de evenimente, fie in mod activ, fie ca simpli spectatori, unii ar categorisi-o sub palaria de hipster. Nu stiu sa va spun exact ce este acela un hipster, in acceptiunea din zilele noastre. Insa va pot creiona un portret robot, in tuse grosolane, dar, zic eu usor recognoscibile. Hipsterul poarta palarie, esarfa, chiar si vara, merge pe bicicleta, are mac, asculta muzica indie si, in general, trupe de care voi probabil nu ati auzit pentru ca-i repugna mainstreamul, purta converse (cred ca acum nu o mai face pentru ca deja toata lumea ii afiseaza), Vans si American Apparel, mananca, se imbraca si face sex organic, foloseste o multime de clisee verbale (“gen”, “wtf”, “quality time”), poarta ochelari cu rame groase (uneori chiar falsi), nu participa la vot pentru ca dispretuieste profund politica, e informat insa, priveste filme europene si face orice sa ajunga la petreceri private, cu circuit inchis, avand insa grija sa nu se afle ca a depus vreun efort.

Dificultatea categorisirii acestui segment al tineretului urban (cine sunt, de unde vin si ce vor) vine si din faptul ca avem de-a face, pentru prima oara cred, cu o (pseudo?)-miscare care nu se autodefineste in niciun fel, care nu se afiliaza niciunei ideologii si care nu are niciun mesaj de transmis lumii. Daca in cazul celorlalte curente, fie ca e vorba de punk, de new wave, de grunge, de hip-hop, fanii isi revendicau un anumit tip de revolta, acum ne aflam in situatia inedita de a ne confrunta cu valul blazarii. Cei “cool” sunt cei blazati, cei care privesc totul cu o spranceana ridicata a sarcasm, cei care ironizeaza totul, cei pentru care orice sentiment si orice partizanat e dubios si deloc trendy.

O alta noutate absoluta este faptul ca niciunul dintre cei care se inscriu in tusele poate cliseistice creionate mai sus nu-si recunoaste apartanenta. Spune-i unui hipster ca e hipster si te va uri pe veci. Suntem generatia care se autoanuleaza, suntem generatia care nu vrea sa fie nimic. Dupa atatea orientari care au dat gres, care au sfarsit in uitare si s-au stins de la sine, hipsterul alege sa nu fie. Pentru ca a fi presupune un risc pe care nu e pregatit sa si-l asume. El preia elemente, de la vestimentatie la muzica si destinatii de vacanta, pe care le amesteca si le alatura altora fara nicio conexiune directa intre ele, elemente care se anuleaza reciproc. Vezi sacoul asortat la jeansi skinny si conversi. Vezi fustele vaporoase purtate cu cizme army. Mixul face ca purtatorul sa fie mai greu identificabil. A nu avea o esenta devine esenta. Se vaneaza doar forme si se spune in gura mare ca orice continut e banal.

Ma intreb cand va trece si acest val si daca mai avem puterea de a crea revolte autentice, nu pseudo-revolte, daca vom mai adera constient la ceva in loc sa ne autoexcludem, cand apartenenta nu va mai fi resimtita ca un cliseu si negarea nu. Caci, sa ne intelegem, lor le repugna tot fara sa propuna nimic in schimb. Refuza vechii idoli fara sa se fi apucat sa construiasca unii noi.