Misoginul le vorbeste cititoarelor. Liniste, va rog!

Cam toate femeile sufera de un pacat: se supraestimeaza. Daca aduc in discutie, prin aceste articole, un anumit tip de comportament, cititoarele, ocazionale sau fidele, isi manifesta indignarea (sau incearca sa o exprime pe cat de coerent pot ele), dar, in acelasi timp, au grija sa se autoexcluda din tinta materialelor mele. In schimb, imi spun ca stau eu printre femei nepotrivite, ca trebuie sa-mi largesc orizonturile, ca, de fapt, in straturile elegante si rarefiate in care se invart ele, lucrurile stau cu totul altfel, iar eu, mai taranoi de fel, am ghinionul de a da peste exemplarele nereusite. Ca sa vedeti cat sunt de tolerant, va spun ca sunt dispus sa va iau in considerare obiectiile. Si sa ma gandesc serios ca, poate, cine stie, aveti dreptate. Ca m-am nascut eu sub o stea neagra, ca mama m-a adus pe lume in trei ceasuri rele, cand dracii se dau peste cap, izvoarele seaca, fantanile sunt otravite si femeilor le pica unghiile sau asa ceva.

Dar, cum sa va spun eu voua, evidenta si realitatea se impun cu o forta mai mare decat cea pe care o poseda buna-vointa mea. Nu am cum sa fiu de acord cu voi fara sa renunt la ratiune, la logica, fara sa ma lepad, cum zic crestinii, de normalitate. Refuz sa intru in lumea vartejurilor cauzate de hormoni, in lumea izbucnirilor aduse de horoscop. Nu ma pot lasa tarat de taifunul superstitiilor, a barfelor, a micilor si marilor invidii, a capriciilor, a incrancenarii in numele procreerii. Iar ceea ce incerc eu sa va spun este ca toate aceste calamitati, desi imbraca forme diferite, se intalnesc in toate categoriile sociale, indiferent de studii. Daca va dezbrac de niste elemente pur secundare, in esenta sunteti aceleasi.

Si precupeata din piata, si directoarea de resurse umane (o functie foarte in tendinte in segmentul feminin in ultima vreme) isi doresc cu aproximatie aceleasi lucruri. Da, poate ca nunta va costa mai mult. Da, poate ca leaganul copilului va fi mai luxos, dar, in esenta, vor fi obtinute prin acelasi gen de mecanisme, facandu-se apel la acelasi tip de instrumente, a se citi tertipuri. Doar forma este diferita, nu si continutul. Iar presa mondena pare sa fi fost inventata special pentru a-mi intari convingerile. La fel si emisiunile politice unde cate o Elena Udrea sau Sulfina Barbu apar emitand cele mai mari aberatii, cele mai lipsite de continut afirmatii din cate mi-a fost dat sa vad.

De aceea, in ceea ce ma priveste, fie ca ai 3 mastere sau doar o postliceala, fie ca te imbraci din Obor sau de la Milano, Pisi draga, tocmai pentru ca privesc dincolo de aparente, esti la fel. Iar cand apar individe care intr-o gramatica aproximativa, incearca sa ma convinga de cat de inguste imi sunt opiniile, cum eu sunt un roman inchis la minte, mediocru si limitat, nu pot decat sa-mi confirme ceea ce credeam.

Iar modul in care incercati sa ma combateti este, ca sa fiu indulgent, hilar. In esenta, pseudo-argumentele voastre se invart in jurul catorva nuclee, limitate ca numar si neputincioase ca elemente explicative:

– maternitatea este campul sacrosanct la care va intoarceti toate. „Noi dam viata”. Nu, nu dati voi viata, faptul se intampla in urma unor reactii, a unor inlantuiri de carbon si hidrogen. Embrionul ia nastere din contopirea unui ovul si a unui spermatozoid. Doua celule a caror intalnire depinde de biologie, nu de vointa feminina, nici de atribute constiente. Iar stiinta probabil ca va va limita si mai mult „atributiile” in acest domeniu.

– preamarirea intuitiei percepute ca un fel de al saselea simt. Aceasta nu este exclusiv apanajul vostru. Doar ca noi preferam rationamentul impulsurilor, ratiunea acelei „voci care-mi spune ce sa fac”.

– frumosul. Da, pretindeti ca aveti un fel de nas, de simt care va spune, fara gres, ca o vaza merge mai bine cu perdeaua sau ca un pantof se potriveste unei tinute. Poate la acest nivel, intr-adevar, sunteti mai atente decat noi. Dar atunci cand zic „frumosul”, eu unul ma gandesc la arta. Nu la tinuta unei Pisi la botezul celei mai bune prietene. Caci nu voi gasi niciunde in lucrarile unui Umberto Eco, sa zicem, referiri la noile mutatii estetice asa cum se desprind ele din aria voastra de „actiune”. Iar daca deschideti „Istoria frumusetii”, semnata tot de acest italian, veti descoperi, poate cu surprindere, ca numele sunt de genul masculin. Stiu insa ca n-o veti face, dar va veti buluci toate sa cumparati noul „Cosmo” si sa confirmati de acolo opinia cum ca voi stiti cel mai bine cu ce se mananca problemele de… estetica.

– rolurile multiple. „Sunt mama eroina, gospodina exemplara, carierista de exceptie, amanta perfecta”. Nu, nu puteti fi toate astea. Este matematic si sociologic imposibil. Centrati-va pe una dintre ele si veti beneficia din partea mea macar de recunoasterea onestitatii voastre. Revistele alea lucioase care va impuie capul va mint, va manipuleaza. Ca sa va faca sa cumparati si detergenti, si calculatoare, si toale, si vibratoare.

Va astept cu argumente mai eficiente, mai coerent exprimate. Sau, daca aceste cerinte sunt prea riguroase, imposibil de respectat, macar sa ne amuze!

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
OMODA & JAECOO dezvăluie viitorul la Paris
Back to City Chic: intoarcerea in oras, in stil Italian
Kiko
KIKO MILANO MATTE DIARIES LIMITED EDITION
Mircea Badea se insoara?
Alternative la pilula de a doua zi
Erotismul unui ghiveci anost
Machiajul de zi – un mister pentru multe dintre femeile din Romania
10 lucruri pe care barbatii le admira la femei
Nu te mai suport!