Am fost aseara la Marsul panaramelor. Stiti despre ce e vorba, am publicat comunicatul organizatorilor in urma cu ceva timp. Despre altceva vreau sa va vorbesc acum. Despre implicare, despre participare. Ratiunile unei astfel de manifestatii le stim deja. Inainte de Mars, isi anuntasera prezenta 600 de persoane. Dar, de venit, nu cred ca au venit mai mult de doua sute. Si nu inteleg de ce, mi-e greu sa diger resemnarea si lipsa de reactie, pe de o parte, si lipsa seriozitatii, pe de alta.
Da, nu e nimeni atat de visator incat sa-si imagineze ca se face primavara cu un mars sau ca frazele scandate vor sterge, ca prin minune, mentalitatile bolnave ale multor barbati romani. Pe de alta parte, e insa un pas dintr-o multitudine care trebuie facuti.
Nu cred ca doar 200 de femei din Bucuresti au fost agresate. Nu cred ca doar 200 au fost pipaite in autobuze, nu cred ca doar 200 au fost nevoite sa dea peste mana intinsa pofticios de un “simplu trecatorâ€. Nu cred ca doar 200 au auzit fraza “zici tu nu, dar, de fapt, e daâ€. Atunci de ce am fost doar doua sute? Sa fim atat de obosite incat sa renuntam inainte de a incepe?
Efortul nu e unul colosal. Sa participi la un mars nu te costa nimic. Doar o ora din timpul tau. Sa aderi unui mesaj, sa faci ca acesta sa devina vizibil prin simpla ta prezenta – mi se pare un gest al normalitatii, o miscare a bunului-simt. Cum sa schimbam lucrurile daca nu spunem ce ne doare, de fapt? Cum sa-i educam daca nu ne facem auzite? Cum sa miscam societatea daca nu facem un pas? Prin neimplicare, mesajul pe care il trimitem e unul amestecat. Ne deranjeaza ce fac ei, dar ne complacem. Ne agreseaza, ne doare, dar ii toleram.
Am auzit femei care spuneau “parca se rezolva ceva prin iesitul in stradaâ€. E adevarat, mentalitatile se schimba greu, dar prin repetare, prin insistenta, vom ajunge undeva. Obtinerea drepturilor civile s-a inceput mereu asa. Punand presiune, insistand, facand zgomot. Nu tacand. Nu ignorand. Nu dand din umeri a neputinta. Iar unele dintre obiective sunt dintre cele mai concrete si nu au legatura cu mentalitatile. Ci cu politicul. Stiati ca in Romania nu poti obtine un ordin de restrictie impotriva cuiva? Stiati ca atunci cand te duci sa depui o plangere legata de o agresiune sexuala, e foarte posibil ca primele intrebari ale politistului sa fie “dar cum erai imbracata?†si “dar ce cautai acolo la ora aia?â€.
Ar mai fi o componenta care merita atentie: marsurile de genul asta pot incuraja victimele. Care de asta au nevoie, nu de blamarea societatii. Au nevoie sa auda ca violul nu este vina lor, ci a faptasului. Chiar nu aveti cunostinte, rude, prietene care au nevoie de incurajare?
O bila alba primesc in schimb barbatii care au fost prezenti la mars si al caror numar, procentual vorbind, nu a fost deloc neglijabil. Barbatii aceia au inteles. Ei stiu ca victima unei agresiuni sexuale poate fi mama lor, sora, sotia sau iubita. Poate fi oricine, indiferent de modul in care se imbraca, indiferent de locurile pe unde se plimba si de parcurile pe care le traverseaza “ca un exploratorâ€, dupa cum s-a exprimat expertul criminalist Butoi. Un reporter al unei televiziuni l-a intrebat pe unul dintre ei care este ratiunea participarii sale la acel mars. Intervievatul a raspuns: “Aceasta miscare este mai mult despre barbati decat despre femeiâ€. Si avea dreptate.
Societatea ne invata pe noi sa fim prudente. Sa ne imbracam in saci pentru a nu “starni pofteleâ€. Dar nu ii invata pe ei sa nu violeze. Accentul se pune in mod gresit, problema este formulata eronat. Ca si cum violul ar fi o calamitate naturala, nu un act al unei fiinte umane care se face vinovata de o agresiune. Ca si cum nu am avea, ca societate, nimic de facut impotriva lui decat sa incercam sa ne “pazim†cum putem. Cati parinti isi invata fiicele sa fie “cuminti†si cati parinti isi invata fiii sa nu violeze? Misoginismul se deprinde din copilarie. La fel si complexele, la fel si ideea ca noi suntem vinovate. De cate ori nu ati auzit “o fi facut ea cevaâ€?
Una peste alta, felicitari organizatorilor si sper ca marsul sa se repete si la anul. Si peste doi ani. Daca un fir de idee s-a clintit in mintea cuiva, atunci el si-a implinit menirea.







