Indiferent de planurile noastre de moment, indiferent de ceea ce ne dorim de la viata pe termen mediu si lung din punct de vedere profesional, aproape nu exista femeie care sa nu fi crescut cu imaginea clara si luminoasa in minte a momentului in care va fi mamica. Vremurile nu sunt tocmai usoare pentru tinerele mame: statul nu ofera protectia necesara, lasind loc liber angajatorului sa puna mai mult sau mai putin explicit ‘conditii’ aberante, cum ar fi aceea de a nu ramane insarcinata prea curand.
Daca exista o intrebare adresata in cadrul unui interviu care ma scoate din sarite aceasta ar fi urmatoarea: ‘Ce planuri aveti in urmatorii 5 ani in viata personala? Intentionati sa va casatoriti, sa aveti copii?’ – si intrebarile in sine nu ar fi neaparat deranjante daca nu ar aparea in spatele lor privirea iscoditoare a recruiter-ului tintuindu-te in scaun si parind ca vrea sa adauge: ‘Sper ca nu! Nu ne plac femeile care raman insarcinate la doi ani dupa angajare si ne silesc sa le retinem postul desi nu muncesc pentru noi!’.
Foarte urata postura si penibila mai ales atunci cand recruiter-ul este femeie. Trebuie sa ne mentinem calmul si sa raspundem cu ‘Bineinteles ca nu!’ – singurul raspuns acceptat in fisa postului, desi mult mai fireasca si omeneasca mi se pare o rabufnire de genul ‘Nu, domnule, ma gandeam sa fac un copil abia pe la frumoasa varsta de 50 de anisori si atunci sa te chem pe dumneata sa-l scoti ca eu nu cred ca voi mai putea!!!’.
Ce se intampla in tara asta? Inteleg ca angajatorii sunt in cea mai mare parte privati si ca trebuie sa urmareasca un singur scop – profitul, dar a disparut totusi orice urma de omenie de pe fata pamantului? Chiar este normal sa ne fie indusa ideea ‘copil – nu bun!!! Dauneaza financiar pentru ca nu va mai vrem daca aveti de gand sa faceti copii pentru ca sunteti contraproductive pentru ca… etc’? Nici eu nu sunt pentru amestecul nemijlocit al statului in liberatile individuale, dar nu ar trebui sa existe printre atatea sute de comisii si regii si agentii guvernamentale – ca mai avem putin si facem o agentie guvernamentala si pentru analiza situatiei hartiei igienice! – dupa cum spuneam, nu ar trebui sa existe un organism pe care sa il preocupe faptul ca scaderea continua a natalitatii ne va aduce in situatia de a avea 2 persoane active care muncesc pentru 50 de pensionari? Si n-as spune ca vad acest moment foarte departe in timp – cam in 30 de ani este posibil sa fie o realitate.
Daca nu pentru ca a avea copii este o forma de implinire umana, daca nu pentru ca a avea copii face parte din dreptul la cautarea fericirii al oricarui individ, macar din motive de ratiuni superioare – acelea ale perpetuarii speciei in conditii optime, despre care vorbeam mai sus – si tot ar trebui ca femeia care doreste si urmeaza sa devina mama sa fie mult mai protejata decat este in prezent.
Cu ce avem de-a face in schimb? Cu o turma de angajatori care nu stiu cum sa mai scoata si pielea de pe noi, cu un cod al muncii care se doreste a proteja angajatul ce contine articole nobile si nerespectate aproape de nimeni, cu organisme guvernamentale care se bat cu pumnul in piept pentru ca au reusit sa obtina aprobarea majorarii cu 5 RON a indemnizatiei de crestere a copilului si, probabil cel mai trist, cu o generatie de 20-30 de ani care izbucneste in ras cand vine vorba de copii: ‘Cine are timp de copii?’…
