De la o vreme, imi plac ritualurile. Unii ar putea interpreta asta ca semn de batranete, iar ceremonialul ar primi deasupra-i cupola cenusie a pedanteriei. Probabil mi-au placut dintotdeauna, dar abia acum am constientizat dependenta de ele.
Ritualul, ca gest exersat zilnic, are doua componente: una este cea de rutina, de gest reprodus urmand o ordine, daca nu identica, cel putin similara. Dar a doua componenta, cea care ma intereseaza cu precadere, este cea estetica. Orice ritual aduce echilibru si frumusete in haos si anost.
Este deja un cliseu sa afirmi ca traim epoca in care pragmatismul este noua religie, functionalitatea, idol si abordarea familiara, cu toata lumea si in orice fel de mediu, noul cod de comportament. Frumusetea si detaliul vin in setarile aplicatiilor ca doar nu degeaba avem toti instagram pe telefoanele inteligente. Patina nu mai este veritabila, ci simulata. Cum este simulat si gustul de afumat al mezelurilor din supermarket: prin vopsirea cu un bait-care-imita-gustul-de-afumat.
Ar parea ca incerc sa injunghii balaurul cu o pana de paun. Fals! Incerc numai sa-l imblanzesc (si da, balaurii pot fi dresati cu conditia sa-i privim in ochi, sa nu ne multumim cu evitarea flacarilor pe care le scuipa), sa-i mai rotunjesc unghiurile ascutite ale mojiciei si coatele infipte ale vitezei. Caci uneori, omul trebuie sa mai si respire, nu doar sa gafaie alergand.
Ritualurile astea cotidiene se manifesta in multe ramuri. De la cum vorbim la cum mancam. De la cum judecam o stare, de la cum facem o alegere pana la cum administram relatiile cu altii.
Grija pentru limba .
Da, nu strambati din nasucuri. Stiu, va trezesc amintiri neplacute, poate, cu tocit pentru examene stupide, cu profesoare acre imbracate in taioare, enuntatoare de reguli multe ce pareau lipsite de sens.
Daca-mi spui „lol” (da, l-am auzit folosit nu doar in comunicarea virtuala, ci si in cea orala, fata in fata, cu toata carnea si oasele prezente) pot conchide, daca nu te cunosc prea bine si suntem la prima intrevedere, ca esti cam lipsit de imaginatie si de vocabular din moment ce nu-ti poti reda altfel starea de amuzament decat prin aceste trei neputincioase sunete.
Daca-mi spui „se merita”, „nu se risca el sa”, ma voi uita la tine ca si cum ai avea patrunjel intre dinti uitat acolo de trei zile. Imi va fi clar nu numai ca nu te preocupa cum te exprimi, dar si ca n-ai mai citit o carte in ultimuldeceniu. Nu e musai sa fii absolvent de litere. Multe le inveti prin comparatie si observatie. Nu privesti catre cuvinte, nu vei privi cu adevarat catre nimic.
Daca presari englezisme la tot pasul („filmul este breathtaking”, „privelistea era creepy”, „experienta este mind-blowing”), nu, nu voi crede ca stii engleza. Ci ca nu stii romana. Altfel, ti-ai fi gasit cuvintele care sa exprime ceea ce intentionai. In plus, voi detecta si falsa credinta ca un strop de engleza, aruncat ici si colo, iti va face spusele mai pertinente, mai vrednice de atentie.
Mi se intampla si mie. Dar ma simt imediat ciudat, ca si cum as fi decis ca azi e acceptabil sa nu imi dau cu peria prin par pentru ca, oricum, il va ciufuli crivatul.
Suna absurd. Dar este unul dintre lucrurile care imparte apele in ceea ce ma priveste. Cine nu-si priveste cu atentie cuvintele nu-si va privi nici starile si nici pe cei din jur. Va infuleca trairile, nu le va digera. Cuvintele nu sunt doar un mijloc de a ne comunica dorintele si observatiile, de a desena raporturile cu altii. Ci, precum hainele, ne imbraca. Iar vara, chiar daca este cald, nu iesim pe strada doar in tanga. Asa cum nu mancam doar cartofi desi, probabil, ne-ar fi de ajuns ca sa supravietuim.
Mancarea are si ea dimensiunea ei de ritual. Daca ar conta doar latura functionala, presupun ca orice terci ar fi bun si indestulator. Dar o masa nu inseamna doar asigurarea nevoii primare. Ci, ati ghicit, un ritual. Nu se mai sinchiseste nimeni sa puna pe masa trei pahare, doua furculite si trei feluri de cutite, e adevarat. Dar tot mi se pare o barbarie sa mancam din galeti (vezi KFC), pungi (orice fast-food) si cutii de carton.
Lumea tot repeta, ca o mantra, faptul ca, acum cu lucrurile care se-ntampla asa repede, nu mai e timp de detalii si important e „continutul”, nu ambalajul. Problema e ca nu doar „lucrurile” se petrec repede, ci si noi ne consumam ca niste produse. As face un experiment. Sa calculez cat timp economisesc trimitand mesaje scrie folosind „k” in loc de „ca”, „dc” in loc de „daca”. Si apoi, evident, sa vad ce as face si cum as folosi timpul respectiv. Cum mi-ar imbunatati cele zece secunde castigate calitatea vietii. Imi poate raspunde cineva?
Presupun ca asta va fi marele mister al timpurilor noastre. Ce fac oamenii cu tot timpul pe care-l strang in tolba, renuntand la detalii „frivole”, infulecandu-si zilele, inghitindu-si viata, pe nemestecate. Probabil isi vor trata indigestiile.
