Saptamana asta sufletul mi s-a bucurat si s-a inaltat falfaind din aripi pe inaltimi necunoscute mie pana in prezent. Feminitatea s-a dat in spectacol spre profunda-mi desfatare. Mai intai, am avut placerea de a ma minuna, de a ramane mut, patruns de spiritul sacralitatii maternitatii pana in zona hepatica ce se macina incet, pe zi ce trece, macerare la care voi, doamnelor, contribuiti din plin.
Acum, in prag de Craciun, asteptand sa fiu dopat din plin cu esenta sarbatorilor, sa fiu injectat cu reni si cozonaci, s-a intamplat un miracol. Filmele americane de buna calitatea ne-au indoctrinat de mult cu ideea conform careia perioada asta a anului e propice infaptuirii de minuni. Asa s-a intamplat ca, intr-o seara cu miros de scortisoara si alte mirodenii alese, in timp ce ma rugam de chi sa revina in viata mea, sa vad la televizor cum fortele universului si cosmosului au luat-o razna si au lasat-o pe Nikita insarcinata. Nikita s-a pravalit pe ecranele noastre si ne-a vorbit cu suava-i voce despre ce inseamna sa fii mama. Eu am fost atat de emotionat incat m-am ascuns dupa canapea cu o sticla pantecoasa de whisky in brate ca sa percep mai bine minunea. Din cand in cand, mai scoteam capul si aruncam priviri speriate in jur. Ma intelegeti, nu-i asa? Atunci cand zeitele mame vin intre noi, miracolul are darul de a ne speria. Stiu ca sunt un fel de Toma necredinciosul, dar in astfel de caz nu prea as avea curajul sa pipai pentru a-mi confirma o supozitie. Prefer ca adevarul sa se desfasoare undeva, departe de mine.
Telespectatoarele Romaniei au stat cu ochi umezi si au aprobat inca o data in sinea lor modul miraculos in care intalnirea fericita dintre un spermatozoid dezorientat si un ovul hraparet actioneaza. Orice vietate de pe lumea asta este sensibilizata, emotionata de-a lungul sirei spinarii (nu, aparenta cu sentimentul de groaza este pur intamplatoare). Pietricelele au zornait in vasul de toaleta de fericire si sunt sigur ca nu a fost doar o halucinatie auditiva. Totusi, n-am fost indeajuns de curajos incat sa ies din spatele canapelei sa verific daca nu cumva si pietrele din fata blocului au inceput sa danseze, iar gunoaiele de la ghena sa pluteasca haotic prin aer, precum faimoasa punga din American Beauty, de bucurie.
Apoi, am mai facut tot prin intermediul dumneavoastra o epocala descoperire. Piticii au inceput sa reprezinte idealul de masculinitate in imaginarul feminin. Ele nu mai viseaza la striperi inalti ca bradul si vanjosi ca stejarul, ci la niste gnomi, la fiinte mititele, dar pline de talente nebanuite. Presupun ca-si imagineaza ca astfel, de la statura lor cocotata pe tocuri, ii vor domina mai bine.
Dupa aceea, au urmat vreo doua zile de pauza in care nu se mai intampla nimic. Sincer sa fiu, incepusem sa ma ingrijorez, sa ma intreb de ce feminitatea, de ce vestalele au incetat sa-mi mai vorbeasca. In fiecare dimineata, aprindeam niste bate parfumate pe dealurile din jurul cetatii. Mai sacrificam si cate un sfert din salariu pe vreo licoare parfumata. Nimic. Zeitele isi intorsesera chipul sulemenit si botoxat de la mine. Cand, intr-o zi, m-a pocnit iarasi revelatia. Caci, vedeti voi, asa se intampla, revelatia, la fel ca tulburarile digestive, se iveste de unde nu te astepti. Numai ca ea nu trece nici cu Smecta, nici cu alte leacuri. Zeitele incepusera un mare razboi, iar eu cufundat in patura calduta a ignorantei, nu auzisem tunetele si nu vazusem fulgerele.
Miza razboiului o constituia o lenjerie de Craciunita. Ca nu stiu daca voi, misogini cum sunteti, stiti ca Mosul ala decrepit are si o nevasta. Ca daca n-ar fi ea, bineinteles ca praful s-ar alege de sarbatorile astea. Stiti cum se spune, in spatele fiecarui barbat vai de capul lui, sta o femeie sexoasa. Asa e si Craciunita asta, marea eroina nerecunoscuta a iernii, craiasa a zapezilor fleoscaite. Acolo, in Laponia, ea fiind inzestrata cu puteri supranaturale, nu simte frigul si trebaluieste prin gospodarie in niste chiloti tanga si un sutien care aduce sanii mai aproape de gura si mai departe de mijloc. Din cand in cand, isi mai arunca in spinare o blana de hermina, dar nu din ratiuni de temperatura, ci ca sa arate lumii cat de avut e tantalaul ei de barbat, care in afara de „ho-ho-ho” nu zice altceva.
Ei, ideea e ca acum toate femeile vor sa fie craciunite si au trimis pe adresa site-ului care-mi gazduieste articolele, fotografii cu ele imbracate in diverse articole vestimentare de culoare rosie. Fiecare a pus pe ea ce-a gasit. Care o perdea, care o rochie, care un chilot trendy. Eu sustin ca acest rosu nu este ales intamplator. Este culoarea sangelui si credeti-ma, paginile din galeria unde sunt postate cuceritoarele noastre sunt in plina hemoragie. Pentru un sutien si o pereche de chiloti, femeile dau ce au mai bun in ele. Se acuza una pe alta de frauda si cer o lupta dreapta. In acelasi timp, fac tot felul de referiri la un trecut obscur, dedicat celei mai vechi meserii din lume, cum poetic si sociologic este numita prostitutia. Putem vorbi deja de o deflagratie. In timp ce in alte parti ale lumi se moare de inanitie, din cauza razboaielor si a molimilor, aici se moare pentru un set de lenjerie.
Fiecare si-a adus de parte-i o armata de sustinatori care se exprima asemanator unei galerii de fotbal. In fiecare zi, am stat, imbarbatat de cativa litri de cafea, sa urmaresc operatiunile din teren. Cata acribie, cat devotament, cata incrancenare! Am avut ce invata de la ele, iar batalia a fost mai palpitanta decat cea din pelicule precum 300 sau Alexandru cel Mare.
Asadar, intr-adevar, regizorii americani au avut dreptate. Miracolele se intampla acum. Ce pacat ca nu le pot face fata fara sa-mi distrug ficatul si fara sa ma pricopsesc cu un ulcer. Dar, lasa, ca si revelatiile au pretul lor si fie ca vreau, fie ca nu vreau, sunt gata sa-l platesc.
Un Craciun sangeros va doresc! Ah, si fie ca sfintele sarbatori sa va gaseasca in chilotii si sutienul mult visate, dopate cu sarmale si toba si asteptandu-va randul pe culoar, la urgenta, you sexy things!
