Mimoze si cefe late

Lumea devine din ce in ce mai plictisitoare. Per ansamblu, oamenii incep sa se imparta intre mimoze si cefe late. Sau, cel putin, astea sunt categoriile cele mai vizibile, vocale, zgomotoase. Stiu, teoretic mimoza e intruchiparea gratiei. “Evanescenta” care ia trup. Doar teoretic.

Iar aici nu ma refer numai la ceea ce pun in farfurie. Ci la mesteca si ce digera social, intim, cultural.

Cefele late sunt toti cei care de Craciun mananca pana ajung la urgenta, cu crize hepatice, urmand o ciudata lege nescrisa “o data in an e Craciunul”. Viata lor arata unsuros, pielea lor e unsuroasa, atingerile sunt smucite, iar oponentii lor primesc des gestul acela in care o palma segmenteaza bizar celalalt brat si pe care n-am regasit-o nici la limbajul corporal al primatelor. Sunt toti cei care cred ca bataia e rupta din rai, ca nevasta si-o mai merita din cand in cand macar, iar atunci cand nu si-o merita, palma are rol preventiv. Cefe late sunt si cei care-si impaca nevasta cu un cadou scump si sclipicios, si cei care le indeasa bani in palma prietenelor si le spun “ia-ti si tu ceva frumos”.

Ceafa lata e si doamna pe care am vazut-o acum o saptamana si ceva, intr-un X6 alb, la semaforul din dreapta Palatului Parlamentului, aruncand tacticos tigara pe geamul masinii. Da, eu sunt aia care se uita urat la tine, ceafa lata purtatoare de manichiura frantuzeasca. Nu te-ai prins ce cauza avea “uitatura” mea, nu?

Cefe late sunt toti cei nerabdatori, cei care stiu sa dea din coate, toate maimutele cu abilitati de plante cataratoare ale societatii, toti pripasitii si parvenitii, toate toapele cu buze triplate, toti ghertoii cu inele lucindu-le pe degetul mic, toti trepadusii ingamfati care-si razbuna problemele erectile in traficul bucurestean, toti cei care spun “l-am citit din prima, am stiut ca nu face doua parale”. Toti au cefele late, imense.

La capatul celalalt, se ivesc mimozele. Mimozele au capete delicate si se preocupa foarte tare. De orice. De la soarta Rosiei Montane, la ultimul festival de film experimental, de la gradinarit (musai cu manusi) la soarta copiilor din Sudan. Mimozele nu pasesc, ci plutesc. Nu veti vedea noroi pe delicatele lor incaltari caci glodul nu le atinge nicicum. Totusi, asta nu le opreste sa incerce diverse strategii de decantare a glodului. Strategii nicicand radicale, ci abia sugerate, din varful buzelor, dintr-un zambet palid intrucat, se stie, mimozele sunt discrete si cu niciun chip nu vor sa fie luate drept… bagarete.

Mimozele sunt foarte usor ofensabile. Si, in general, cam orice se poate transforma intr-un eveniment traumatizant pentru ele. De la un stranut la o noapte cand n-au dormit uniform, pe stanga si pe dreapta, burta, spate. Evenimente minore vor fi disecate si vai de cel ce va indrazni sa sugereze o explicatie pamanteana. Mereu mimoza va sapa dupa un strat eteric. Pentru ca, sa fim bine intelesi, ea este unica si inclusiv indigestia de care poate suferi cine stie cum trebuie sa aiba cauze metafizice. Trebuie manevrate cu grija si, in general, dupa ce ti-ai luat precautii si le-ai studiat temeinic manualul de instructiuni pe care singur ai avut grija sa-l compilezi, mai pe ghicite, mai cu mana sigura, de-a lungul timpului. Desi, trebuie spus, mimoza depune eforturi serioase cand e vorba de propria-i protectie.

Mimozele traiesc cu capul intr-un burete imens. Zgomotele lumii greu patrund, cu adevarat, pana la ele. De-asta trebuie sa citeasca mereu studii si statistici cam pentru orice. Nimic nu le convinge pana cand nu vad metoda stiintifica bine detaliata, intr-o structura arborescenta complexa. In schimb, se aud pe ele foarte bine. Mereu, intotdeauna. Fiind abonate unui singur post de radio, e foarte usor sa fie atrase intr-o confuzie si sa creada ca emisia vine si din afara. Cand exteriorul de mult nu mai patrunde stratul acela gros si buretos. Izolarea sentimentala mai eficienta decat orice antifonare.

Una peste alta, mie una mi-e cam dor de normalitate. De chipuri firesti. E greu sa-ti tot muti privirea de pe chipuri buhaite pe fete stravezii si tot asa. Rosul natural din obraji, bunul-simt se mai gasesc pe undeva? Sau am de ales doar intre tupeu de borfas si lupa de mimoza?