Am tot incercat sa produc o poanta, dar nu mi-a iesit. Ceva de genul: cand iubesti o femeie, ai parte de fericire. Cand iubesti doua, ai parte de scandal. Cand le iubesti pe toate, e 8 martie. Poate, pana la anul, ma prind unde am gresit.
Irina a zis ca ar fi interesant de vazut cum trece aceasta mare fiesta muiereasca prin ochii unui barbat, mai ales ca ea a scris deja despre latura femeiasca a viziunii. Puteam s-o descriu intr-un singur cuvant: penibil. Am decis totusi sa scriu, pentru ca m-a enervat un pic textul ei, in care se adreseaza femeilor ca unor creaturi prin definitie maltratate, batute, navetiste pe relatia aragaz-masina de spalat-aspirator. Si, la final, cum-necum, concluzioneaza ca adolescentele raman gravide pentru ca in scoala se fac ore de religie in loc de educatie sexuala. Sigur, pe modelul asta, n-ar fi rau sa se elimine din programa limba romana, folosita intensiv la flirturi, matematica, fiindca nu ne spune ca unu plus unu pot face trei si, in general, orice alta materie care nu vinde prezervative.
De cealalta parte, barbatul trebuie sa treaca – macar de 8 martie – ca un ipochimen misogin, care cand nu e violent e esentialmente lenes, iar in restul situatiilor se margineste sa fie inestetic si sa strice peisajul.
Eu am alta parere.
In primul rand, cred ca feminismul e o prostie, ca orice –ism, ca orice forma de sindicalizare care doreste egalitatea intre mere si pere, fara sa uite sa sublinieze, la nevoie, cat sunt totusi de diferite. Am scris de cate ori am putut: nu poti sa lupti cu discriminarea sustinand drepturile unui grup – pentru ca deja te faci partas la ea. Fie ca e vorba de criterii etnice, religioase sau – cum e cazul aici – legate de sex, oamenii trebuie tratati individual. Si mai scriu o data, sa bagati bine in cap: egalitatea de sanse e un principiu sanatos. Dar a crede ca toti oamenii sunt egali – asta e o subminare a bunului simt care nu va duce la nimic bun.
Povestea asta cu drepturile femeilor, castigate en-gros in ultima suta de ani si arogate de miscarea feminista, e umflata peste masura si rupta din contextul unei – scuzati expresia marxista, dar asta e adevarul – lupte de clasa. O negociere sociala dura, adesea violenta, care a inclus insa in mod majoritar barbatii. Sesizati, va rog, cat de jenant si de lipsit de logica e sa sustii ca femeile se luptau pentru un program de munca redus, dar in acelasi timp se luptau sa aiba dreptul de a munci, ca sa nu mai stea acasa si sa creasca plozi, iar asta se intampla cu mult timp inainte ca femeile sa se lupte sa stea mai mult timp acasa si sa creasca plozi, cum a fost cazul mai an, cand guvernul a decis scaderea perioadei de concediu maternal.
Sa mergem si mai adanc in trecut: v-am mai spus si asta: milenii s-au scurs in cea mai arhaica si non-egalitara viziune asupra relatie dintre femeia-muiere si barbatul-om. In aceasta aparenta discriminare s-au nascut parintii, bunicii sau strabunicii nostri. Multe femei vor fi fost agresate de barbati in perioada asta – dar asta nu defineste relatia dintre sexe, pentru ca, sa fim seriosi – cele mai multe persoane care cadeau victime ale violentei masculine erau alti barbati. Nici acum nu s-au schimbat prea tare: Irina se plange ca presedintele insulta femeile. Asa e. Pe unele le insulta, pe altele le promoveaza. Dar, ma insel cumva?, mai multi barbati au fost insultati de presedinte de-a lungul timpului.
Violenta e parte a naturii umane – ca vrem sau nu – cel puternic, in lipsa de alte argumente convingatoare, il va lovi pe cel slab. Cu pumnul – aici e monopol masculin – sau cu vorba – si deja nu mai facem diferente. Violenta familiala e dezgustatoare, de buna seama, dar ia sa ne gandim un pic: oare n-or fi si mame care isi lovesc copiii? Din cauza lor, trebuie sa degradam de-a valma relatia intre copii si parinti?
Mai dureros mi se pare altceva: ca, in numele unor drepturi vremelnice, femeia de azi isi saboteaza dreptul esential la senzualitate, gingasie, cochetarie. Toate atributele feminitatii au note de fragilitate, nu de forta. Cam toate femeile, cred, vor recunoaste ca unul dintre lucrurile pe care le doresc de la alesul lor este sa le ofere protectie. Protectia impotriva factorilor exteriori, adesea, dar si protectie impotriva propriei slabiciuni. Dar, va intreb, ce sa mai protejez eu, ca barbat, cand floarea mea, negandu-si vulnerabilitatea, a devenit una de plastic?
In fine, trebuie sa va spun, la final, ca m-a amuzat mesajul (tot de final) al Irinei: de 8 Martie, nu va multumiti sa fiti frumoase, fiti destepte! Foarte bine, asa sa faceti, de 8 Martie. Eu am alta rugaminte: in restul de 365 de zile ale acestui an bisect, inainte de a fi feministe, fiti femei!
Gasiti textul Irinei aici.
